451º Fahrenheit este temperatura la care hârtia arde.
Înseamnă cam 230º Celsius. Fierbinte, nu?
Ray Bradbury a scris romanul Fahrenheit 451 imaginând o lume în care cărțile sunt interzise. Nimeni nu avea voie sa dețină o carte, fiind supus unor pedepse groaznice. Pompierii, urmare a denunțurilor primite, se duceau la domiciliul celui reclamat și cu niste aruncătoare de flăcări, ardeau cuvântul scris. Pompierii nu se ocupau de stingerea incendiilor, ci de producerea lor.
Cărțile erau interzise căci legea spunea că aduc nefericire, inegalitate și pot da idei. Iar oamenii nu au nevoie de idei pentru a-și duce viata în liniște și pace. Astfel conducătorii impuneau fericirea.
Trăim vremuri fierbinți.
Niște indivizi au lucrat ani de zile să fabrice un personaj și se pregătesc să ni-l livreze astăzi în chip de lider imaculat pe care țara îl merită cu vârf și îndesat.
Român, onest, educat, ortodox, caucazian, cu odrasle și foarte patriot.
Acești indivizi ne spun să ne ardem cărțile din biblioteci ca sa fim egali.
Acești indivizi ne spun că trebuie să ne simțim mândri că suntem contemporani cu ei și sa fim fericiți că ne permit să le respirăm din aerul pe care tot ei ni-l dau gratis, fără taxe, din dragoste pură.
Acești indivizi ne spun că totul ce nu sunt ei, ne este dușman.
De fapt acești indivizi ne disprețuiesc zâmbind șmecherește din buze.
Personajul lor, fabricat cu atâta trudă, și probabil ales cu grijă dintre alți fabricați, este un personaj început dar neterminat.
Ca și un actor de filme pornografice homemade cu papionul la șliț.
Ia note de trecere doar la oral. La scris nu știe decât să copieze.
Un fanfaron stupid, un impostor fără carieră, fără meserie, nici măcar cu bune maniere, e catapultat să ne fie conducător. Pentru că le seamănă, e ca ei. E produsul lor.
Ticăloșia, incompetența, hoția și prostia este tot ceea ce îi reprezintă.
Puterea, protecția și banii este tot ceea ce își doresc.
Iar pentru asta sunt în stare să ne ardă cărțile.
În romanul lui Bradbury, pentru a ține viu cuvântul tipărit, oamenii s-au transformat în cărți. S-au refugiat în locuri izolate, au memorat fiecare câte o carte pentru a o putea transmite mai departe generațiilor viitoare în speranța că vremurile se vor schimba.
Noi ce facem pentru copiii noștri?
Rămânem acasă scârbiți, memorând cu frenezie vreo carte?
Și dacă, din întâmplare, memorăm cu toții același scriitor și același titlu?
Ce le vom da generațiilor viitoare?
Scârba, lenea și dezinteresul nostru?
Eu vreau să-mi pot alege nefericirea.
Vreau să pot alege ca alții care muncesc mai mult și mai bine ca mine să nu-mi fie egali.
Vreau să pot alege să am șansa să pot s-o iau de la capăt.
Chiar și când citesc o carte.
Tu?
Text scris pentru Ralix http://ralix.ro/fahrenheit-451o/
