 |
| pindicghiocel.blogspot.com |
Despărtirea în particule a unui corp în urma dezintegrării se numește dezalcătuire. Pe asta n-o știam. Am aflat-o citind Dilema, rășchirat pe canapea. De ziua copiilor.
Apoi m-am gândit cum ne tot dez-alcătuim devenind adulți. Cum ni se dezintegrează niște părți din noi bănuind că asta înseamna maturitate.
Ieri mă bucurai de o alcătuire mirobolantă. Amintiri-le Zoei Cămărășescu. O lume a începutului de veac trecut, privită de ochii, mirosită de nările, auzită de urechile, simțită de inima unei fetițe cu har. Poate voi scrie odată despre poveștile Zoei. Dacă voi uita, cumpără cartea. Te vei re-alcătui.
Sunt și despărțiri grozave. De exemplu, de armată. Sau de un loc înfiorător unde nu vrei să trăiești. Sau de cineva enervant. Sau chiar de o tuse măgărească.
Cele mai multe despărțiri sunt însă dez-alcătuiri. De copilărie, de oameni dragi, de locuri și lucruri ce ne-au lăsat cu amprenta frumosului din ele în gând.
În copilăria conștientă, adică în adolescență, rupturile amoroase sunt compuneri de particule, alcătuiri privite după ani, adevărate tragedii atunci.
Iată ce spun copiii conștienti despre despărtirile lor:
Alexandru IVĂNOIU, clasa a X-a
Pe parcursul a 16 ani de viaţă, fetele s-au despărţit de mine sub multe forme: de la bileţele pînă la papuci. Da, am primit papucii pe bune, erau roz cu sclipici şi aveau puţin toc ...
Claudia VĂDUVESCU, clasa a XI-a
... ne-am văzut la liceu: eu – normal, superîncîntată să îl văd, aproape am sărit de gîtul lui, iar el şi-a luat faţa serioasă şi a început monologul clişeic pentru despărţiri, pe acela cu „nu eşti tu de vină, hai să rămînem prieteni“, tot tacîmul. A durut. Ceva mai mult decît ar putea lăsa impresia sensul de faţadă. Fizic vorbind, a venit ca un pumn în stomac, apoi, după multe şerveţele şi ore întregi de discuţii pierdute pentru a face o analiză complexă despre ce a fost, de ce a fost, ce va fi şi multe alte întrebări fără răspuns ori fără rost, a rămas un gol în stomac pe care nu poţi să îl umpli nici măcar cu toată îngheţata sau ciocolata din lume.
Ştefan BUMBEA, clasa a XII-a
Despărţirile sînt un lucru prin care orice om trebuie să treacă. Acestea, uneori, pot fi acceptate de amîndoi partenerii, astfel ca tristeţea de după să nu mai fie aşa puternică, însă nu am avut noroc de o astfel de despărţire.(...) O sun, dar nu răspunde. Mă gîndesc că poate nu aude telefonul sau ceva, aşa că am zis să aştept, poate vede apelul şi mă caută ea. Aştept, dar degeaba. Deja trecuseră două zile, cînd mă sună cea mai bună prietenă a ei, spunîndu-mi că prietena mea (în momentul ăsta cred că pot să-i spun fosta) vrea să se despartă de mine. Nu m-a durut despărţirea în sine, ci faptul că nu a avut curajul să-mi spună asta în faţă.
Anisia PETCU, clasa a XII-a
...Am încercat, pe cît posibil, să se întîmple în cadrul unei discuţii, pentru că o despărţire prin SMS mi se pare destul de lipsită de respect. Atît faţă de celălalt, cît şi faţă de mine însămi. Nu pretind că ar fi fost plăcut, o conversaţie amicală urmată de o strîngere de mînă. Rupturile nu sînt niciodată uşoare şi e de înţeles dacă, spre exemplu, doi oameni care împart aşa o experienţă nu doresc să-şi mai vorbească un timp. Dar cred că e de preferat ca momentul în sine să fie cît se poate de calm, pentru a nu ştirbi demnitatea cuiva sau a nu încuraja regretele. sursa
Unele lucruri nu se schimbă niciodată.
