Acasă începe să arate a locuință vie. Se aude o mașină de spălat torcând, un tv cântând, o hotă huruind de abur supt, florile se înviorară, soarele zâmbind la ferestre. Păi da! Toate sculele ale căror butoane le-am învățat învârtirea, se treziră la viață. Singurul, încă stingher, e cuptorul electric. Zace leșinat. La berou' toate's cum le lăsasem. Aceeași fereastră uriașă cu vedere spre apus, câmpul verde, tabelele, graficele. Nemișcate, toate încremenite în așteptare. În așteptarea mea...he, he... Pe mine mă așteaptă doar lucruri, numai florile ce însuflețesc doru-mi. Zilele fuseră pe rând, de luni până vineri, adormite în rutină. Trezit la șapte fără un sfert, orbecăit după ibricul de alamă, zahărul de pus la fiert, apoi nimerit cafeaua în apa clocotită, sorbit aroma agale, cei trei "sh" mirobolanți (shit-shave-shower), sorbit ultima aromă, ferchezuit cu ce se potrivește zilei (mai business, mai semi), urcat în mașină, salutat portarul și femeia de serviciu, Guerrilla, șosea, Guerrilla, țigară, câte un apel, două, berou'...aroma slabă de filtru, mail-uri, tabele, privit spre apusul ferestrei, peste câmpul verde, alte telefoane, oameni, fiare, mecanisme, grafice, ulei hidraulic, iar privit la apus, iar oameni, mail-uri, ulei, vaselină, jucării din oțel, ședinte, discuții individuale, brainstorming, motivare, lenea de o țigară, scuze, motive, justificări, zâmbete, neîncredere, bani, facturi, specificații, iar ulei, uși deschise, închise, ferestre largi mereu spre miazănoapte, soare coborând în zare, întuneric, închis butoanele, ieșit, în mașină, Guerrilla, oprit la Carrefour uneori pentru chestii, șosea, portar, parcare, lift, acasă...unde doar florile mă așteaptă.
Se întamplă lucruri... Joi m-a sunat un prieten, publicitar de felul lui, să mă anunțe că în seara aia se întâmplă noaptea agențiilor de publicitate. Un fel de noaptea muzeelor...sau noaptea muzelor... Că cică e mișto, că e muzică, sucuri, bere și vin, oameni... Că se întamplă lucruri....
M-am dus. Mă plictisisem de ursuleții polari de pe Wild. Am trecut pe acasă, mă schimbai mai casual și, ca să n-ajung primul, semnai condica pe la nouă și ceva. Era încă devreme, ceva lume totuși, brățară la intrare. Ca la baia turcească din Budapesta. Lipseau șorțurile cu vedere la fese. În rest totul cam la fel. Mi-am luat o bere, în ideea că e și ultima, și m-am postat undeva pe marginea terasei să mă pot sprijini de ceva. Public "subțire" de advertising, clienți, hipsteri și hipsterițe, artiști, creativi, promotori, vânzători, gură cască cu brățară, așa ca mine. Ce de lucruri se întâmplă! Din când în când se apropia câte cineva, ne prezentam, schimbam două-trei vorbe și cineva-ul trecea mai departe. Eu, sprijinit de bucățica mea de margine.
Apăru o fată care mă cunoștea. Exuberanta... "Pindiiiiiiiiiiiiiiiic...."....sări să mă pupe. Este o prietenă a prietenului meu publicitar, așadar și prietenă cu mine oarecum. "Ce mai faci măi Pindic?...Exiști?"...chestii de introducere. După fata asta se iviră încă două, prietene intime d-ale ei. Prezentări, una-alta. Exuberanta dorind să-și facă o poză cu mine dădu telefonul la una dintre intime și se agăță de gâtul meu. Rânjete..cheeseee... Așadar, eu cu trei hipsterițe, de două minute, prezentări, poze, fără să rețin bine cum le cheamă pe celelalte. În minutul trei, cine apare?...La intrarea terasei?... Într-un deux piece culoarea oului de rață, fustă deasupra rotulelor, fără dresuri căci e cald, pantofi mov, poșetuță asortată, roșcată închis, bronzată la solar, graseind zâmbete profesionale în stânga și-n dreapta?...Cum cine? Pindica!
Mă suprinse fix la poza doi, cu Exuberanta călare pe mine și Intimele chicotind în jur. Tresării! Nu mă așteptam s-o văz după atâta vreme acolo. În minutul trei, poza doi, cu fetele înghesuindu-mă. Mda!
Se opri să vorbească cu nu știu cine, dar nu mă slăbea din ochi. E frumoasă! Vorbea calm, dădea ușor din cap, își încrucișa sau desfăcea coapsele de căprioară, proptindu-se când pe un toc mov, când pe celălalt.
Exuberanta nu se oprea cu selfie-urile, povestindu-le Intimelor chestii din trecut, chefuri, chermeze și lucruri pe care le trăisem împreună.
Pindica asculta atentă pe nu știu cine, trăgând cu coada ochiului către noi. Aștepta să se tireze zânele. Ele nimic. Aveam loc bun, la balustradă, unde erau pișcoturi și aveai unde să-ți atârni berea. Deja o mâncau tocurile. Nu știa cine-s cadânele. Poate eram cu vreuna din ele. Sau cu toate trei. Să nu cumva se umple de ridicol. Vârsta și experiența îi spuneau să aibe răbdare.
Se întâmplă lucruri...
Se alătură încă cineva în grupul ei și al nu știu cui. Se iscă o conversație vibrantă. Îi sună telefonul. Se întoarse ușor să poată vorbi. Exuberanta și Intimele ronțăiau covrigi și sugeau din bere cu paiul. Nu m-am mișcat. Mă prefăceam că ascult ce vorbeau fetele cu o mină interesată. Tocurile-i mov fierbeau. Începeau să se topească în pardoseală.
Într-un final, sigură pe ea, se desprinse din convesație și se apropie. Fetele o priviră nițel cruciș căci era cea mai business formal înțolită din zonă.
Femeile când se uită la alte femei, încep cu pantofii.
Pindica le ignoră cu nonșalanță și mă întrebă că ce-i cu mine pe acolo. Nu părea ofuscată, ci amuzată. Își făcu loc în grupul meu format din mine și cele trei mimoze. "Ce mai faci?...cum merge treaba?"...chestii... Exuberanta și Intimele îi fixau încă pantofii. Nu le lăsă se se holbeze prea tare. Ieși din decor cu grație, făcându-mi cu mâna.
"Cine-i tipa?" întrebă una din Intime. Chiar n-aveam chef să răspund. Bine că veni alt băiat, prieten cu una din ele. Uitarăm toți de pantofii mov.
N-am mai stat mult. M-am desprins de balustrada cu pișcoturi. Am dat o tură. Pindica dispăruse.
Am plecat spre casă cu ochii movuliți de tocuri. În weekend am citit două cărți. Am terminat "Plânsul lui Nietzsche", pe terasă la soare, deși era destinată unei duminici ploioase. De citit! Apoi pe pajiștea din Mogoșoaia, printre flori, am recitit după mulți ani, "Tropicul Cancerului" a lui Henry Miller. De foarte citit! Se întâmplă lucruri...așa că...
Odată cu florile de mazăre, zambilele și ghioceii galbeni, începe sezonul ședințelor regionale. Anul ăsta la Budapesta. Încă la Sibiu fiind, acoperit de mrejele proiectului cu pricina, n-am avut răgaz de pregătirea prezentărilor pentru ședință. Că d-aia sunt ședinte. Să se facă prezentări, cu grafice, cu felii din cerculețe sau prăjini verticale, musai crescătoare, tabele, săgeți, cifre, linii, mesaje optimiste, motive, previziuni și altele de acelasi soi. Mirobolizant de mirific! Așa că, în weekend-ul dinaintea deplasării, în loc să mă zbengui prin Piața Mică, a trebuit să desenez cerculețe, prăjinuțe, săgețele, punctulețe. Grea misie! Vremea fuse blândă, aerul baroc, lenea nemăsurabilă. În plus, am primit o sumedenie de mesaje după postarea cu Bebe și Carolyn. Puteam să nu le citesc? Puteam să le ignor? Puteam să nu le raspund, cel puțin c-un zâmbet?... Multe mesaje de la sibieni și sibience, cu sfaturi despre alte zeci de locuri de primprejur de vizitat...despre Bebe, cum că ar fi un ginecolog de la un spital local, i se potrivea povestea și descrierea, care cică nu s-ar fi săturat de atâtea păsărici și l-a lăsat nevasta, despre expoziții și manifestări...despre cârciumi și cluburi de atârnat lenos, despre multe... O adevărată desfătare! Și mai interesant, este că am dezvoltat curiozitatea cetățenilor din zonă, care pentru a identifica numele hotelurilor unde am stat, au studiat Wikipedia, să descopere ce pasăre tropicală și care zeu al luminii și al artelor le sfințește orașul. Minunat!
Ședeam în restaurantul hotelului cu laptop-ul pe o față de masă albă, impecabilă, c-un chelner atent la cel mai mic semn, o cafea, o apă, o alună. Trăiam un deja-vu. Parc-aș mai fi fost acolo, într-un alt aprilie cu zambile și ghiocei galbeni. Ospătarul la fel de grijuliu, laptop-ul, cu aceleași tabele, înconjurat de năluci cu părul roșu, adevărate iele ce dansau printre mese, ademenindu-mă... Jucându-mă cu cerculețele, potrivind feliile colorate, trăgeam cu ochiul și la scrisorile primite în virtual.
Si daca te faci ca muncesti in timpul saptamanii, vei munci in weekend. Nu as putea spune ca am si chef, de aceea mi-am rezervat placerea de a "te savura" odata cu cafeaua! Postarea ta, delicioasa precum cafeaua din ceasca mea, am zambit, m-am plimbat, am mai visat...si iar am zambit! Ai reusit iarasi sa ma prinzi in mrejele scrierii tale, e usoara, placuta si amuzanta si "visatoare". Bine ai venit in clubul meu, in cel al visatorilor, fara o anumita sensibillitate sufleteasca nu poate deveni nimeni membru, din pacate in "goana timpului" prea multi uita sa mai fie si sensibili!
Mă pornii la drum luni de dimineață. M-am oprit la Gurasada, la bisericuța mea, s-o simt. Doi ani trecură de la bilețelul veștejit cu rugăciunea lumânărilor aprinse. Am dat să intru, de data asta ușa nu se urni. Am zăbovit preț de-un sfert de ceas pe o băncuță, privind la crucile din micul cimitir. Nu m-am gândit la esența efemeră a vieții. Doar am privit.
Asaaa...sa ne reintoarcem la ultimul capitol din romanul tau (povestim, impartasim ideile ...nu sunt critic literar si chiar daca as fi ai avea numai recenzii pozitive)...pai sa vorbim putin de tanti Carolyn si de ceea ce crede ea....pot avea parerile mele. Sa luam asa sistematic si sa analizam, eu sunt femeie si sa spunem ca ar trebui sa inteleg mai bine ce a vrut sa transmita dna...Pentru titlul cartii, nu as fi cumparat-o, adica ce?, cum?...oamenii inteligenti fac greseli in relatie?, cei mai putin inteligenti nu fac?...sau ei poate fac altfel de greseli. Cine poate stabili gradul de inteligenta, ce legatura are cu o relatie de dragoste. Dragostea e dragoste ,indiferent de cate clase, scoli sau ani de studiu ai, greselile sunt omenesti si ele se fac oricum, oricand, oriunde!
Am ieșit din patrie prin Nădlac amintindu-mi de Ibolya și balele pofticioase ale lui Gummy și Birlic. Le simt lipsa. Lor, nu balelor. E atât de liniște!
1. Atunci cand dispare dragostea si pasiunea nu mai exista relatie amoroasa…aiurea si incepe a insira cele 7 greseli cu una legata de intimitate,sex,..dragostea si relatia de cuplu e mai mult de atat!
A înțeles fix ce-a priceput și Bebe.
Începe drumul plictisitor prin pusta maghiară. Dupa "action"-ul de pe șoseaua Deva - Arad, în care emoțiile-s treze depășind la camioane, autostrada e prozaică. Te aliniezi pe un culoar, fixezi pilotul automat la 130 și ceva la oră și ții de volan cu două dește. Europa FM se aude până pe la Mako, după, tre' să treci pe PetőfiFM, care chiar are muzică bună. Uneori.
2. Ba uite ca astept sa imi citeasca gandurile, pot spune daca vreau hainute, papucei sau parfumele, si mai pot spune din ceea ce simt, dar nu dau totul pe tava..pentru ca atunci dispare misterul, o femeie trebuie sa se invaluie in mister toata viata, pentru ca partenerul sa nu se plictiseasca (valabila si reciproca)!
Eternul feminin, Misterul... Popas la o benzinărie, o cafea, un snack și fixarea GPS-ului pe Hotel Abacus,2053 Herceghalom Gesztenyés út 3 .... ok!!... ăsta e cam la 30 de km de Budapesta pe M1 spre Viena.
3. asta cu abuzatul...nu o comentez, nu o inteleg...poate e vorba de abuz psihic...cel fizic daca apare s-a rupt si relatia imediat.
Nu intelege ea...eu nici atat... La Petőfi FM începu un program de muzică ușoară ungurească, adică acea lălăială deprimantă. Am cautat, din mers, un CD orbește. Am agățat-o pe Mariza, ahaa, merge...n-am ascultat-o demult. Nici că se putea să aleg o muzică mai sentimentală decât Fado!
Cam tânguită Mariza asta, dar baremi în portugheză sună mai bine. Depresia pare mai optimistă, plus că e și un ritm mai senzual.
4.Ca sa renunti la prejudecati trebuie sa fii constient ca le ai, de cele mai multe ori pare a fi normalitate!
N-am priceput nimic...Cine e conștient de propriile-și prejudecăți?... Pe M0, centura Budapestei, GPS-ul face figuri. Zice că acumulatorul e pe terminate și trebuie pus la încărcat. Dar are cablul fixat în priza de la brichetă!! Hmmm...Îl mai învârt...îl mai răsucesc...și la brichetă și la mufa cea sensibilă...Când se încarcă, când nu...
5. Mmmm...mi-as salva partenerul oricand, cu orice risc si sacrificiu, majoritatea isi controleaza viata intr-o anumita masura...
Asta da curaj și ofrandă, Carolyn a cam dat-o în bară. Mufele nu se fixau nici să le pici cu ulei de argan. Scula clipi de vreo două ori și-și dădu obștescul sfârsit, afișându-mi un ecran de un negru tulburător. Mariza trecu pe ceva mai săltăreț. Iar ca să fie totul minunat telefonul muri și el. Nici nu-mi aminteam cum se numește localitatea cu pricina...Hegheșlolom...whatever!!...cin' să țină minte? Trandafiri albi mi se rasfiră prin ochi...
6. Asta e varza, ma refer la idee...incepeti sa dati dovada de respect....fara respect nu incepe si nu exista dragoste, e temelia unei relatii...adica cum sa incepi...trebuie sa existe de la inceput!
Terapeuta de succes sângerează, e aproape K.O.
Trebuie să opresc. Să văd ce-i cu mufa, ce-i cu telefonul. Mă simt pierdut. Nu știu unde să ajung. Off, sufletul meu!...
Ce mai văicareală!! Cine să se ocupe de Mariza să-i închidă gura?
7. Pasiunea se stinge, si cine nu e de acord sa "arunce cu pietre in mine"..Oricat de solida ar fi relatia, cu timpul pasiunea se stinge, te poti reindragosti de aceeasi persoana sa spunem inca odata..dar nu o poti face iarasi si iarasi. Raman de cele mai multe ori alte sentimente care solidifica un cuplu.
Aproape mi-i se făcu milă de biata Carolyn. GPS-ul e terminat, nu se alimentează. Telefonul reporni după două resetări, dar nu prinde semnal în roaming, deci nici net. Excitant!.
Acum parca as bea si eu un gin tonic...se pare ca nu a reusit sa ma convinga cu nimic, poate nu oi fi destul de inteligenta si poate cartea nu era adresata potentialului meu intelectual, sau poate sunt perceptii diferite asupra subiectului!"
Oamenii inteligenți ai Carolynei sunt extratereștrii. Shit happens! Semnalul e ofilit rău. Sunt pierdut în pusta hunică. Destinul mi-e frânt, precum graficele mele cu liniuțele fracturate în unghiuri ascuțite de variabilele necontrolabile ale vieții.
A generaliza o situatie, pornind de la o experienta personala de viata, personal mi se pare nefireasca.
Nefiresc de necontrolabil. Deodată și subit în același moment, Telenor HU învie pe display cu un 3G fabulos, abia de țineam telefonul în mână de semnal puternic ce era!
CD-ul cu Mariza se isprăvi, intrai pe email, aflai orașul, strada. Copy/paste pe harta din telefon și gata, apăru "gaura" pe unde trebuia sa ies de pe autostradă și indicatoarele viguroase spre Abacus. Trecui pe radio, tot pe Petőfi. Se terminase programul de muzică "patriotică", iar acum se auzea...
Când trebuie să merg, alerg și invers...printre liniuțe paralele. Seamănă cu prezentarea mea. Alte năluci mă năvăliră.
Am uitat de cafea...s-a racit si frisca, s-a transformat intr-o chestie lipicioasa..bleaahh..ma duc sa iau alta si mai scriu ceva...nu am terminat!
Nimerii la Abacus, spa business hotel, patru stele...Polonezii ajunseră primii, deja la a nenumărată sticlă de vin.
Zsurek, prietenul meu, mă întâmpină zâmbind galeș, cu moaca lui senină de fecioară prihănită. Mă cuprinse în brațe bărbătește..."Miss you my friend..." Nu ne văzusem din ianuarie. "Ce bei?"...ăsta e salutul lui de bun venit.
Chiar asa ...ca bine ai mai spus, oamenii inteligenti nu stiu treaba asta cu dragostea..or fi stiind mai bine aia "neintelegenti"! De aceea mi-e drag sa te citesc, pana si cacofonia intentionata si comparatia dintre dragostea si ceafa de porc suculenta ma fac sa zambesc!
Ședința se derulă tern. Prezentările fuseră bune, dar arctice. Zsurek, sentimental de felul lui, avu o prezentare cu accente poetic-romantice: poze cu oceanul învolburat și bărcuțe pe cale să se răstoarne (metaforă la organizația noastră care plutește în apele tulburi ale crizelor de tot felul). Ne aminti că fără dragoste nu ne putem aștepta la rezultate, iar ultima pagină, care de obicei se termină cu "Vă mulțumesc pentru atenție", la el era "Vă iubesc și vă îmbrășisez". Impresionant! Culmea, nu l-a luat nimeni la mișto...n-a hăhăit nici unul dintre noi...
Acum sa ne plimbam putin...sunt si eu cu tine, cu Tom la plimbare, daca as avea talent la desen, cred ca imaginea creionata de mine nu ar fi departe de realitate!
Metaforele mă năpădesc...
Melancolici, după sedința din prima zi, am plecat spre Etyek, la Hernyak Birtok. Nu e nici bibliotecă, nici muzeu. Ci un birt de degustări de vinuri, pe un deal, în mijlocul unei podgorii. Ne-am degustat elegia din noi, stingând-o cu multipe soiuri de Chardonet, Pinot sau Cabernet. Totul Hernyak.
As vrea sa intelegi, nu traiesc prin nimeni, nu sunt "o hoata de identitati" daca ma transpun si ma las purtata de imaginatie nu inseamna ca ma rup de realitate, doar ca reusesc prin ochii mintii atunci cand citesc ceva sa fiu acolo..cand vreau si cand imi place. La tanti Carolyn,..nu am fost si nici nu vreau sa fiu...ca nu-mi place!
În ultima zi, supriză din partea gazdei. Vizitarea faimoasei băi turcești din Budapesta - Rudas Gyógyfürdő, veche de pe vremea când orașul era paşalâc. Pe plăcuță scria 1568 - sub domnia lui Muzrat Paşa...sau Murzat...whatever!
Stai ca mai am ceva de spus...ne dam batute si nu ne mai indragostim...ma lasiii!!...sau ca sa fiu mai convingatoare o spun pe moldoveneste...ma lesiii...dragostea vine sau nu vine...si daca vine oricat "de batuta te lasi " tot te prinde si te zapaceste...cred ca am spus bine, chiar te zapaceste, cred ca de aceea e si asa dorita...ne place sa fim zapaciti....mai ales noi astia neinteligentii!!
Dacă eternul feminin pare a fi Misterul, am aflat care este eternul masculin...Baia Turcească.
Intri, plătești, primești o brățară, te duci la cabină, lași toate țoalele acolo, îți pui un șorțuleț alb cu vedere la fese și intri în baie. Acolo doar bărbați, în aceeași costumație, sau fără, se plimbă sau hibernează în apa fierbinte.
Revenind la Tom..imaginatia mea creeaza urmatoarea scena...tu in masina privind mereu in oglinda retrovizoare si catelul alergand...mi s-a intamplat si mie odata cand am fost cu cortul la munte...in inima muntelui, unde aveai impresia ca nici picior de om nu a mai pasit, un catelus a aparut dintre brazi si nu a plecat de langa tabara 2 zile...e atat de trist cand trebuie sa ii lasi in urma!!
O încăpere cam de patru sute metri pătrați, cu un bazin în mijloc, rotund, încadrat de niște coloane cu arcade între ele, în stil bizantin, iar pe margine, bazine mai mici cu apa la temperaturi din ce în ce mai ridicate. Mult abur, burți, buci și cefe masculine. Aglomerat. Atingeri bărbătești. Am atârnat în apă până mi-a venit rândul la masaj.
Încins de la abur, parcă o văzui pe Marisa cum se îndepărtează pe culoar. Înaltă, cu părul scurt și galben, echipată în șorțuleț cu vedere la fese, se strecura calină de privirile celor care nu o vedeau. Dispăru iîn vaporii plutitori, urmată de o armonie Fado.
Am tresărit din miraj când Zsurek mă atinse pe umar: " Hai, e ora de masaj!" Trei paturi de piatră, acoperite de un prosop mare și alb, iar în dreptul capului un prosop răsucit pe post de pernă.
Despre Bebe nu comentez...doar ca mi-au dat lacrimile de ras la celebrul raspuns..daca o fortam ma lua la palme! Nostim personaj...real, fictiv cum o fi...dar nostim!
Apar doi hăndrălăi musculoși, la bustul gol. Pare nițel terifiant. Te dușează un pic, apoi aplică un strat sănătos de săpun. Apoi începe masajul, sistematic, de la tălpi în sus, fiecare centimetru. Se atinge aproape tot, dacă nu intenționat, din greșeală, într-o intimitate masculină extremă. Simții eternul din noi. Nu-i chiar așa de rău cum ar părea.
Zsurek, vizibil stresat, încerca să întrețină o conversație, să pară relaxat. M-a intrebat dacă am primit și eu de Paște (cel catolic) urarea pe sms "Happy Eggs!". Normal c-o primisem. Expeditoarea este o admiratoare a noastră comună de la Group Marketing. Acum vreo câțiva ani, la o conferință în Brazilia, tot după o degustare strașnică, doamna, aburită bine, ne-a împărtășit mie și lui Zsurek fantezia ei secretă. Să ne aibe pe amândoi în același timp. Dacă se poate pe loc, în camera ei, că e mai confortabilă. O inspirase precis emisfera sudică. Zsurek începu să râdă amintindu-și, imitându-i accentul și vocea. Încerca cu greu să ignore faptul că "eunucul" lui îl atingea la ouă ritmic, masându-i coapsele. Ce-o fi vrând să zică cu Happy Eggs? Care eggs?
În afară că era o problemă de moralitate, amândoi având atunci neveste acasă (el încă o mai are), în afară că era o problemă de deontologie profesională, căci pe linie de marketing chiar ne era șefă, problema fundamentală era ea. Pur și simplu n-am fi putut. Cu ea! Mai degrabă ne-am fi convins unul pe altul, dar fără ea. Cam asta își amintea Zsurek în timp ce palme puternice îi masau fesele goale. M-am simtit complimentat că m-ar fi preferat pe mine duduii de la Group Marketing. I-am mulțumit frumos. Atunci l-am simțit cel mai aproape.
Si totusi trebuie sa inchid niste situatii....norocul tau.
Eternul masculin...
Am plecat din Budapesta spre Oradea, apoi la Sibiu să-mi adun catrafusele...și spre casă, dulce casă!
P.S Ma Pindic..esti fain!!!!!!!!!!
Odată ajuns, cuibul n-avea curent electric. Sărise siguranța de la panoul general de afară, cine știe de când?! Frigiderul și congelatorul duhneau, florile semi-adormite de nestropire.Tanti fusese cu două săptămâni înainte.
Casa mea...Life After People!
P.S..la P.S.......Ce-as pluti si eu!!!! Adorabila exprimare!
Am iesit pe terasă și am rugat un vecin care-și plimba cățelul prin curte să tragă clampeta de la siguranță în sus.
M-am prăbușit pe canapea în mijlocul mirosului pestinențial.
Pe terasă era Mariza. Îmi zâmbea poznaș prin fereastră.
Cablul TV mergea. Pe VH1 cânta Dido.
Eternul masculin se simte cel mai bine singur.
Carolyn știe sigur cum l-aș putea atinge și altfel. Îi scriu...
Mă tot bântui de ceva zile prin Sibiu. Un proiect important a făcut necesară relocarea pentru mai mult de două-trei zile, căci planificarea, urmărirea și evaluarea unor aspecte se fac mai lesne și mai rapid dacă fizic le dai culoare. Am locuit câteva zile la un hotel cu iz de pasăre tropicală, apoi din motive logistice m-am mutat în Orașul de Jos pe esplanada Zeului luminii, protector al muzicii și al poeziei, dirijor al corului muzelor. Cu așa atmosferă inspirantă nici că puteam da greș targetelor precise, reci și foarte scurte. Orice proiect de genu' ăsta implică nițică mai multă mobilizare decât de obicei, timpul se convertește în bani, presiunile sunt mărețe, iar planul de acțiune este impunător și dens.
Unde ar mai fi loc de vise? Între coloanele excelul-ui? La subsolul paginilor cu prezentări musai în power point? Visele își fac loc, chiar și printre cifre uneori. În week-end n-am fost acasă. Să ce...?! Am lucrat până spre prânz, când soarele zâmbea pe cer, apoi hăituit de foame și de Sâmbătă, mi-am închis coloanele, subsolurile și cifrele mirobolante să-mi caut visele și hrana. E frumos Sibiul sâmbăta pe la prânz. E Paștele catolic. Pe ici colo pe la ferestre erau lipite desene cu ouă roșii și iepurași poznași. Atmosferă de sărbătoare. Oameni domoli. Aer respirabil.
Pe centru, deși e soare și călduț, n-am găsit măsuță afară nicăieri, doar la Casa Frieda. Pe drum mi-am luat Dilema Veche, care pentru a-mi stârni și mai mult nemâncarea avea ca temă "Hrana - între belșug și risc". Poza, alb-negru, înfățișează niște lămâi frumos așezate lângă niște păstăi lungi și aliniate, probabil verzi. Până să vină ospătarul am apucat să citesc motto-ul din josul paginii: "Statisticile arată că foarte puțini dintre cei care dezvoltă obiceiul de a mânca supraviețuiesc." Wallace Irwin... Că bine zice! Așa că, inspirat de dl. Irwin, am cerut o supă de legume și un piept de pui cu legume la cuptor, inclusiv păstăi, inclusiv o feliuță de lămâie. Ca în poză... Am tot căutat berea în paginile Dilemei, n-o găsii...dar mi-am luat un pahar. Dacă e Soare, e voie. Am sorbit din supă, apoi, la pieptul de pui, a început să picure. Lumea se agită brusc să intre în restaurant, picolii alergau de zor să debaraseze, să sprijine scaunele de mese, să facă ceva. Totul se învârtea în jur amețitor, doar eu priveam la picăturile de ploaie ce picurau pe păstăile din farfurie și pe lamâile din poză. Rămăsesem singur.
Totul se dovedi efemer. Picăturile se opriră, iar soarele zâmbi iarăși. "Nu te grăbi, muritori suntem!"
Nemuritorii din restaurant, derutați, nu știau ce să facă...să se întoarcă la mese? să aștepte alți stropi?...să plece?... Ce am putea gândi despre vise?...sau despre amăgiri?...mai bine fac cunoștință cu berea altoită de ploicică. Mă oprii la librărie, la Humanitas, să mai răsfoiesc. Albume cu fotografii vechi, nu mă satur niciodată să le studiez, cărți, hărți, brelocuri, atlase, muzică...
Mi-a atras atenția o copertă galbenă cu profilul unei perechi la masă, cu câte-un pahar într-o mână iar cu cealaltă ținându-se senzual.
„Cuplurile care săvârşesc oricare dintre cele mai prosteşti şapte greşeli sunt ca doi bucătari care stau în faţa unui castron cu aluat, încercând să facă o prăjitură excelentă din două reţete greşite. Fără să-şi dea seama, amestecă ingrediente incompatibile (abuzul şi dragostea, secretomania şi intimitatea), otrăvitoare (resentimentele şi pedepsele) sau imposibil de digerat (minciuna, comportamentele despotice sau dependente). Fiecare respectă o altă reţetă. Când prăjitura nu creşte, glazura e sărată şi umplutura acră, fiecare presupune, fără să stea pe gânduri, că partenerul său a greşit ceva. Niciunul nu va pune la îndoială reţeta sa.“ Aha.! 26 de lei...ia să vedem! Am luat cartea și-am intrat direct în Leonidas bistro & cafe s-o frunzăresc. De fapt oamenii inteligenți din titlu, sunt femeile. Scrisă din propria experiență a autoarei, altfel o terapeută de succes din ce se înțelege, poveștile, sfaturile, îndemnurile sunt adresate doar jumătății feminine a creației. Este o carte pentru femei. Dar perspectiva pare interesantă. Ce zice Carolyn despre cele mai prostești șapte greșeli pe la care le fac oamenii inteligenți, adică femeile.
În capitolul 1 "Adevăratul mecanism de funcționare a unei relații".
"...Ne pomenim în mijlocul rămășițelor unei iubiri care s-a sfârșit prost, frângându-ne mâinile și întrebându-ne: -De ce s-a dovedit că e atât de ticălos? Ce mi s-a întâmplat? Adevărata întrebare ar trebui să fie: -Cum aș fi putut eu să împiedic asta? Avem adesea senzația că nu merge ceva așa cum ar trebui, că este loc pentru mai bine, dar nu reușim să ne dăm seama cu exactitate ce anume ar trebui făcut și de ce. Undeva în adâncul ființei noastre, există teama că avem anumite lipsuri și că, de aceea, nu merităm un bărbat de care să fim fericite." Mă gândeam la Pindica...dacă și ea o fi avut astfel de frământări.
"Așa că ne promitem să începem o viață nouă. Ținem regim, ne mai luăm încă o diplomă, ne schimbăm cariera sau dăm iama prin magazine, încercând să devenim mai atrăgătoare pentru următorul Făt-Frumos."... Aici i se cam potrivește. "...Poate că ne dăm bătute, pur și simplu, și nu ne mai îndrăgostim niciodată. Indiferent care ar fi finalul, cauza este adesea - indiferent cât am fi de deștepte - repetarea uneia dintre cele mai prostești șapte greseli pe care le fac oamenii inteligenți." Și le enumeră: " 1. Nu mai fortați intimitatea (și începeți să lăsați relația amoroasă să evolueze). 2. Nu vă mai asteptați ca partenerul să vă citeasca gândurile (și începeti să-i spuneți întocmai ce simțiți și ce vă doriți). 3. Nu mai adoptați pozitia martirului (și începeți să refuzati să vă lăsați abuzată). 4. Nu vă mai imaginați că aveți întodeauna dreptate (și începeți să renunțati la prejudecăți). 5. Nu vă mai salvați partenerul (și controlați-vă propria viață). 6. Nu mai considerați că aveti un partener sigur (și începeți să dați dovadă de respect față de omul iubit). 7. Nu mai lăsați pasiunea să se stingă (și făgăduiți-vă că vă veți îndrăgosti iarăși și iarăși)." Stăteam atârnat la bar, pe un scaun înalt, cu tălpile-n aer, gândindu-mă. Și m-am gândit, am analizat, am aprofundat fiecare din cele șapte puncte... Concluzia?. Imposibil să mă pun în pielea Carolynei sau a oricărei alte femei. Perspectiva poate fi totuși privită și în oglindă, nu? Adică și noi, jumătatea masculină a creației, suntem oameni inteligenți, nu? Putem să facem și noi aceleași greșeli prostești?... Am cerut încă un gin cu apă tonică să mă înviorez. De ce fac femeile asemenea greșeli? Zice mai încolo: " Mai mulți factori își aduc contribuția, îndemnându-ne să cădem în plasă: fostele noastre relații, credințele înrădăcinate despre oameni, despre iubire, și subaprecierea propriei persoane. Nu ne putem aștepta să corectăm greșelile dintr-o relație fără să le înțelegem de ce le-am făcut și - ceea ce este chiar mai important - de unde am preluat ideile care ne-au condus la repetarea lor. Între numeroasele intepretări greșite, pe primul loc se află concepția noastră eronată despre dragoste." Mda...de fapt oamenii inteligenți nu știu cu ce se mănâncă dragostea...se piperează? ...se sărează nițel?...niscavai mirodenii?... Și mă întorc la titlul din Dilema Veche: "Hrana - între belșug și risc" E "ca când" dragostea cu vise și alte amăgiri...dulci amărui ar fi precum o ceafă de porc plină de grăsime întoarsă pe grătar, colesterolică. Duminică n-am coborât la micul dejun. Am dormit neîntors până spre prânz. Am aflat de la niște băștinași că ar fi prin Cisnădioara un loc unde se mănâncă bine. Apfelhouse, adică Casa Mărului. Sună eco! Ușor de ajuns...din Calea Dumbrăvii, stânga semn Cisnădioara, prin pădure apoi pe stânga iar, indicatoare cu un măr roșu peste tot. Frumos loc, fabulos peisaj! Supă de pește și un mușchi de vită cu sos remoulade. O apă și atât. Soarele de afară mă îndemna să hălăduiesc prin împrejurimi. În zonă, ai pe unde. La Rășinari am fost, la Păltiniș am fost, la Ocna am fost. Am aflat de Gura Râului în Mărginime. Am luat drumul Sebeșului, la Cristian o cotii spre apus la Orlat și-am ajuns. E un baraj, faină zonă, liberă azi de turiști. Eram doar eu, vântul și un cățel pribegit, lățos, negru și de talie mică. M-am jucat cu el, se urca pe mine de bucurie. L-am flocăit fără să-mi pese că e plin de purici și de alți trântori. Aveam o napolitană cu ciocolată. A înfulecat-o dintr-o înghițitură. Nu s-a dezlipit de mine cât m-am plimbat, respirat, privit, ascultat pe acolo. Să tot fi zăbovit vreo două ceasuri...eu și cu Tom - cățelul...îl botezasem deja. Ne-am luat rămas bun cu greu. Tom a alergat după mașină mai bine de un kilometru. Mă durea inima...ce l-aș fi luat!!! M-am dus apoi la mănăstire, la Orlat. Cățărată pe un deal, vopsită în alb, înconjurată de brazi pitici. Ora era spre cinci. Până la vecernie mai era. Măicuțele dormeau duse și în buna tradiție ortodoxă, un mare lacăt atârna la intrarea în Casa Domnului. Pe ușă doar un afiș cu programul slujbelor și un poster imens cu și despre donațiile pentru Catedrala Mântuirii Neamului. Offf...de-aș ști că ne mântuim astfel aș dona în fiecare zi ceva bănuți. Nimic despre loc, istoric, hram și alte amănunte neinteresante pentru gazde. Am plecat tiptil, să nu trezesc măicuțele, pe drumul Sibiului, să mai hăndrălesc pe străzi. Am cercetat zidurile cetății în detaliu, numărând cărămizile și comparând Turnul Dulgherilor cu Turnul Olarilor să văz care era cea mai falnică breaslă din Hermannstadt acu' mai bine de 600 de ani.
Apoi am trecut pe lângă Oldies Pub și-am aflat că în Sibiu, în weekend, se respiră teatru non stop 25 de ore, editia a III a, 30-31 martie 2013, în timp ce eu respiram fluturi și purici pe niciunde. Era un afiș cu un spectacol de muzică și teatru prestat de cunoscuta trupă Lipicioșii din localitate. Titlul: "Despre vise și alte amăgiri". Ca să vezi!!, 15 lei, ora 22. N-am întârziat, au întârziat ei. Au apărut dupa 11, cum le stă bine celebrităților. M-am postat la bar pe un scaun înalt, între doi stâlpi zdraveni de susținere a tavanului, să fiu aproape de bere. Lume de tot felul, adolescenți, tineri, adulți așa ca mine, chiar niște pensionari. Interesant mix. Clubul e decorat clasic, cu tot felul de postere pe pereți, de la Che Guevara, James Dean până la Charlie Chaplin și Janis Joplin, lumină difuză, aer respirabil de teatru, în ciuda tutunului ars peste tot. Muzica oldies, adică cam de când eram eu prin liceu, nu mai veche. Lângă mine, rezemat de-un stâlp, un domn pe la 45 de ani, cu alură sportivă, figură de actor de cinema, păr șaten dezordonat, ochi albaștri spre verde. Bebe. Era însoțit de două fete, fetele lui bănuiam. Ce fain!...să fi tată așa de tânăr cu fete așa de mari și să mergi la club cu ele. Deja visam. Bebe era un pic afumat de bere, fuma prețios ridicând capul și trimițând fumul spre tavan. Suda țigările. Fetele chicoteau, iar el le răspundea cu zâmbete amărui din colțul gurii. N-a avut nicio ezitare să intre în vorbă cu mine. M-a abordat în engleză, mi se întâmplă des, crezând că-s vreun catolic în vacanță de Paște. Mi-a întins o mână zdravănă: Bebe...Pindic. Și pentru că Lipicioșii erau sfioși și întârziau să apară, s-a pus pe vorbit, bere si fumat. Ne-am făcut cinste reciproc cu câte un draft de Ciuc și îl lăsai să-și povestească visele și amăgirile. Pe scurt, Bebe e deprimat, divorțat, nevastă-sa plecase de acasă de vreun an, doi copii adolescenți, viața dată peste cap. Nu înțelegea. De ce se cărase nevastă-sa așa de senină. Ma gândeam la Pindica. Îi dau telefonul ei, poate îi face un desen. Bebe, confuzat, trist, frustrat, își căuta răspunsurile fără însă să-și știe întrebările. Lipicioșii tot nu se iviră. Inspirat de Carolyn îi zic: "Măi Bebe, ai forțat intimitatea cu ea?" zice:.."Păi nu prea avea chef de sex, dacă o forțam mă lua la palme"..."Nu Bebe, n-ai înțeles. Ți-ai lăsat partea amoroasă a relației cu ea să evolueze?" Bebe contrariat..."Adică cum?"...adică e clar. Greșelile prostești ale femeilor nu pot fi făcute de b[rbați. Ei pur și simplu nu le pricep. Optimist, am continuat: "Ți-ai lăsat nevasta să-ți citească gândurile crezând că le înțelege? fără să-i spui exact ce simți?". Bebe credea că-l iau la mișto. M-am oprit. Dacă îl intrebam dacă s-a dat martir sau victimă îmi turna berea în cap. Între timp își făcură apariția Lipicioșii. Trei băieți și o fată... Bebe schimbă subiectul. M-a întrebat dacă după spectacol mergem într-un club ca lumea cu fetele, să ne distrăm. Fetele erau de fapt niște prietene, nu fetele lui. Mi-a explicat că după ce l-a părăsit nevasta, s-a abonat la un festival sexual cu prospături. Adică și-a luat singurul lucru bun care îi lipsea. Optimistă abordare. Începu și cântarea. Cam subțire, voci incerte, umor vag, improvizații amatoristic regizate. Totuși, așteptam subiectul despre vise și alte amăgiri. Bebe stătea tot sprijinit de stâlp. Fetele lui îi aplaudau pe Lipicioși, iar el avea deja certitudini: "Mă Pindic, dacă nu s-o întors ea până acuma, apăi nici că se mai întoarce..." Am zâmbit, l-am luat de umăr și cu un aer de cunoscător îi spun: "Când crezi că știi toate răspunsurile, vine viața și-ți schimbă întrebările. Se poate întoarce oricând, chiar și peste cinci ani..." Bebe rânji neîncrezător, sorbi din bere si mă pupă tandru pe obraz. "Mă Pindic, ești fain! Așa să ne ajute Dumnezeu" De la Lipicioși n-am aflat nimic. De la Bebe doar despre visele și amăgirile lui, printre sfârcuri și pulpe fragede. Am plecat spre Orașul de Jos, trecând pe sub Podul Minciunilor la o oră mică a dimineții de luni. Nimeni pe stradă. Doar eu, caldarâmul și felinarele. Am privit la pod și nu m-am împiedicat de adevăr, nici atunci, nici înainte. Doar visele-mi și alte amăgiri au fost și sunt mereu dulci-amărui. Ce-aș pluti!...
Life After People ne arata o lume fara oameni, o lume cucerita de animale si plante.
Life After Wife este povestea mea dupa ce nevasta a plecat de acasa
