Les trois couleurs

                                                       pindicghiocel.blogspot.com

Vestea bună este că bocancii erau și anul trecut.
Vestea și mai bună e că Domnul Jack se ivi între ei anul ăsta. Apăru din neant.
Iar perechea de ghete se deschise la șireturi și-l primi cu onoare. 
Pe Domnul Jack. 
Mai bine chiar decât șosetele pe care le îmbracă.

Și da, magia plutește. Prin zăpadă.

La Paris nu e zăpadă. Nici măcar foarte frig.  
Doar un soare leșinat și gloanțe. Urât.

Vinerea trecută mă plimbam pe Rue de Rivoli. Căutam gaura spre un Buffet chinezesc de 9 euro. O speluncă înghesuită, cu șase mese, unde poți să te îndopi cu câtă mâncare chinezească vrea gura ta. Ochisem locul acum câțiva ani, de-mi rămăsese în memoria papilelor. 
L-am re-găsit destul de greu în zona Hotel de Ville. 
Buffet-ul este de 15 Euro acum, dar tot sună bine. Mai puțin ca două beri.

M-a ajutat o fată care știa locul. 
Mă oprise pe stradă să mă intrebe: "Vous etes Charlie?". "Je suis Pindic" i-am răspuns. 
Mi-a zâmbit și apoi mi-a lipit pe piept o hârtiuță cu "Je suis Charlie". 
Aerian cum sunt, nu observasem că toată lumea purta semnul ăsta pe piept. Dacă nu-l aveai te simțeai "ca când" n-ai fi avut chiloți pe tine. Așa m-am îmbrăcat în Charlie. 
Merveilleux!

Tropăind cu limba printre chinezăriile mirobolante mă gândeam la proștii ăia de magrebieni.  
Merde! 
Câtă lipsă de imaginație și umor! 
În locul lor, dacă-aș fi fost atât de supărat pe hebdomanarii ăia, îmi luam niște pușcoace cu vopsea. Năvăleam peste ei cu încă doi flăcăi și i-aș fi "împușcat" fix în mândria lor națională, cu cele trei culori, a la drapeau francais: bleu-blanc-rouge.
Aș fi ales o vopsea care se curăță după douăzeci de dușuri. 
Să stea în baie vreo 3 zile și să facă caricaturi. 
Magrebienii destepți, în situația asta, ar fi luat o amendă sau 3 luni cu suspendare,  ar fi fost faimoși și lăudați de tot mapamondul care oricum îi urăște pe francezi, decorați de ayatolahi, șeici și emiri și cel mai important, ar fi rămas vii. Proștii naibii.
Dar ei au ales gloanțe adevărate. Să  împroaște doar cu rouge. Merde! 
Săptămâna viitoare nu-și va aminti nimeni numele lor. 
În schimb o fițuică obscură, de care nu auzise niciun francez cu care am vorbit, s-a tipărit în cinci milioane de exemplare.
Toată lumea e Charlie acum. Că altfel ești fără chiloți pe tine. 

Niște morți de pomană, niște motive în plus să ne caute unii în chiloți pe aeroport sau aiurea.
Să verifice dacă suntem Charlie ori ba.

M-am întors la Domnul Jack, pe care o să-l pup de multe ori în seara asta.

O să uit de proștii ăia de magrebieni. 
O să-i uit și pe hebdomanari și n-o să mă caut prin chiloți să verific cine sunt.

Je suis Pindic. 
Este cel mai clar lucru pe care-l știu și pe care n-am cum să-l uit. 
Cât de aerian aș fi.