Ziua 232 De ce nu-l plâng pe Adrian Păunescu

Mă bucur că azi în cenușă se va duce!

Va fi scăpat de toate umorile fizice și morale care l-au chinuit în ultimii ani. Îi rămâne spiritul, îi rămâne poezia pentru generațiile ce vor să vină.
Mă bucur pentru eliberarea lui. Istoria îl va judeca mai blând și mai generos decât noi, contemporanii lui.
Nu s-a dezis de partidul comunist și nici de iubitul său conducător. Cel puțin a fost sincer.

Ca orice adolescent, ascultam la radio în fiecare joi, la opt seara, Poezia Muzicii Tinere. PMT-ul cum i se zicea atunci. Ne adunam în gașcă și fredonam "C-așa-mi vine câteodată..." sau Andrii Popa. Când Păunescu o băga pe aia cu "Trăiască Ceaușescu, trăiască tricoloru' " ne băgam p...lile pe loc, aprindeam câte-o țigară și sporovăiam despre fotbal. Ăsta era prețul! Cum ar fi pauzele publicitare acum. 

Am fost și la cenaclu odată, la Costinești. Prin '81 - '82. Se ținea lângă hotel Forum, într-un amfiteatru natural, pe o culme, lângă Golful Francez. De fapt n-am fost, am asistat. Căci stăteam cu părinții în hotel și n-am făcut decât să ies pe balcon. Amfiteatrul era plin de tineri studenți în vacanță la mare, foarte veseli, unii beți cui. Îmi amintesc cum se strofoca bardul să transmită suflul patriotic și dragostea față de geniul Carpaților iar spectatorii huiduiau și îi cereau să treacă la poezie și muzică. Fără nicio teamă. Nu prea pricepeam eu atunci ce și cum, eram mai mult fascinat de mulțimea de tineri, văzută de la etaj, decât de ce se întampla pe scenă.

La revoluție, Adrian Păunescu era să fie linșat de oameni. S-a refugiat în ambasada Americii acoperit de flegmele libertății. Și-a făcut un "mea culpa" zicând apoi " Am fost un porc". Nu s-a potolit. În loc să se retragă discret și să-și scrie poeziile, a intrat în politică.
Alte mii de flegme ale societății civile îl spălară instantaneu. Eram indignat. Prea subiectiv, ca martor al acelor vremuri, să nu-l "scuip" și eu cu poftă și cu plăcere.
 

Dar tot el, "porcul", "lingăul de găoaze comuniste", "menestrelul lui Ceaușescu", tot el scrise:             

"Ce Frumoasă Ești!  

Ce frumoasă ești în prag de iarnă,
Ninge disperat asupra ta,
Cerul peste tine se răstoarnă,

Țurturii în plete vor suna.

...........................
Ce frumoasă ești în prag de vară,
Când miroși a mere ce se coc,
Cerul în ființa ta coboară
Trupul meu din trupul tău ia foc
..............................
Ce frumoasă ești în prag de toamnă,
Ca o zi egală între nopți,
Când iubirea noastră te condamnă
Să ai soarta strugurilor copți.
...............................
Ce frumoasă ești în primăvară,
Cea mai minunată-ntre femei,
Iezii pasc năframa ta ușoară,

Tu, cu muguri, bluza ți-o închei."

Și alte zeci de poezii de geniu.
Și-mi rămâneau flegmele în gât. Tot cu poftă și tot cu plăcere.

Nu-l voi plânge pe Adrian Păunescu. Mă bucur că se duce. Scapă de lumea pe care n-a înteles-o, scapă de flegmele contemporanilor săi.
Posteritatea îi va găsi cu siguranță locul pe care îl merită. Flegmele de astăzi nu vor mai fi relevante. Doar poezia lui, cea care ne va supraviețui nouă.

Îl voi plânge pe Tata. Se face anul de când se duse și am chef să-l plâng nițel. Mă voi duce acum la Mama, o voi lua în brate și o voi ține strâns...

 Sărut mâna, Tatăl Meu!....Sărut mâna, Mama Mea!

Ziua 226 Niște Cenușă și Un Zâmbet

M-am gândit la fluturi și ce vor ei. M-am gândit apoi la fericire și cu ce se mănâncă. Mă gândii și totuși că încă mai pot. Și că dragostea nu trece prin stomac, dar pe unde oare? M-am gândit și la foile albe nescrise, la zilele fără numar, la rutina prozaică și apăsătoare ale zilelor albe nescrise. Și pedalez! Cum o fi ultima zi de gândit? Dar ultima zi albă?

Pindica face bine. Ea nu are pagini albe. Și-a luat ultimele lucrușoare de iarnă care mai erau prin casă. A lăsat un pardesiu maro, ciudat, de modă veche. Un costum, nu e maro, dar tot demodat pare și câteva perechi de pantofi pe care a uitat să-i poarte. Resturi, atârnă pe umerașe sau în cutii. Nevăzute și nebăgate în seamă.
Mi-a trimis un email cum că ar dori să ia cele două tablouri și cuptorul electric încastrat în mobila de bucătărie. Motivația: tablourile să le vânda, căci are nevoie de bani, iar cuptorul, pentru că tot nu-l folosesc, să și-l instaleze la ea. Să facă prăjituri probabil sau cartofi franțuzesti sau rasol.
I-am răspuns politicos să ia toată casa. I-o ofer gratis, cu tablouri și cuptor inclus. N-am primit niciun răspuns, cugetă încă probabil.

Ultimele duminici m-am preumblat pe la palatul din Mogoșoaia. Prin parc. E lume mai puțină, nunți mai discrete, soare lenos de toamnă.

Mă uitam la oameni. Am citit. Jim Crace- "Cămara diavolului". Șaizeci și ceva de povestioare despre mâncare, dragoste și fantezii. Cea mai potrivită lectură de parc. Cărticica nu e prea greu de digerat, poveștile n-au legatură una cu alta. Drept urmare pot fi citite în orice ordine aleasă, doar deschizând paginile aleator. Între doua festinuri gastronomice și fantasme telurice aveam răgaz să privesc oamenii sau sa mă plimb,  să trag o țigară sau să respir. Apoi răsfoiam iar pagini din Cămară cu o văduvă care-și punea în cafea nițică cenușă a răposatului soț, să și-l simtă aproape. Priveam frunzele colorate de toamnă, numărându-le pe cele încă verzi. Tot o cenușă or să se facă!
 

Am plecat din parc. Mă oprii la o benzinărie să-mi iau apă și un pachet de țigări. Era coadă. Nimeni nu cumpăra benzina. Ba o ciocolată, ba un pateu, ba o revistă. Duduia de la tejghea era cam agitată și nervoasă. Iritată pe viață. Pe viața care o trimisese la o benzinărie să muncească duminica, în timp ce alții se plimbă prin parc și numără frunze verzi.
Vorbea răstit la clienți și la telefon în acelasi timp. Se tânguia că n-are mărunt de rest. Mă gândeam eu, șezând așa la coadă, ce gust o avea cenușa ei în cafea? Picantă? Aromată? Dulce? Când mi-a venit randul eram topit de emoție și teamă. I-am dat sticlele de apă să le înregistreze. "Altceva?" se răsti ea. "Un pachet de Dunhill"..." De care?" "Albastru..."
"Altceva?" "Un zâmbet" Se opri o clipă din agitație. Tăcu. "Un ceeeee?" "Un zâmbet și asta e tot" Și-a zâmbit, brusc, natural, surprinsă. Ce frumoasă era! N-avea cod de bare pentru așa ceva. L-am primit pe gratis. I-am zambit și eu. Ieșind i-am auzit zâmbetul din glas. Era un pic de duminică și pentru ea. Număra frunze...

Ziua 203 Dragostea nu trece prin stomac

...și nici prin ficat...

Dragostea trece pe oriunde, dar nu pe acolo.

Prin stomac trec doar porcăriile pe care le mâncăm noi zilnic.

Ieri am văzut la televizor cel mai convingător mesaj că e musai să ne alimentăm mai cu grijă și în cantități rezonabile.

Dragostea trece, dar în niciun caz prin stomac.

Documentarul inclus în postarea originală era tot din seria Eat To Save Your Life, în care se prezenta o disecție pe cadavrul unui bărbat obez.
Legistul nu putea să-i găsească inima. Era ascunsă de grăsimi. Posibil ascunsă și de dragoste.
Imaginile erau destul de șocante, dar sugestive. Nu mai sunt pe YouTube.

Dragostea uneori poate trece prin stomac, dacă nu vede inima ascunsă printre șunci.

Ziua 198 Ce e fericirea?...si ce vrea ea?...

Ce e fericirea? Probabil că e cel mai definit concept de la facerea lumii. Din antichitate, până la filozofii neo-moderniști, de pe pereții peșterilor cu desene rupestre, până la coperțile revistelor glossy, toată lumea s-a scremut din străfunduri să explice ce e fericirea...și ce vrea ea de la noi...

În dicționarul de psihologie am găsit următorul enunț: "Fericirea e o stare deosebită de împlinire a ceva ce s-a realizat și a provocat un succes neașteptat sau mult așteptat sau așteptat tensionat. Se manifestă ca o stare euforică încărcată de trăiri intense ce nu numai că provoacă un fel de trăire recuperatorie puternică, ci și o energizare, o stare de receptivitate și toleranță, creșterea dorinței de a face ca și alții să fie fericiți"
Nu că n-aș fi de acord neapărat cu această descriere. Dar de ce n-ar fi și o stare a ceea ce urmează să se realizeze și provoace?...adică și la trecut și în prezent și la viitor...

E o chestie complicată fericirea asta...fir'ar ea să fie. Toți vorbim de ea, puțini cică o trăiesc cu adevărat...
Oare? Care e diferența dintre fericire și bucurie? Dar între fericire și extaz? E o temă aprigă de discuție pentru filozofii și psihologii contemporani.

Eu doar ce am răsfoit în ultima vreme două cărți, diferite dar puternic legate de fericire.
Prima este "Peripețiile bravului soldat Švejk" de Jaroslav Hašek. E o cărțulie pe care o știe toată lumea. Mi-a luminat și înveselit copilăria. Švejk devenise sinonim cu "tâmpit"..."redus mintal"..."prostovan"....etc. Citindu-l acum, după atâția ani, am râs cu aceeași poftă, am gustat cu aceeași savoare paginile cu tâlc ale autorului. Dar Švejk săracu' nu mi s-a părut la fel de cretin și bătut în cap. 
Švejk mi-a apărut ca un om fericit. 
Deși o ține din arest în arest, deși toți îl iau peste picior, până la urmă personajul e pur și simplu spumos: hazliu, zâmbăreț, sfătos, sincer, disciplinat în felul lui, autentic. Regimul cazon, războiul, atitudinea grosolană a celor din jur, nimic nu-l face pe bravul Švejk să iasă din fericirea lui. La cele mai insultătoare observații din partea superiorilor, Švejk zâmbește suav și găsește explicații lungi și obositoare pentru orice tâmpenie făcută. 
Un optimist idiot, ar scrie un critic.
Hašek n-a apucat să termine povestea. A murit înainte să-i găsească un sfârșit glorios bravului soldat. Dar cu siguranță că Švejk ar fi supraviețuit războiului cu succes și s-ar fi întors de la viața fericită din armată la viața fericită din civilie. 
Eu nu cred că Švejk e un idiot fericit. E un fericit visător. Sunt milioane de nefericiți idioți care trăiesc pe lumea asta. Așa cum sunt și milioane de nefericiti deștepti care trăiesc tot pe lumea asta.

Dar nici n-aș lega idioțenia sau lipsa de cunoaștere cu celebra zicere: "Fericiți cei săraci cu duhul"...căci prin duh a vrut să se spună păcat sau patimă sau gânduri negre, nicidecum spirit cunoscător. 
"Fericiti cei săraci cu duhul, că a lor e Împărăția Cerurilor". 
În concluzie, Isus contrazice flagrant definiția domnilor psihologi și pune Fericirea ca fiind acea stare care va să vină...care va să se realizeze. Adică nu-ți îmbogăți duhul cu lăcomie, cu dușmănie și alte rele, căci lăsându-l în sărăcie, Împărăția Cerurilor va fi a ta. Sună frumos, nu-i așa?
Așa și bravul (bunul) soldat Švejk...avea un duh sărac în răutăți. El este de fapt bun chiar dacă pare caraghios și dus cu pluta.

Astfel am citit despre ce înseamnă sa fi fericit. La propriu.

Dacă psihologii definesc fericirea ca ceva ce s-a realizat, iar Isus promite fericirea viitoare, m-am gândit că n-ar strica să descopăr și ce înseamnă fericirea prezentului, alta decât cea înconștientă a lui Švejk.

Fericirea conștientă și exersată. 
Iată că am dat peste o lucrare cu titlul "Formula fericirii. Minunatele descoperiri ale neuropshihologiei de azi" de Stefan Klein. 
Dl. Klein este un cercetător german care a încercat să definească mecanismele fericirii așa cum un medic ar defini mecanismele digestiei. 
Ce zice el?... Că fericirea poate fi antrenată la fel cum am face flotări să ne dezvoltăm bicepșii sau genuflexiuni să ne rotunjim pulpițele.
A identificat părțile creierului care generează dopamina, izvorul fericirii, și ne explică destul de direct cum putem fi fericiți zi de zi. Să zâmbim autentic, să ne gândim la cei dragi, să facem sex cât mai des, să ne înconjurăm de prieteni, să facem exercitii fizice, etc. Niște chestii simple care să ne țină creierul atât de ocupat încât să nu-i dăm timp sa fie melancolic sau trist.
Adică, în fiecare zi, ne putem face un fitness la creier în care să transpirăm dopamină. 
Cel mai fericit a fost dl. Klein. Pentru că a primit drepturi de autor pentru aceste idei.


Ce este fericirea? Ce vrea ea de la noi?...


Până ne vom umple cu fericiri, vom continua să trăim în lumea asta concretă în care cel mai bine se vinde nefericirea, durerea, negativismul, promiscuitatea și deșteptăciunea nemăsurată a idioților care ne înconjoară.

Mi-e dor de un Švejk!

Ziua 195 Pot....

Mda...ce greu e sa invingi lenea!...C-asa-mi vine cateodat'...lenea. Ma doare fix in lene.

Maman' ma suna sa vada ce fac. Pana si Pindica...dar la ea textul e..."pot sa trec sa-mi iau niste lucrusoare de iarna?"...ia vezi...Poti? Vine...se uita...verifica...face observatii...bea un suc...fumeaza o tigara...isi ia doua-trei textile din ce-a ramas si pleaca la fel de triumfatoare.

Sunt bune si pauzele...mai ales cele dese si lungi...te mai spala la spirit.

Dar sunt bine...viata mea fara nevasta nu-i chiar asa de rea. Dimpotriva. Am uitat deja dezavantajele...traiesc doar intr-un continuu avantaj.

Pot sa numar fluturi, de exemplu. Mai ales fluturii de lampa...asa zisele molii. Pot sa fac cate firmituri si firimituri doresc...fara numar. Pot sa-mi las chilotii si sosetele insirate pe unde vreau. Pot sa stau lesinat, labartzat si dezmembrat cat vreau eu...fara ca nimeni sa-mi dea sarcini inoportune. Pot sa fac lacaraie in baie...sa uit lumina aprinsa...geamurile deschise sau inchise si florile neudate. Pot sa admir oricand chiuveta plina de vase soioase...Ca sa nu mai amintesc de cate ragaieli si flatulatii ma pot bucura intr-o intimitate pura. Pot multe...Pot sa nu raspund la telefon daca nu am chef sa vorbesc, sa nu merg la nunti, botezuri sau taieri de motz. Nu mai am lista de cumparaturi...daca uit ceva sa cumpar si nu am...imi dau seama ca, chiar nu am nevoie. Pot sa nu fac nimic si sa stau intr-o lesinatura continua.
Pot sa ma bucur de toamna linistit...Octombrie imi place la nebunie...si cand ploua...

Cred ca as putea sa ma duc si la nunta Pindicai daca chiar s-o marita...

Ziua 172 Să vorbim despre fluturi...

Nu mă pricep la fluturi, doar să-i admir privindu-i.
N-am avut insectar la zoologie cu fluturi trași pe ace. Și nici dorința să-i înțep.
Știu că se trag din molii, c-ar fi mai vechi decât noi pe planetă și că-s jde mii de specii care mai de care mai colorate.
Precis există o stiință pentru aceste insecte frumoase. Unii și-or fi luat doctorate pe tema asta, referate științifice, congrese și seminarii internaționale.
Probabil ființează multe Asociații și Comisii pentru Protejarea Fluturilor. N-am chef să caut acum detalii.
Doar să vorbesc nițel de fluturi...căci nu vorbește nimeni.

Azi am îngălbenit cu limonadă alte căsuțe din excel-ul 'cela dificil și complicat. Dacă din sânge apă nu se face, limonada uite că se făcu. Toate-s bune și frumoase...lumea mulțumită.
Asa că, ce să fac?...M-am apucat să mă gândesc la fluturi, sau la ce m-aș fâlfâi și eu printr-o poieniță cu floricele.
Uite ce pățești dacă lucrezi la bugete.

Era un cântec celebru pentru preșcolari:

"Fluturaș nu mai ai aripioare"

"Nu mai ești fluturașul din soare,
Care zboară din floare în floare,
Fluturaș nu mai ai aripioare,
Domnul conte ți le-a retezat.
Fluturaș nu mai ai aripioare,
Domnul conte ți le-a retezat.

Fluturaș când aveai aripioare,
Culegeai miere din floare-n floare,
Dar acum nu mai ai aripioare,
Domnul conte ți le-a retezat.
Dar acum nu mai ai aripioare,
Domnul conte ți le-a retezat."

Îl fredonam voios pe la vreo 6 anișori sărind în pasul ștrengarului, fără să pricep mesajul ascuns, cu-n ușor iz de amenințare. Dacă-ți place mierea prea tare, rămâi fără aripioare.

Dar chiar mi-ar fi plăcut azi să fiu un fluture la propriu, să zburd așa printr-o poieniță și să mă joc cu petale de floricele sălbatice...Fără alte griji și stresuri.
Fără căsuțe complicate în excel...departe de lumea nevrotică în care traiesc.

Ce m-aș flutura nițel!...

Ziua 171 Cand sangele are gust de limonada

La bulgari daca ceri limonada sau lemon juice, nimeni nu intelege ce vrei. Daca ceri citronada, atunci totul e clar.
Citronada lor e foarte diferita. E un adevarat fresh de lamaie. Adica iau oamenii 3-4 lamai, le storc gospodareste intr-un pahar obisnuit, pun nitica miere, adauga si-un pai si poti sa-ti delectezi papilele.
Limonada este insa diferita. Un fel de apa cu iz de lamaie, se adauga la misto niste resturi din lamaia consumata, nitel zahar si cam gata. Doar paiul seamana.
In Romania daca ceri citronada, nimeni nu pricepe ce vrei.
Cand eram mic, tin minte vag, ca se vindea citronada la cofetarie. Era un dozator din sticla si se vedeau niste elice cum amesteca lenes lichidul. Si parca era mai citronada aia...decat limonada de acum.

Pana la urma am inteles ca limonada este un soft drink al citronadei. Asta daca nu are gust de sange...

Sa tot fie luna de cand lucrez la bugete. La ce?...mda..bu-ge-te...Multinationalele astea isi fac temele devreme...din vara... vor bugete precise pe anul care tocmai va sa vina...in plus cer si cifre...tot precise pe anii urmatori...ca de'...planul cincinal n-a fost inventia comunistilor.
Si da-i si fa bugete...Nu e asa simplu cum pare. Se pun tot felul de cifre...in diferite casute ale unui excel super complicat. Daca ceva pare ilogic...casuta se face rosie...ca sangele...Daca totul e ok...casuta e galbena...ca limonada.
Sedinte de buget...pe telefon...pe email...live...in reluare...reveniri...intrebari...
Am asudat din greu sa le desenez maharilor cati bani vor avea de castigat in 2011 si evident in anii de dupa. Sa stea si sa citeasca casutele galbene in forma de casuta rosie.
Cand am zis ca gata...am ispravit...iarasi...nu e bine...nu e politically corect. Trebuie sa fiu mai optimist. Trebuie sa pun cifre mai mari, care inseamna bani mai multi. Mai multe casute logice...adica mai mult galben...adica mai multa limonada...

Pindica nu cred ca se marita anul asta. N-a mai zis nimic. Zicea ca pleaca in august in Tenerife intr-o luna de miere in avans...dar i-am vazut fundul masinii prin oras exact in aceeasi perioada.
Abia daca am observat. Aveam prea multe casute rosii in ochi...prea mult sange de facut limonada.
Cand a trecut sa-si ia niste hartii de acasa nici nu m-am obosit s-o intreb cum a fost. De fapt nici atunci n-am observat-o foarte bine.

Toamna e pe vine. Se screme...dar tot limonada o sa bem si luna asta. Poate nitel si in octombrie.

Iar eu vad doar galben...casute galbene, vesele, optimiste. Si cand credeam ca eu vad doar rosu...m-am inselat.