Ziua 1198 Sus pe tocuri

Dacă avem un bun național concret, dacă economia s-ar măsura după aceasta avuție națională, cu siguranță am avea cel mai mare PIB pe cap de locuitor din lume, mai bine zis locuitoare. Acest indicator care face diferența este românca cățărată sus pe tocuri.
Avem cele mai multe tocuri pe cap de cetățeancă, miliarde de euro ce calcă apăsat și demn pe asfaltul patriei.

De exemplu Pindica. Când am recepționat-o avea vreo 200 de perechi de pantofi, exclusiv cu toc, toate culorile, toate modelele.
Nu-i ajungeau! Cât am fost împreună și-a îmbogățit colecția cu încă vreo 200, pe putin. Aveam mai puține cărți în casă decât cutii cu pantofi. La o medie, să zicem, de 50 de euro perechea, deși cred că media e mult mai sus, înseamnă că doar Pindica deține o avere în tocuri de vreo 20.000 euro. N-am adăugat tocurile mov de la ultima manifestare. Și ca ea, milioane de femei din România. Poate doar rusoaicele și ucrainiencele să le sufle în ceafă. Dar în rest, Europa și toate celelalte continente sunt jos, pe caldarâm.

 Mi-aduc aminte, acum vreo 15 ani să tot fie, am avut ocazia să locuiesc în Germania vreo nouă luni. Adâncit în activitate, nu mi-am dat seama că nemțoaicelor le place să se îmbrace cu preponderență în tricou, jeanși și teniși chinezești de douăzeci de mărci de la Aldi. Cam asta era costumația generală. Dacă mai pui că multe dintre ele sunt rubesiene, ca să nu zic supraponderale, le poți confunda ușor cu bărbații pe stradă.
Într-o zi, împreună cu niște colegi fiind într-un pub, am prins happy hour cu bere gratis. Acolo happy hour e chiar happy, nu se anunță din timp șiar berea e chiar gratis. Cine e deja în cârciumă și prinde ora de fericire poate să bea cât poate pe gratis, o oră. Fericirea era maximă cum ziceam. Toată lumea se agita să toarne pe gât hectolitri de bere moca. Ce poate fi mai bine pe acest pământ pentru un bărbat însetat?!
Credeam că nimic. M-am înșelat! Eram cu spatele la intrare și încercam timid să sorb din bere, când deodată se făcu liniște. Colegii de la masă rămaseră blocați cu halbele în mână, ospătarii se opriseră cu fețele uimite. Toată lumea privea spre  ușa de la intrare cu o mimică siderată. De parcă intrase Brad Pitt cu Angelina dacă ar fi fost atunci împreună. Imaginea era ca dintr-o scenă de film cu multă mișcare și zgomot cînd deodată apeși pe "Pause" și se oprește tot. Fiind cu spatele, mi-a scăpat momentul revelației. Bărbații uitaseră de happy hour și de berea free. Când m-am întors să particip și eu la mirarea mulțimii, am văzut un cuplu cam pe la patruzeci de ani, el la costum și cravată, iar ea într-un deux-piece cu fusta peste genunchi și pantofi cu toc înalt. N-am înteles la ce se holbau cu toții, în primul moment. Nu mi se părea nimic deosebit. Apoi comentariile colegilor nemți, danezi, olandezi și alte nații se revărsară ca un fluviu nervos după ce a fost ținut captiv într-un baraj de acumulare." Ohh...ce piesă!...ce cool!...ce bine înțolită!...ce femeieeeee!!!"...Tipa cu tocuri era chiar o femeie obișnuită, nici prea - prea, nici foarte - foarte. Arăta bine, într-adevăr, dar la standardele noastre din România o puteai confunda ușor cu o funcționară oarecare care  ieșise cu soțul la cină. Acolo însă producea o emoție reverberantă, mirifilobolantă. Toți bărbații din birt, absolut toți, în afară de mine, erau sincer extaziați de acea apariție. Atunci mi-am dat seama, mai ales după ce m-am întors acasă, ce femei avem noi, mai frumoase, mai dichisite, toate sus pe tocuri.

De atunci am tot fost plecat, prin tot felul de părți ale lumii. Uneori câteva zile, alteori câteva luni. Mereu am fost atent la acest indicator sublim, tocurile. Le mai poți vedea, e adevărat, prin Manhattan când ies fetele de la job, prin Paris la ceas de seară, la Moscova și Kiev la orice oră, dar ca la noi nicăieri.
Toată țara este cucerită de femeile sus pe tocuri. De la Satu Mare la Constanța, din Iași la Craiova, din București în Timișoara.
Suntem cei mai norocoși bărbați din lume.

Sunt la Cluj, hălăduind în alt proiect. Urcam Calea Turzii, azi pe la prânz, să ajung la un OMV să fac plinul. Cînd deodată, din dreapta, a ieșit un Tiguan fără să se asigure, fără să semnalizeze. Mi-a luat fața cum s-ar zice. La volan o "Piți" roșcată învolburat. Mă cam iritai, recunosc. Am boscorodit-o nițel în gând, dar când a intrat în OMV înainte mea și a ocupat singura pompă libera, chiar mă enervasem. Ca să vezi!
Dar cand "Piți" a coborât pe niște tocuri de 15 cm, cu pulpele cambrate, și cum se mișca ea pe lângă masină dând din șolduri ametitor, am iertat-o. Cum pot să mă enervez pe asemenea tocuri? Mi-a trecut subit, totul de la tocuri. Și asta se putea întampla oriunde la Bârlad, Bixad sau Marghita.

Tocurile sunt avuția noastră, iar picioarele sus pe tocuri, brand național. Eu în locul frunzei de strejar ca simbol turistic, aș fi ales un pantof cu toc. Eventual cel din poza de sus...

Iar acum, că vine seara, voi ieși în oras, să-mi bucur privirea de glezne sus pe tocuri. Cum ziceam, sunt un norocos...

Ziua 1192 Mi se rupe-n...

Pe vremuri, obișnuiam să ascult muzică la walkman, cu căștile pe cap. 
Era un fel de a nu mai auzi zgomotele din jur, de a nu vorbi cu oameni dacă n-aveam chef, în tren, în troleibuz sau aiurea. 
Să nu salut băieții de cartier care atârnau pe borduri cu berile pe caldarâm, să mă înfășor cu un gard de sârmă ghimpată și să nu mă las înțepat de nimic.
Mi se rupea-n...Mă bucuram doar de ce mi se părea că merită bucuria.

Apoi, cu timpul, am început sa fiu mai atent la lumea din jur. 
Ca un făcut îmi săreau în ochi doar ticăloșiile, meschinăria, snobismul, mitocănia. 
Nu mai vedeam pădurea de uscături. Ce mă revoltam!

E atât de mult frumos, e atât de mult bine în jurul meu că mi se rupe-n...iar de uscături.

Îmi pun iar căștile pe cap să nu mai aud zgomotele din talk-show-uri, îmi pun gluga pe cap să nu mai văd aceleași fețe de clovni și saltimbanci care fac șpagatul la televizor.

Mi se rupe-n...că rămân fără bani la sfârșitul lunii și privesc la cer. De fapt stau într-un hotel de mii de stele.
Mi se rupe-n...de deștele în sus scoase pe geam în trafic, de figurile schimonosite de furie că au pierdut cinci metri din spațiul lor, de coatele rotite prin aer să ajungă primele la coadă, de cârcoteala unor moșnegi plicitisiți de viață  cărora le pute tot, inclusiv de căștile mele de pe cap.

Mi se rupe-n...de minciună, lașitate și dispreț.
Mi se rupe-n...de fizionomiile triste și apatice, de răcnete, de zgomotele infernale și infinit mai dese decât oriunde în lume ale sirenelor de la salvare. Căci avem nevoie mereu de a fi salvați de ceva.

Mi se rupe-n...de "patrioții" care ne conduc țara, ne salută cu zâmbete ipocrite cu o mână, iar cu cealaltă ne fură din buzunare.
Mi se rupe-n...de lăcomie, bigotism, fățărnicie.
Mi se rupe-n...de lipsa de curaj, eleganță, iubire și prietenie.

Pentru că  unii oameni trăiesc stări de spirit atât de proaste, încât caută semnificația zâmbetului pe google să afle ce înseamnă.

Ascult, privesc, simt covorul de flori dintr-o poiană, iarba verde și fânul proaspăt cosit, roua dimineții dintr-un crâng fraged, ursuleții polari, glutonii și prigoriile de pe Wild, gălăgia, zâmbetele, lacrimile copiilor. 
Iubesc viața din fața privirii.

Da, ador și înghețata cu ciocolată. La cornet.

Mă bucur de lumea și oamenii frumoși din jur. 
Sunt atât de mulți!!...

Ziua 1143 Suflet și Zeu

 

                         Cartea Roșie la Rubin Museum of Art N.Y.

Unu Mai mă găsi de dimineață într-o magie a lenei. 
Ascultând cocoșul din vecini ce nu contenește să cânte răgușit, în octave înalte, până spre amiază.

"Pindiiiic...pe la ce oră ajungi?"  
Exuberanta pe WhatsApp. 
Mă invitase la mare, de unu mai, la chermeză. Pentru că n-am învățat încă să spun din prima "NU" i-am zis că ajung, dar lucrez, n-am vacanță ca alții. 
Cu o zi inainte zăbovisem la berou până la nouă seara să isprăvesc chestii urgente.
Chermeza începuse de luni, căci săptămâna patimilor merită celebrată cum se cuvine.

Am fost nevoit să mă ridic din lenoșenie.
Tanti trebuia să apară, căci e miercuri iar ea nu e proletară. 
Mama'n nu răspunde la telefon, o fi la piață. Musai să mă refugiez undeva. 
Unde altundeva decât la Băneasa Mall. E aproape, e mare, e răcoare, nu te plictisești....

Anul trecut, ziua muncii mă prinse tot acolo. Mi se strică telefonu', mai bine zis crăpă cartela. Singurul magazin oranj deschis acolo era. 
1 Mai picase marțea, o zi oarecare, iar mall-ul, țin minte, era plin de plimbăreți. 

Acum pustiu. Câțiva rătăciți și amețiți.
Scări rulante, direcția Nordsee. Mic dejun, creveți cu nu știu ce sos..Apoi oranj, să văd de noutăți, nimic special. 

Librăria Divertas, hai să dau târcoale agale!
Rafturi pline de cărți. Cele mai multe despre pshihologie, dezvoltare spirituală și personală, business. Se pare că-s cele mai cerute. 
Beletristica e înghesuită într-un colț. Marii clasici precum și cei în devenire stau pitiți în letargie. 
Cine să-i mai ceară?

În mijloc, pe un stativ trona cu paginile desfăcute o carte mare, grea. 
Era deschisă la capitolul "Suflet și zeu". 
Carl Gustav Jung, "Cartea roșie". 
Să tot fie vreo cinci-șase kilograme, coperți groase, roșii, 599 lei.

 În cea de a doua noapte mi-am chemat sufletul.
Sunt obosit, suflete al meu, prea mult a durat peregrinarea, căutându-mă pe mine însumi în afara mea. Am mers printre lucruri și te-am găsit dincolo de amestecul lor.

Am luat roșul din carte și l-am cântărit în mâini. L-am frunzărit, l-am mângâiat, l-am mirosit. 
Am fost la o secundă să-l iau.

Am mers printre lucruri și te-am găsit dincolo de amestecul lor. Dar rătăcind printre lucruri am descoperit omenirea și lumea. Am găsit oameni.

Nu prețul m-a speriat. Ci șansa regăsirii. M-am temut că aș putea să-mi aflu sufletul și ce-aș putea găsi în el.

Năluci cu părul roșu dansau ademenitor între coperți.

Așa c-am ieșit repede. Am intrat  în Mark & Spencer și  în Office Shoes unde mi-am cumpărat lucruri de același preț. 
Nu de aceeași valoare. Să mă amăgesc.

Joi, pe doi, m-am dus la berou să răspund listei de întrebări la ce trimisesem marți. 
Unii n-au nimic: nici Unu Mai, nici Paște, doar întrebări. 
Nu era nimeni. Lucrurile mă asteptau, și privirea spre apus.

"Pindic, mâine vii sigur?" 
Exuberanta tot pe WhatsApp. Nuș'ce are, ce pată i se puse!
După ce terminai, mi-am întins picioarele pe pervaz, am aprins o țigară, deh' nu era nimeni. 
Priveam la câmpul verde și apusul ce-l mărginea...

Dar rătăcind printre lucruri am descoperit omenirea și lumea. Am găsit oameni. Și pe tine, suflete, te-am regăsit, mai întâi în imaginea omului și apoi pe tine însuți. Te-am regăsit acolo unde mă așteptam mai puțin. Acolo, din puțul întunecat, te-ai ridicat spre mine. Mi te anunțaseși dinainte în vise, acestea au ars în inima mea și m-au mânat spre lucruri dintre cele mai îndraznețe și mai temerare și m-au silit să mă ridic deasupra mea însumi. M-ai lăsat să văd adevăruri pe care înainte nici măcar nu le bănuiam. M-ai pus să parcurg drumuri a căror lungime fără sfârsit m-ar fi speriat dacă în tine n-ar fi fost ascunse cunostințele despre ele.

Vineri, pe trei, m-am trezit însuflețit. Mă aștepta pentru un test drive noua Mazda 6 Revolution. Ohhh...orgasmicăăă!!.
2,5 litri, 200 cai putere, benzină, piele maronie, automată, full options, roșie, culoarea cireșei pârguite, tracțiune integrală, model de top, mirobolantă!!
Băiețelul din mine se trezi din somnolență. O sumedenie de butoane, beculețe, ecrane,chestii. Am ascultat cu atenție instructajul. Cum să fac dacă, ce să fac când, dacă vreau asta să fac așa. O tură scurtă cu un nene priceput și e a mea.

"Pindiiiic, te așteptăm, e soare, muzică...miștooo...da' vino odată!!!!"
Mda, păi acum aveam cu ce. Unde să te dai mai bine cu mirobolanta ca pe autostrada soarelui? Nicăieri pentru viteză.
Așa că direct A2, fără nicio ezitare...

 M-ai pus să parcurg drumuri a căror lungime fără sfârsit m-ar fi speriat dacă în tine n-ar fi fost  ascunse cunostințele despre ele.
Am peregrinat mulți ani, atât de mult până când am uitat că am un suflet. Unde ai fost în acest răstimp? Ce lume de dincolo te-a ascuns și ți-a dat adăpost? Oh! faptul că trebuie să vorbești prin mine, că limba mea și cu mine îți suntem simbol și expresie! Cum să te descifrez?

Jucăria e fabuloasă. Țâșnește de la semafor doar când îi arăți talpa. Știe deja ce vrei. 
Intuitivă, cum doar o femeie ar dori sa fie.

Liniște. E Vinerea Mare. Puține mașini, "loganiști" cei mai mulți, adică șoferi de duminică. 
Chiar așa era. Majoritatea, autoturisme de familie, cu bagaje la vedere, mergeau să petreacă Paștele undeva la neamuri. 

11 difuzoare Bose, peste tot în cabină. 
Greu de descris cum sună AC/DC, mirifilozant!


Am forjat cu grijă totusi, căci "loganiștii" de duminică nu prea se uită în oglindă, merg pe banda a doua cu 110, că așa le place, sau schimbă brusc banda tot cu 110, din motive neelucidate. 
Pe porțiunile libere și drepte am călcat pînă la o viteză de neprecizat. 
Cum ziceam, orgasmic! 
Luminile de zi ale farurilor, violete, și "privirea" decisă a sculei îi mătura de pe banda a doua pe toți. Chiar și pe "greii" cu pretenții. 
Senzația este metastazică. 
Poți să crăpi în secunda următoare. Îi pricep acum pe donatorii de organe de pe motoare. Își trăiesc ultima clipă perpetuu. 
Frânele? Olimpice!
M-am pomenit de vreo două ori cu cetăteni pe banda mea, apăruți din neant. 
Căci la.... și ceva de kilometri pe oră neantul e continuu.
Frână de la viteză greu de declarat la 100 km/h în trei sute de metri. 
Lipită de asfalt. Nu se mișcă nimic, nici măcar fundul, treapta a treia, apoi ai buton pe volan pentru a patra dacă vrei demaraj...mirobolant. 
Benzină, se simte. Motorina e pentru tractoare doar.
Senzații...viață...

faptul că trebuie să vorbești prin mine, că limba mea și cu mine îți suntem simbol și expresie! Cum să te descifrez?
Cine ești tu, copile? Ca pe un copil, ca pe o fată te-au înfățișat visele mele, nu-ți cunosc tainele.

M-am oprit la o benzinărie să trag din țigară. 
Când am luat jucăria mi s-a zis: faci ce vrei cu ea, dar nu fumezi înăuntru. Ok, se poate trăi cu asta.
În parcare văd vreo duzină de mazde, 3, 5, 6, CX5,7, 9.  Ședință tematică. 
Precum motocicliștii, fanii  ies în coloană să se dea pe mazde. 
Nu spun ce reacție excitantă a provocat apariția mea cu Revolution. 
Parc-aș fi avut ultimul tip de Rolls placat cu platină.

Am pipat lăsându-i pe excitați să studieze scula. 
Unu' vru să vadă motorul. WTF!...cine știe să deschidă capota? Asta nu mi-a spus-o la instructaj. Bine că știa cineva. S-au minunat, au pipăit, au adulmecat. 
M-au rugat să pornesc cu ei, să întregim coloana. 
Mergeau în Vamă. Fu fain!...
E ca un dans. Se merge în coloana, câte unu' mai depăsește iar ceilalti îl privesc și-i fac semne cu brațele larg întinse prin ferestre.
Whatever, e un spectacol!

După Cernavodă, după Medgidia, după dealuri, autostrada se deșiră. 
Un sens spre Mamaia, Tulcea, celălalt Eforie, Mangalia, Vama Veche. 
La răscruce ne despărțirăm. 
Soarele ne bătea din spate, dinspre apus.

Cine ești tu, copile? Ca pe un copil, ca pe o fată te-au înfățișat visele mele, nu-ți cunosc tainele.
Iartă-mă că vorbesc ca în vis, ca un om beat - ești Dumnezeu? Este oare Dumnezeu copil, este fată?

"Pindiiic...pe unde ești? Suntem la al treilea rând de tequilla...vino repede"
Nimic nu mă ademenea să mă grabesc. Habar nu am de ce!
Așa că intrai în oraș. Am sunat un prieten din Constanța care se vaită că eu nu îl caut niciodată. Răspunde căsuța vocală. O dormi.

M-am dus direct și înfipt la cafeneaua BT (adică Banca Transilvania) de pe Tomis colț cu Ferdinand. Nu atât să beau o cafea, care e aceeași Illy, cât să mă pierd în canapele. 

Au ăștia niște canapele din piele, mari, comode și moi.
Te așezi și nu se mai termină așezarea. Abisal!

Expresso lung și o limonadă fără arome, cu miere.

Lângă mine, pe canapele la fel de abisale, patru fete cam de cincișpe'-șaișpe' anișori. 
Sorbeau cu paiul din niște lichide colorate. Două din ele erau cu fața spre mine, două cu spatele. 
Una dintre cele cu vederea spre mine, vorbea afectat, trăgând din țigară și din pai în același timp. Subiectul foarte serios. 
Mi-a distras atenția pierdută la traficul de pe bulevard. 
Afectata vorbea încontinuu. Sigură pe ea, frumușică. 
Să zicem că seamănă cu Vanessa Paradise în adolescență. Șatenă, păr lung, aranjat la coafor, ochi căprui, migdalati. 
Prăbușit în abisul canapelei, o ascultam, privind-o cu coada ochiului. 
Ohh, ce spectacol!! Cam cât Revolution pe autostradă și încă odată pe atât.

Subiectul cum ziceam,  foarte serios. 
Nimic despre școală, teme. Totul despre băieți, relații și sentimente.

Vanessa le povestea prietenelor despre iubitul ei pe care tocmai îl prinsese cum se pupa cu alta. Și cum ea i-a dat un eject pe măsură, iar iubitul jelea implorând-o să vorbească cu el. Să-i explice că ce văzuse, de fapt nu era adevărat.
"Auzi cretinu', mă face proastă în față...adică nu văd bine...să vedeti...îmi dă mesaj...stai să-l citesc...Te implor răspunde la telefon, stau în casă și bocesc de două ore, nu-mi revin...lasă-mă să-ți explic...n-a fost nimic...eu pe tine te iubesc...Ce dobitoc!! 
Să vedeți ce i-am răspuns. Bou' naibii ce ești, rămai cu curva aia, ia viteză să nu te mai văd în ochi. Și apoi cred că m-a sunat de 30 de ori."

Prietenele dădeau din cap aprobator, că bine îi face!
 "Fată!...știu, e superdrăguț...de el îmi place cel mai mult, e așa de cool, de câte ori mă isterizam el vorbea calm cu mine, mă liniștea. Dar ce să-i fac bou' naibii dacă se linge cu toate parașutele?". 
Își aprinse altă țigară și continuă: " Acu' și eu dacă e să mă gândesc, și eu m-am pupat cu Victor...știti la cheful de acolo...Da!, dar de supărare și de oftică pe idiot...De ce cu aia? Cu proasta aia? nespălata... de ce tocmai cu aia?...handicapatu' dracului..
Da...și ce?...l-am mușcat pe Victor de gât și de spate. 
Asta e, eram beată...și știi fată?... 
Când ești beată simți să fii cu cineva..."  
Gesticula amplu din mâini cu țigara între degete..."Stai că sună...să-i răspund?"  Fetele mișcară din cap aprobator. Îl puse pe speaker și-l luă tare: "Ce vrei?"...Se auzea vag o tânguială, nimic clar. "Auzi bou' dracului ce ești...nu ți-e rușine?...Cum de ai tupeul să mă suni.?"...
Alte văicăreli, nu se înțelegea. "Auzi, mă iubește!" zise Vanessa dându-și ochii peste cap. 
"Handi, nu mai jeli, că e de pomană, du-te la zdreanța ta și nu mă mai freca atâta la cap...Cretinule, nu mai suna că-ți blochez număru'!..." Îi inchise telefonul iar fetele oftară de admirație.
"Iar sună...ăsta-i chiar handicapat". Apoi plecară toate patru vorbind în același timp.

 Iartă-mă că vorbesc ca în vis, ca un om beat - ești Dumnezeu? Este oare Dumnezeu copil, este fată? Iartă-mă că vorbesc încet. Nimeni nu m-aude. Vorbesc încet cu tine, iar tu știi că nu sunt beat, nu sunt confuz și că inima mi se răsucește în dureri sub rana din care întunericul rostește cuvinte batjocoritoare.

"Pindiiic...suntem pe terasă în față la Golden Tulip''   
Amicul are telefonul tot închis. Precis e plecat pe undeva, nu doarme el atâta. Vroiam să-i arat jucăria.

Dacă în Constanța e relativ liber, Mamaia e tare plină. Nu mai erau gheretele unde se plătea accesul în stațiune. Bună treaba! Parcări pline, lume, parc-ar fi luna lui august.

Nu știam unde e Golden Tulip, dar Navi de pe minunăție mă vârî exact în gaura cu pricina. Găsi și loc de  parcare. 
Ce frumoasă e viața!!!. Cât de puțin am nevoie să fiu fericit!

Pe terasă, chef în tanga. Cum vedeam pe vremuri la MTV. 
Soarele încă se holba la nisip, muzică, multe trupuri cu mișcări lascive printre mese și pe bar. 
Totul pe Marabou...

 

Nu știam piesa asta. Nici pe interpetă. La Guerrilla ăștia nu dau asa ceva, dar sună bine. Se asortează cu bikineii voluptoși de pe plajă.

Mă apropiai s-o reperez pe Exuberanta. Cam greu. 
Mă ochi una dintre Intime. Semi aburită, lascivă, Marabou...
M-a tras direct de capătul curelei de la bermude, ce atârna într-un fel, printre mesele la fel de lascive. 

Buimacă situație! Nu puteam intra așa de brusc în atmosferă. Oamenii se apucaseră de treaba asta de vreo două-trei zile și o ținuseră constantă. 
Exuberanta era exuberantă. Afumată bine, veselă, tanga negri, ochii negri, "îmbracată"-n negru toată...
"Pindiiiiiiiiiiiiiiic"... mă luă de gât..."Ce bei?...tragi un joint?"...
Nu mă întreba nimeni de mâncare. Mi-era foame. 
" Unde se mănâncă bine pe aici?".
 " E un bistro mișto lângă Hawaii...papa bun", se băgă Intima. "Hai că vin cu tine să-ți arăt, nu-i departe". 
Exuberanta. "Hai papă repede, poftă mare! Te așteptăm...". 
Una dintre Intime, roșcata cu claie creață, mă însoți la bistro. Ea  e mai simpatică, vorbăreață. Cealaltă, blonda aglomerat, e mai în lumea ei, mai absentă. Mai potrivită pentru starea mea, mai ales la masă. Dar n-o reperasem încă.

Îl lăsai pe garçon să aleagă ceva pentru mine. Pericol cu cârciumile astea deschise de 1 mai! Nu știi ce primești în farfurie. Băiatu' alesese un șnițel de pui în sos de roșii și mozarella, iar eu am adăugat doar niște legume perpelite la tigaie. Miraculos de bun! 
Șnițelul bestial, legumele corecte. 
Roșcata cu claie creață vorbea neîncetat. Că ce facuseră până atunci, că stau în Hawaii, la hotel adică, pe la ce cluburi se perindară. Nu vru să mănânce. Supse două drafturi de Stella și gura nu-i tăcu.

Vorbesc încet cu tine, iar tu știi că nu sunt beat, nu sunt confuz și că inima mi se răsucește în dureri sub rană din care întunericul rostește cuvinte batjocoritoare. "Te minți în față. Vorbești așa spre a-i păcăli pe alții și a-i face să creadă în tine. Vrei să fi profet și alergi după ambiția ta." Rana încă sângerează și eu sunt departe de a putea să trec cu vederea propriile-mi cuvinte batjocoritoare.

Pe terasă, chermeza era în toi. Exuberanta iar mă luă de gât. Uitase că ne văzuserăm deja. 
Mă întâmpină a doua oară cu același entuziasm. 
Era atât de beată că simțea să fie cu cineva. 

Apăru și celaltă Intimă, blonda aglomerat, aburită și ea dar mai reținută. 
Nu mă pupă, ci-mi trimise doar un colț de zâmbet. Cât mister!...

Am cerut un Mojito, dar fără rom. Barmanul se uită la mine pieziș: "Ăsta  nu-i Mojito". Bine, știu, fă-l s-arate a Mojito...doar cu apă!

Știam deja că n-o să rămân. Deși perspectivele se anunțau interesante...
Am supt încet la "Mojito" vreo oră. 
Se ivi prietenul publicitar. Zdrențe!
Nu-l văzusem niciodată așa și nu cred că m-a recunoscut. 
Deși nu prea aveam cunoscuți, lumea vorbea cu mine de parcă ne cunoșteam de-o viată. Așa e la petreceri. 

Nu însă când bei Mojito botezat. Toți erau optimiști. Plănuiau alt chef în nu știu ce club. Nu eram foarte sigur dacă puteau ajunge pe propriile picioare nici până în cameră.

Am plecat tiptil. Așa cum am venit, neștiut. Nu-mi simțise nimeni lipsa. 
Se făcu de asfințit. Soarele se topi la apus. 
Nu vroiam decât să simt vibrația și puterea mașinii pe drumul de întoarcere. 
Am "zburat" o oră și un pic pe autostrada, liber. Doar o mașină de poliție în mers. O văzui prea târziu, dar nici ei  nu mă văzură prea bine. Sper...

La Înviere m-am dus la biserica din curtea Palatului de la Mogoșoaia. Am stat la slujbă vreun ceas. Am luat lumină și m-am întors acasă să ciocnesc două ouă. 
Să mi le ciocnesc: Happy Eggs!..he he...

Rana încă sângerează și eu sunt departe de a putea să trec cu vederea propriile-mi cuvinte batjocoritoare.
Cât de ciudat mi se pare să te numesc copil, de vreme ce ții în mână nemărginirile. Eu mergeam pe drumul zilei. Tu ai mers nevăzut alături de mine și m-ai călăuzit din treaptă în treaptă, alăturând înțelept fragment lângă fragment și lăsându-mă să văd un întreg în fiece fragment.
Ai luat când  eu mă gândeam să rețin și mi-ai dat când nu așteptam nimic...

Dimineață, mi-am ciocnit alte două ouă. Unul roșu și celalălt galben. Cu brânză și ceapă verde.

"Pindic STF unde ai dispărut??. Nu mai vb cu tine niciodată"

Am deschis o sticlă de Dry Muscat de la Jidvei. Mi-am făcut un șpriț și am știut. 
Am știut de ce n-am rămas la chermeză. N-am putut, încă.

Pe terasă,  tolănit pe un scaun, am privit la cer.
Senin, doar niște norișori răzleți. 

Mi-aș pipăi sufletul, dar ce-aș găsi? 
Mai bine îmi fac unul nou.

Ziua 1137 Se întâmplă lucruri...

Acasă începe să arate a locuință vie.
Se aude o mașină de spălat torcând, un tv cântând, o hotă huruind de abur supt, florile se înviorară, soarele zâmbind la ferestre.
Păi da! Toate sculele ale căror butoane le-am învățat învârtirea, se treziră la viață.
Singurul, încă stingher, e cuptorul electric. Zace leșinat.

La berou' toate's cum le lăsasem.
Aceeași fereastră uriașă cu vedere spre apus, câmpul verde, tabelele, graficele. Nemișcate, toate încremenite în așteptare. În așteptarea mea...he, he...

Pe mine mă așteaptă doar lucruri, numai florile ce însuflețesc doru-mi.

Zilele fuseră pe rând, de luni până vineri, adormite în rutină. 
Trezit la șapte fără un sfert, orbecăit după ibricul de alamă, zahărul de pus la fiert, apoi nimerit cafeaua în apa clocotită, sorbit aroma agale, cei trei "sh" mirobolanți (shit-shave-shower), sorbit ultima aromă, ferchezuit cu ce se potrivește zilei (mai business, mai semi), urcat în mașină, salutat portarul și femeia de serviciu, Guerrilla, șosea, Guerrilla, țigară, câte un apel, două, berou'...aroma slabă de filtru, mail-uri, tabele, privit spre apusul ferestrei, peste câmpul verde, alte telefoane, oameni, fiare, mecanisme, grafice, ulei hidraulic, iar privit la apus, iar oameni, mail-uri, ulei, vaselină, jucării din oțel, ședinte, discuții individuale, brainstorming, motivare, lenea de o țigară, scuze, motive, justificări, zâmbete, neîncredere, bani, facturi, specificații, iar ulei, uși deschise, închise, ferestre largi mereu spre miazănoapte, soare coborând în zare, întuneric, închis butoanele, ieșit, în mașină, Guerrilla, oprit la Carrefour uneori pentru chestii, șosea, portar, parcare, lift, acasă...unde doar florile mă așteaptă. 

Se întamplă lucruri...

Joi m-a sunat un prieten, publicitar de felul lui, să mă anunțe că în seara aia se întâmplă noaptea agențiilor de publicitate. Un fel de noaptea muzeelor...sau noaptea muzelor...
Că cică e mișto, că e muzică, sucuri, bere și vin, oameni... 
Că se întamplă lucruri....

M-am dus. Mă plictisisem de ursuleții polari de pe Wild. Am trecut pe acasă, mă schimbai  mai casual și, ca să n-ajung primul, semnai condica pe la nouă și ceva. 
Era încă devreme, ceva lume totuși, brățară la intrare. Ca la baia turcească din Budapesta. Lipseau șorțurile cu vedere la fese. În rest totul cam la fel.
Mi-am luat o bere, în ideea că e și ultima, și m-am postat undeva pe marginea terasei să mă pot sprijini de ceva. 
Public "subțire" de advertising, clienți, hipsteri și hipsterițe, artiști, creativi, promotori, vânzători, gură cască cu brățară, așa ca mine. 
Ce de lucruri se întâmplă!

Din când în când se apropia câte cineva, ne prezentam, schimbam două-trei vorbe și cineva-ul trecea mai departe. Eu, sprijinit de bucățica mea de margine.

Apăru o fată care mă cunoștea. Exuberanta...
"Pindiiiiiiiiiiiiiiiic...."....sări să mă pupe. Este o prietenă a prietenului meu publicitar, așadar și prietenă cu mine oarecum. 
"Ce mai faci măi Pindic?...Exiști?"...chestii de introducere. 
După fata asta se iviră încă două, prietene intime d-ale ei. Prezentări, una-alta. 
Exuberanta dorind să-și facă o  poză cu mine dădu telefonul la una dintre intime și se agăță de gâtul meu. Rânjete..cheeseee...
Așadar, eu cu trei hipsterițe, de două minute, prezentări, poze, fără să rețin bine cum le cheamă pe celelalte. 
În minutul trei, cine apare?...La intrarea terasei?... Într-un deux piece culoarea oului de rață, fustă deasupra rotulelor, fără dresuri căci e cald, pantofi mov, poșetuță asortată, roșcată închis, bronzată la solar, graseind zâmbete profesionale în stânga și-n dreapta?...Cum cine? Pindica!

Mă suprinse fix la poza doi, cu Exuberanta călare pe mine și Intimele chicotind în jur. 
Tresării! Nu mă așteptam s-o văz după atâta vreme acolo. 
În minutul trei, poza doi, cu fetele înghesuindu-mă. Mda! 

Se opri să vorbească cu nu știu cine, dar nu mă slăbea din ochi. 
E frumoasă! Vorbea calm, dădea ușor din cap, își încrucișa sau desfăcea coapsele de căprioară, proptindu-se când pe un toc mov, când pe celălalt. 

Exuberanta nu se oprea cu selfie-urile, povestindu-le Intimelor chestii din trecut, chefuri, chermeze și lucruri pe care le trăisem împreună.

Pindica asculta atentă pe nu știu cine, trăgând cu coada ochiului către noi. 
Aștepta să se tireze zânele. Ele nimic. Aveam loc bun, la balustradă, unde erau pișcoturi și aveai unde să-ți atârni berea. 
Deja o mâncau tocurile. Nu știa cine-s cadânele. Poate eram cu vreuna din ele. Sau cu toate trei. Să nu cumva se umple de ridicol. Vârsta și experiența îi spuneau să aibe răbdare. 

Se întâmplă lucruri...

Se alătură încă cineva în grupul ei și al nu știu cui. Se iscă o conversație vibrantă. 
Îi sună telefonul. Se întoarse ușor să poată vorbi. 
Exuberanta și Intimele ronțăiau covrigi și sugeau din bere cu paiul. 
Nu m-am mișcat. Mă prefăceam că ascult ce vorbeau fetele cu o mină interesată.
Tocurile-i mov fierbeau. Începeau să se topească în pardoseală.

Într-un final, sigură pe ea, se desprinse din convesație și se apropie. 
Fetele o priviră nițel cruciș căci era cea mai business formal înțolită din zonă. 

Femeile când se uită la alte femei, încep cu pantofii. 

Pindica le ignoră cu nonșalanță și mă întrebă că ce-i cu mine pe acolo. Nu părea ofuscată, ci amuzată. Își făcu loc în grupul meu format din mine și  cele trei mimoze. "Ce mai faci?...cum merge treaba?"...chestii... 
Exuberanta și Intimele îi fixau încă pantofii. 
Nu le lăsă se se holbeze prea tare. Ieși din decor cu grație, făcându-mi cu mâna.

"Cine-i tipa?" întrebă una din Intime. Chiar n-aveam chef să răspund. 
Bine că veni alt băiat, prieten cu una din ele. Uitarăm toți de pantofii mov.

N-am mai stat mult. M-am desprins de balustrada cu pișcoturi. 
Am dat o tură. Pindica dispăruse. 

Am plecat spre casă cu ochii movuliți de tocuri.

În weekend am citit două cărți. 
Am terminat "Plânsul lui Nietzsche", pe terasă la soare, deși era destinată unei duminici ploioase. De citit!
Apoi pe pajiștea din Mogoșoaia, printre flori, am recitit după mulți ani, "Tropicul Cancerului" a lui Henry Miller. De foarte citit!

Se întâmplă lucruri...așa că...

Ziua 1125 Eternul feminin, Misterul...

                   Sandro Boticelli - Nascita di Venere

Odată cu florile de mazăre, zambilele și ghioceii galbeni, începe sezonul ședințelor regionale. 
Anul ăsta la Budapesta. 
Încă la Sibiu fiind, acoperit de mrejele proiectului cu pricina, n-am avut răgaz de pregătirea prezentărilor pentru ședință. Că d-aia sunt ședinte. Să se facă prezentări, cu grafice, cu felii din cerculețe sau prăjini verticale, musai crescătoare, tabele, săgeți, cifre, linii, mesaje optimiste, motive, previziuni și altele de acelasi soi. 
Mirobolizant de mirific!

Așa că, în weekend-ul dinaintea deplasării, în loc să mă zbengui prin Piața Mică, a trebuit să desenez cerculețe, prăjinuțe, săgețele, punctulețe.
Grea misie!

Vremea fuse blândă, aerul baroc, lenea nemăsurabilă. 
În plus, am primit o sumedenie de mesaje după postarea cu Bebe și Carolyn. 
Puteam să nu le citesc? Puteam să le ignor? Puteam să nu le raspund, cel puțin c-un zâmbet?...
Multe mesaje de la sibieni și sibience, cu sfaturi despre alte zeci de locuri de primprejur de vizitat...despre Bebe, cum că ar fi un ginecolog de la un spital local, i se potrivea povestea și descrierea, care cică nu s-ar fi săturat de atâtea păsărici și l-a lăsat nevasta, despre expoziții și manifestări...despre cârciumi și cluburi de atârnat lenos, despre multe... 
O adevărată desfătare!
Și mai interesant, este că am dezvoltat curiozitatea cetățenilor din zonă, care pentru a identifica numele hotelurilor unde am stat, au studiat Wikipedia, să descopere ce pasăre tropicală și care zeu al luminii și al artelor le sfințește orașul. 
Minunat!

Ședeam în restaurantul hotelului cu laptop-ul pe o față de masă albă, impecabilă, c-un chelner atent la cel mai mic semn, o cafea, o apă, o alună.
Trăiam un deja-vu. 
Parc-aș mai fi fost acolo, într-un alt aprilie cu zambile și ghiocei galbeni. Ospătarul la fel de grijuliu, laptop-ul, cu aceleași tabele, înconjurat de năluci cu părul roșu, adevărate iele ce dansau printre mese, ademenindu-mă...

Jucându-mă cu cerculețele, potrivind feliile colorate, trăgeam cu ochiul și la scrisorile primite în virtual.

Si daca te faci ca muncesti in timpul saptamanii, vei munci in weekend. Nu as putea spune ca am si chef, de aceea mi-am rezervat placerea de a "te savura" odata cu cafeaua!  Postarea ta, delicioasa precum cafeaua din ceasca mea, am zambit, m-am plimbat, am mai visat...si iar am zambit! Ai reusit iarasi sa ma prinzi in mrejele scrierii tale, e usoara, placuta si amuzanta si "visatoare". Bine ai venit in clubul meu, in cel al visatorilor, fara o anumita sensibillitate sufleteasca nu poate deveni nimeni membru, din pacate in "goana timpului" prea multi uita sa mai fie si sensibili!

Mă pornii la drum luni de dimineață. 
M-am oprit la Gurasada, la bisericuța mea, s-o simt. 
Doi ani trecură de la bilețelul veștejit cu rugăciunea lumânărilor aprinse. 
Am dat să intru, de data asta ușa nu se urni. Am zăbovit preț de-un sfert de ceas pe o băncuță, privind la crucile din micul cimitir. 
Nu m-am gândit la esența efemeră a vieții. Doar am privit.

Asaaa...sa ne reintoarcem la ultimul capitol din romanul tau (povestim, impartasim ideile ...nu sunt critic literar si chiar daca as fi ai avea numai recenzii pozitive)...pai sa vorbim putin de tanti Carolyn si de ceea ce crede ea....pot avea parerile mele. Sa luam asa sistematic si sa analizam, eu sunt femeie si sa spunem ca ar trebui sa inteleg mai bine ce a vrut sa transmita dna...Pentru titlul cartii, nu as fi cumparat-o, adica ce?, cum?...oamenii inteligenti fac greseli in relatie?, cei mai putin inteligenti nu fac?...sau ei poate fac altfel de greseli. Cine poate stabili gradul de inteligenta, ce legatura are cu o relatie de dragoste. Dragostea e dragoste ,indiferent de cate clase, scoli sau ani de studiu ai, greselile sunt omenesti si ele se fac oricum, oricand, oriunde!

Am ieșit din patrie prin Nădlac amintindu-mi de Ibolya și balele pofticioase ale lui Gummy și Birlic. Le simt lipsa. Lor, nu balelor. E atât de liniște!

1. Atunci cand dispare dragostea si pasiunea nu mai exista relatie amoroasa…aiurea si incepe a insira cele 7 greseli cu una legata de intimitate,sex,..dragostea si relatia de cuplu e mai mult  de atat!

 A înțeles fix ce-a priceput și Bebe.

Începe drumul plictisitor prin pusta maghiară. Dupa "action"-ul de pe șoseaua Deva - Arad, în care emoțiile-s treze depășind la camioane, autostrada e prozaică. Te aliniezi pe un culoar, fixezi pilotul automat la 130 și ceva  la oră și ții de volan cu două dește. Europa FM se aude până pe la Mako, după, tre' să treci pe Petőfi FM, care chiar are muzică bună. Uneori.

2. Ba uite ca astept sa imi citeasca gandurile, pot spune daca vreau hainute, papucei sau parfumele, si mai pot spune din ceea ce simt, dar nu dau totul pe tava..pentru ca atunci dispare misterul, o femeie trebuie sa se invaluie in mister toata viata, pentru ca partenerul sa nu se plictiseasca (valabila si reciproca)!  

 Eternul feminin, Misterul...

Popas la o benzinărie, o cafea, un snack și fixarea GPS-ului pe Hotel Abacus, 2053 Herceghalom Gesztenyés út 3  .... ok!!... ăsta e cam la 30 de km de Budapesta pe M1 spre Viena.

3. asta cu abuzatul...nu o comentez, nu o inteleg...poate e vorba de abuz psihic...cel fizic daca apare s-a rupt si relatia imediat.

Nu intelege ea...eu nici atat...

La Petőfi FM  începu un program de muzică ușoară ungurească, adică acea lălăială deprimantă. 
Am cautat, din mers, un CD orbește.
Am agățat-o pe Mariza, ahaa, merge...n-am ascultat-o demult. 
Nici că se putea să aleg o muzică mai sentimentală decât Fado!

Cam tânguită Mariza asta, dar baremi în portugheză sună mai bine. Depresia pare mai optimistă, plus că e și un ritm mai senzual.

4.Ca sa renunti la prejudecati trebuie sa fii constient ca le ai, de cele mai multe ori pare a fi normalitate!

 N-am priceput nimic...Cine e conștient de propriile-și prejudecăți?...

Pe M0, centura Budapestei, GPS-ul face figuri. Zice că acumulatorul e pe terminate și trebuie pus la încărcat. Dar are cablul fixat în priza de la brichetă!! Hmmm...Îl mai învârt...îl mai răsucesc...și la brichetă și la mufa cea sensibilă...Când se încarcă, când nu...

5. Mmmm...mi-as salva partenerul oricand, cu orice risc si sacrificiu, majoritatea isi controleaza viata intr-o anumita masura... 

 Asta da curaj și ofrandă, Carolyn a cam dat-o în bară.

Mufele nu se fixau nici să le pici cu ulei de argan. Scula clipi de vreo două ori și-și dădu obștescul sfârsit, afișându-mi un ecran de un negru tulburător.
Mariza trecu pe ceva mai săltăreț. Iar ca să fie totul minunat telefonul muri și el. Nici nu-mi aminteam cum se numește localitatea cu pricina...Hegheșlolom...whatever!!...cin' să țină minte? 
Trandafiri albi mi se rasfiră prin ochi...

6. Asta e varza, ma refer la idee...incepeti sa dati dovada de respect....fara respect nu incepe si nu exista dragoste, e temelia unei relatii...adica cum sa incepi...trebuie sa existe de la inceput!  

Terapeuta de succes sângerează, e aproape K.O.

Trebuie să opresc. Să văd ce-i cu mufa, ce-i cu telefonul. Mă simt pierdut. Nu știu unde să ajung. 
Off, sufletul meu!...

Ce mai văicareală!! Cine să se ocupe de Mariza să-i închidă gura?

7. Pasiunea se stinge, si cine nu e de acord sa "arunce cu pietre in mine"..Oricat de solida ar fi relatia, cu timpul pasiunea se stinge, te poti reindragosti de aceeasi persoana sa spunem inca odata..dar nu o poti face iarasi si iarasi. Raman de cele mai multe ori alte sentimente care solidifica un cuplu. 

Aproape mi-i se făcu milă de biata Carolyn.

GPS-ul e terminat, nu se alimentează. Telefonul reporni după două resetări, dar nu prinde semnal în roaming, deci nici net. Excitant!.

Acum parca as bea si eu un gin tonic...se pare ca nu a reusit sa ma convinga cu nimic, poate nu oi fi destul de inteligenta si poate cartea nu era adresata potentialului meu intelectual, sau poate sunt perceptii diferite asupra subiectului!"   

Oamenii inteligenți ai Carolynei sunt extratereștrii.

Shit happens! Semnalul e ofilit rău. Sunt pierdut în pusta hunică. Destinul mi-e frânt, precum graficele mele cu liniuțele fracturate în unghiuri ascuțite de variabilele necontrolabile ale vieții.

A generaliza o situatie, pornind de la o experienta personala de viata, personal mi se pare nefireasca. 

Nefiresc de necontrolabil.

Deodată și subit în același moment, Telenor HU învie pe display cu un 3G fabulos, abia de țineam telefonul în mână de semnal puternic ce era!

CD-ul cu Mariza se isprăvi, intrai pe email, aflai orașul, strada. Copy/paste pe harta din telefon și gata, apăru "gaura" pe unde trebuia sa ies de pe autostradă și indicatoarele viguroase spre Abacus.
Trecui pe radio, tot pe Petőfi. Se terminase programul de muzică "patriotică", iar acum se auzea...

Când trebuie să merg, alerg și invers...printre liniuțe paralele. Seamănă cu prezentarea mea. Alte năluci mă năvăliră.

Am uitat de cafea...s-a racit si frisca, s-a transformat intr-o chestie lipicioasa..bleaahh..ma duc sa iau alta si mai scriu ceva...nu am terminat!

Nimerii la Abacus, spa business hotel, patru stele...Polonezii ajunseră primii, deja la a nenumărată sticlă de vin.

Zsurek, prietenul meu, mă întâmpină zâmbind galeș, cu moaca lui senină de fecioară prihănită. Mă cuprinse în brațe bărbătește..."Miss you my friend..." Nu ne văzusem din ianuarie. "Ce bei?"...ăsta e salutul lui de bun venit.

Chiar asa ...ca bine ai mai spus, oamenii inteligenti nu stiu treaba asta cu dragostea..or fi stiind mai bine aia "neintelegenti"! De aceea mi-e drag sa te citesc, pana si  cacofonia intentionata si comparatia dintre dragostea si ceafa de porc suculenta ma fac sa zambesc!

Ședința se derulă tern. Prezentările fuseră bune, dar arctice. Zsurek, sentimental de felul lui, avu o prezentare cu accente poetic-romantice: poze cu oceanul învolburat și bărcuțe pe cale să se răstoarne (metaforă la organizația noastră care plutește în apele tulburi ale crizelor de tot felul). Ne aminti că fără dragoste nu ne putem aștepta la rezultate, iar ultima pagină, care de obicei se termină cu "Vă mulțumesc pentru atenție", la el era "Vă iubesc și vă îmbrășisez". Impresionant! Culmea, nu l-a luat nimeni la mișto...n-a hăhăit nici unul dintre noi... 

Acum sa ne plimbam putin...sunt si eu cu tine, cu Tom la plimbare, daca as avea talent la desen, cred ca imaginea creionata de mine nu ar fi departe de realitate!   

Metaforele mă năpădesc...

Melancolici, după sedința din prima zi, am plecat spre Etyek, la Hernyak Birtok. Nu e nici bibliotecă, nici muzeu. Ci un birt de degustări de vinuri, pe un deal, în mijlocul unei podgorii. Ne-am degustat elegia din noi, stingând-o cu multipe soiuri de Chardonet, Pinot sau Cabernet. Totul Hernyak.

As vrea sa intelegi, nu traiesc prin nimeni, nu sunt "o hoata de identitati" daca ma transpun si ma las purtata de imaginatie nu inseamna ca ma rup de realitate, doar ca reusesc prin ochii mintii atunci cand citesc ceva sa fiu acolo..cand vreau si cand imi place. La tanti Carolyn,..nu am fost si nici nu vreau sa fiu...ca nu-mi place!

În ultima zi, supriză din partea gazdei. Vizitarea faimoasei băi turcești din Budapesta - Rudas Gyógyfürdő, veche de pe vremea când orașul era paşalâc. Pe plăcuță scria 1568 - sub domnia lui Muzrat Paşa...sau Murzat...whatever!

Stai ca mai am ceva de spus...ne dam batute si nu ne mai indragostim...ma lasiii!!...sau ca sa fiu mai convingatoare o spun pe moldoveneste...ma lesiii...dragostea vine sau nu vine...si daca vine oricat "de batuta te lasi " tot te prinde si te zapaceste...cred ca am spus bine, chiar te zapaceste, cred ca de aceea e si asa dorita...ne place sa fim zapaciti....mai ales noi astia neinteligentii!!

Dacă eternul feminin pare a fi Misterul, am aflat care este eternul masculin...Baia Turcească.

Intri, plătești, primești o brățară, te duci la cabină, lași toate țoalele acolo, îți pui un șorțuleț alb cu vedere la fese și intri în baie. Acolo doar bărbați, în aceeași costumație, sau fără, se plimbă sau hibernează în apa fierbinte.

Revenind la Tom..imaginatia mea creeaza urmatoarea scena...tu in masina privind mereu in oglinda retrovizoare si catelul alergand...mi s-a intamplat si mie odata cand am fost cu cortul la munte...in inima muntelui, unde aveai impresia ca nici picior de om nu a mai pasit, un catelus a aparut dintre brazi si nu a plecat de langa tabara 2 zile...e atat de trist cand trebuie sa ii lasi in urma!!

O încăpere cam de patru sute metri pătrați, cu un bazin în mijloc, rotund, încadrat de niște coloane cu arcade între ele, în stil bizantin, iar pe margine, bazine mai mici cu apa la temperaturi din ce în ce mai ridicate. 
Mult abur, burți, buci și cefe masculine. 
Aglomerat. Atingeri bărbătești. 
Am atârnat în apă până mi-a venit rândul la masaj. 

Încins de la abur, parcă o văzui pe Marisa cum se îndepărtează pe culoar. 
Înaltă, cu părul scurt și galben, echipată în șorțuleț cu vedere la fese, se strecura calină de privirile celor care nu o vedeau. 
Dispăru iîn vaporii plutitori, urmată de o armonie Fado.

Am tresărit din miraj când Zsurek mă atinse pe umar: " Hai, e ora de masaj!"
Trei paturi de piatră, acoperite de un prosop mare și alb, iar în dreptul capului un prosop răsucit pe post de pernă.

Despre Bebe nu comentez...doar ca mi-au dat lacrimile de ras la celebrul raspuns..daca o fortam ma lua la palme! Nostim personaj...real, fictiv cum o fi...dar nostim!

Apar doi hăndrălăi musculoși, la bustul gol. Pare nițel terifiant.
Te dușează un pic, apoi aplică un strat sănătos de săpun. Apoi începe masajul, sistematic, de la tălpi în sus, fiecare centimetru. Se atinge aproape tot, dacă nu intenționat, din greșeală, într-o intimitate masculină extremă. 
Simții eternul din noi. Nu-i chiar așa de rău cum ar părea.

Zsurek, vizibil stresat, încerca să întrețină o conversație, să pară relaxat. 
M-a intrebat dacă am primit și eu de Paște (cel catolic) urarea pe sms "Happy Eggs!". Normal c-o primisem. 
Expeditoarea este o admiratoare a noastră comună de la Group Marketing. 
Acum vreo câțiva ani, la o conferință în Brazilia, tot după o degustare strașnică, doamna, aburită bine, ne-a împărtășit mie și lui Zsurek fantezia ei secretă. Să ne aibe pe amândoi în același timp. Dacă se poate pe loc, în camera ei, că e mai confortabilă. O inspirase precis emisfera sudică.
Zsurek începu să râdă amintindu-și, imitându-i accentul și vocea. 
Încerca cu greu să ignore faptul că "eunucul" lui îl atingea la ouă ritmic, masându-i coapsele. 
Ce-o fi vrând să zică cu Happy Eggs? Care eggs?

În afară că era o problemă de moralitate, amândoi având atunci neveste acasă (el încă o mai are), în afară că era o problemă de deontologie profesională, căci pe linie de marketing chiar ne era șefă, problema fundamentală era ea. Pur și simplu n-am fi putut. Cu ea! 
Mai degrabă ne-am fi convins unul pe altul, dar fără ea. 
Cam asta își amintea Zsurek în timp ce palme puternice îi masau fesele goale. M-am simtit complimentat că m-ar fi preferat pe mine duduii de la Group Marketing. I-am mulțumit frumos. Atunci l-am simțit cel mai aproape.

Si totusi trebuie sa inchid niste situatii....norocul tau.

Eternul masculin...

Am plecat din Budapesta spre Oradea, apoi la Sibiu să-mi adun catrafusele...și spre casă, dulce casă!

P.S  Ma Pindic..esti fain!!!!!!!!!!

Odată ajuns, cuibul n-avea curent electric. Sărise siguranța de la panoul general de afară, cine știe de când?!
Frigiderul și congelatorul duhneau, florile semi-adormite de nestropire.Tanti fusese cu două săptămâni înainte.

Casa mea...Life After People!

P.S..la P.S.......Ce-as pluti si eu!!!! Adorabila exprimare!

Am iesit pe terasă și am rugat un vecin care-și plimba cățelul prin curte să tragă clampeta de la siguranță în sus.
 
M-am prăbușit pe canapea în mijlocul mirosului pestinențial.

Pe terasă era Mariza. Îmi zâmbea poznaș prin fereastră.

Cablul TV mergea.
Pe VH1 cânta Dido.

Eternul masculin se simte cel mai bine singur.

Carolyn știe sigur cum l-aș putea atinge și altfel. Îi scriu...

P.S. Bebe e real, nu e ginecolog, nu e din Sibiu.

P.S. la P.S. Eternul masculin există...