Ziua 81 Zilele de luni...si amintirile doamnei din Pascagoula

Lunea e inceputul saptamanii...adica e un inceput perpetuu, cam de 52 de ori pe an.
Orice inceput e provocator, excitant, vibrant si interesant...orice inceput in afara de zilele de luni.

In romanul "Rotile" al lui Arthur Hailey, o carte a copilariei mele ce m-a fascinat prin descrierile industriei automobilelelor din Detroit, aparea un pont pentru cei interesati... "Nu cumparati masina fabricata lunea"...muncitorul pe banda vine fara chef la munca dupa week end si lucreaza de mantuiala..." Nu cumparati nici masina fabricata vinerea". E zi de chenzina si inceput de week end. Muncitorul de pe banda se gandeste la berile aspirate in zilele libere ce vor urma...si lucreaza tot de mantuiala.
Mda...deci lunea si vinerea sunt doar niste zile de borna de hotar doar ca martea, miercurea si joia sa putem lucra mai bine...

Sambata Pindica a trecut sa-si aduca chiloteii la spalat. Era suparata pe o faza, evident de la job, si incerca sa obtina compasiunea si aprobarea mea. Pe care nu aveam chef sa i-o dau din simplu motiv ca nu avea 100% dreptate. Am indraznit sa-i spun cum ar fi trebuit sa procedeze...sa evite faza nasoala...si desigur ca s-a suparat pe lipsa mea minima de empatie. Avand un dezvoltat simt al maniei persecutiei, adica toata lumea are ceva cu ea, a bufnit, a trantit si a iesit furioasa din casa lasandu-si pretiosii chilotei sa se invarta cu 800 de ture pe minut in masina de spalat.
Stau sa ma intreb ce-o sa poarte zilele astea...

Duminica dimineata m-am dus in parcul de la Palatul din Mogosoaia. Mi-am luat "Luntrea lui Caron" a lui Lucian Blaga si am stat pe iarba si am citit.
E o carte fenomenala a lui Blaga, cred ca singurul roman al sau...E o poveste autobiografica care incepe in 1944 si se continua pana in anii 50, despre frustrarile si umilinta traita in primii ani de comunism.
N-am apucat sa citesc prea mult caci parcul se aglomera peste masura.
M-am dus la maman' sa-i inspectez frigiderul.
Discutiile obisnuite..." Ce face Pin(z)dica?"..."Ati vorbit?"...mda...raspundeam monosilabic in timp ce molfaiam un copan de pui fara sa-i dau detalii prea multe.
Am plecat plictisit spre nicaieri...soarele de afara ma imbie sa ma opresc in oras.
Am parcat la Universitate si am luat-o in jos pe bulevard spre Cismigiu. M-am asezat pe o terasa cu o bere in fatza si am privit oamenii. Copii si tineri pe role, cupluri, fete si baieti, maturi si batrani...toti se gaseau acolo...amestecati si impreuna, separati si la un loc.
Am luat-o inapoi catre masina, de asta data pe str. Ctin Mille, urcand usor spre Calea Victoriei.
In fatza Teatrului Mic, lume. Astepta sa intre la spectacol.
Pe afis piesa " Doamna noastra din Pascagoula" de Tenessee Williams.
Hmmm...credeam ca stiam toate piesele lui Williams...nu auzisem despre nicio doamna din niciun orasel Pascagoula...unde o fi el...
Am vazut ca juca Valeria Seciu de care am fost profund indragostit cand eram copilandru...si mi-am luat bilet pentru ea si pentru Tenessee.
Din pacate spectacolul a fost departe de asteptarile mele. Pana si eu, un simplu Pindic fara cultura artistica si fara aere de cunoscator, dar cititor de Tenessee Williams, mi-am dat seama ca punerea in scena era departe de spiritul autorului si de ceea ce a vrut el sa exprime.
Un anume domn regizor Fatulescu, ce a tinut sa fie neaparat original, a creat un spectacol greoi, fara nerv, plictisitor. Vecinul de scaun din stanga, tarat la teatru de nevasta probabil, a tras niste icnete de sforaiala de vreo doua-trei ori, imediat curmate de vajnica partenera.
M-am bucurat sincer s-o revad pe Valeria Seciu cu un joc exceptional, mult peste ideile regizorale si m-am bucurat chiar si mai mult sa descopar un actor extraordinar, din aceeasi generatie cu Valeria, complet necunoscut in Bucuresti, Mircea Andreescu - de la teatrul din Brasov din ce am inteles.
Au fost doar doua bis-uri, si alea lesinate, in special pentru cei doi mari si extraordinari actori care au salvat ce se putea salva din piesa aia cu aer de teatru muncitoresc de amatori.

A fost totusi bine...n-ajunsesem prea repede nicaieri...adica acasa...