Ce dulce
chin e dimineața, trezindu-mă cu-n dor.
Ce dulce chin mă prinde în ploaie cu dor de-un soare,
în iarnă cu-n dor de-o toamnă,
în sete cu-n dor de-o apă,
în foamea de nimic.
în sete cu-n dor de-o apă,
în foamea de nimic.
Ce dulce
chin se adună într-un zâmbet înecat de buzele ce-l desenează,
într-un suspin șoptit prin
mii de zarve,
într-o mângâiere ascunsă de palme lipite pe obraz.
Ce dulce
chin păstreaz-o tăcere cât toate vorbele din lume.
Ce dulce chin e dansul cu tălpile goale pe marginea bordurii.
Ce dulce
chin e sărutul umed al neantului.
Ce dulce
chin deșiră fumul de țigarcă, lenos, alene ca tavanul pe care-l atinge.
Ce dulce
chin e noaptea, ațipindu-mă cu-n dor.
Cât dulce
chin să mă îmbrățișeze? Nu se mai termină?