vineri, 4 iulie 2014

Este vorba de Iubire


Priviți intâi clipul.


Romania (2013) from Peter Schagen on Vimeo.

Ce vedeți în el?...

Mai priviți-l odată...



Filmulețul e făcut de un olandez venit împreună cu iubita lui, româncă de felul ei, într-o excursie în România, anul trecut.
S-au plimbat prin București și Mamaia.
Clip-ul a devenit viral pe internet. Lumea este extaziată de reclama pe care acest video ar face-o României.
Relevante sunt comentariile de pe Vimeo. Toți românii îi mulțumesc din inima lui Peter pentru aceasta laudă inestimabilă făcută patriei noastre. Comentatorii din alte țări sunt însă interesați mai mult de tipul de cameră, lentilele folosite, precum și de tehnica de filmare. E nostim, nu?

Nimeni n-a remarcat însă despre ce e vorba de fapt.

Este vorba de iubire.

Eu le-am văzut zâmbetul, privirile, am văzut cum inima le râde.

Eu am văzut numai iubire. Nimic altceva.

O altă iubire.



Later edit:

Clipul a fost publicat inițial pe Vimeo, având o durată de 6-8 minute.

Peter Schagen a avut amabilitatea să-mi dea dreptul de difuzare pe blog și chiar mi-a mulțumit pentru postare. Imaginile video erau însoțite de melodia lui Tom Odell - Another Love.
Între timp, filmulețul a dispărut de pe Vimeo. L-am găsit pe youtube, într-o formă prescurtată și cu  un alt acompaniament sonor.
E posibil ca Peter să-și fi terminat iubirea cu prietena lui româncă și să-l fi sterș, crezând astfel că-și poate sterge și memoria. 
Iată  dovada că  video-ul postat atunci era doar despre iubirea lor, nicidecum despre România.

Deși iubirea e veșnică, uneori e veșnică cât o vară întreagă.