Ziua 1125 Eternul feminin, Misterul...

                   Sandro Boticelli - Nascita di Venere

Odată cu florile de mazăre, zambilele și ghioceii galbeni, începe sezonul ședințelor regionale. 
Anul ăsta la Budapesta. 
Încă la Sibiu fiind, acoperit de mrejele proiectului cu pricina, n-am avut răgaz de pregătirea prezentărilor pentru ședință. Că d-aia sunt ședinte. Să se facă prezentări, cu grafice, cu felii din cerculețe sau prăjini verticale, musai crescătoare, tabele, săgeți, cifre, linii, mesaje optimiste, motive, previziuni și altele de acelasi soi. 
Mirobolizant de mirific!

Așa că, în weekend-ul dinaintea deplasării, în loc să mă zbengui prin Piața Mică, a trebuit să desenez cerculețe, prăjinuțe, săgețele, punctulețe.
Grea misie!

Vremea fuse blândă, aerul baroc, lenea nemăsurabilă. 
În plus, am primit o sumedenie de mesaje după postarea cu Bebe și Carolyn. 
Puteam să nu le citesc? Puteam să le ignor? Puteam să nu le raspund, cel puțin c-un zâmbet?...
Multe mesaje de la sibieni și sibience, cu sfaturi despre alte zeci de locuri de primprejur de vizitat...despre Bebe, cum că ar fi un ginecolog de la un spital local, i se potrivea povestea și descrierea, care cică nu s-ar fi săturat de atâtea păsărici și l-a lăsat nevasta, despre expoziții și manifestări...despre cârciumi și cluburi de atârnat lenos, despre multe... 
O adevărată desfătare!
Și mai interesant, este că am dezvoltat curiozitatea cetățenilor din zonă, care pentru a identifica numele hotelurilor unde am stat, au studiat Wikipedia, să descopere ce pasăre tropicală și care zeu al luminii și al artelor le sfințește orașul. 
Minunat!

Ședeam în restaurantul hotelului cu laptop-ul pe o față de masă albă, impecabilă, c-un chelner atent la cel mai mic semn, o cafea, o apă, o alună.
Trăiam un deja-vu. 
Parc-aș mai fi fost acolo, într-un alt aprilie cu zambile și ghiocei galbeni. Ospătarul la fel de grijuliu, laptop-ul, cu aceleași tabele, înconjurat de năluci cu părul roșu, adevărate iele ce dansau printre mese, ademenindu-mă...

Jucându-mă cu cerculețele, potrivind feliile colorate, trăgeam cu ochiul și la scrisorile primite în virtual.

Si daca te faci ca muncesti in timpul saptamanii, vei munci in weekend. Nu as putea spune ca am si chef, de aceea mi-am rezervat placerea de a "te savura" odata cu cafeaua!  Postarea ta, delicioasa precum cafeaua din ceasca mea, am zambit, m-am plimbat, am mai visat...si iar am zambit! Ai reusit iarasi sa ma prinzi in mrejele scrierii tale, e usoara, placuta si amuzanta si "visatoare". Bine ai venit in clubul meu, in cel al visatorilor, fara o anumita sensibillitate sufleteasca nu poate deveni nimeni membru, din pacate in "goana timpului" prea multi uita sa mai fie si sensibili!

Mă pornii la drum luni de dimineață. 
M-am oprit la Gurasada, la bisericuța mea, s-o simt. 
Doi ani trecură de la bilețelul veștejit cu rugăciunea lumânărilor aprinse. 
Am dat să intru, de data asta ușa nu se urni. Am zăbovit preț de-un sfert de ceas pe o băncuță, privind la crucile din micul cimitir. 
Nu m-am gândit la esența efemeră a vieții. Doar am privit.

Asaaa...sa ne reintoarcem la ultimul capitol din romanul tau (povestim, impartasim ideile ...nu sunt critic literar si chiar daca as fi ai avea numai recenzii pozitive)...pai sa vorbim putin de tanti Carolyn si de ceea ce crede ea....pot avea parerile mele. Sa luam asa sistematic si sa analizam, eu sunt femeie si sa spunem ca ar trebui sa inteleg mai bine ce a vrut sa transmita dna...Pentru titlul cartii, nu as fi cumparat-o, adica ce?, cum?...oamenii inteligenti fac greseli in relatie?, cei mai putin inteligenti nu fac?...sau ei poate fac altfel de greseli. Cine poate stabili gradul de inteligenta, ce legatura are cu o relatie de dragoste. Dragostea e dragoste ,indiferent de cate clase, scoli sau ani de studiu ai, greselile sunt omenesti si ele se fac oricum, oricand, oriunde!

Am ieșit din patrie prin Nădlac amintindu-mi de Ibolya și balele pofticioase ale lui Gummy și Birlic. Le simt lipsa. Lor, nu balelor. E atât de liniște!

1. Atunci cand dispare dragostea si pasiunea nu mai exista relatie amoroasa…aiurea si incepe a insira cele 7 greseli cu una legata de intimitate,sex,..dragostea si relatia de cuplu e mai mult  de atat!

 A înțeles fix ce-a priceput și Bebe.

Începe drumul plictisitor prin pusta maghiară. Dupa "action"-ul de pe șoseaua Deva - Arad, în care emoțiile-s treze depășind la camioane, autostrada e prozaică. Te aliniezi pe un culoar, fixezi pilotul automat la 130 și ceva  la oră și ții de volan cu două dește. Europa FM se aude până pe la Mako, după, tre' să treci pe Petőfi FM, care chiar are muzică bună. Uneori.

2. Ba uite ca astept sa imi citeasca gandurile, pot spune daca vreau hainute, papucei sau parfumele, si mai pot spune din ceea ce simt, dar nu dau totul pe tava..pentru ca atunci dispare misterul, o femeie trebuie sa se invaluie in mister toata viata, pentru ca partenerul sa nu se plictiseasca (valabila si reciproca)!  

 Eternul feminin, Misterul...

Popas la o benzinărie, o cafea, un snack și fixarea GPS-ului pe Hotel Abacus, 2053 Herceghalom Gesztenyés út 3  .... ok!!... ăsta e cam la 30 de km de Budapesta pe M1 spre Viena.

3. asta cu abuzatul...nu o comentez, nu o inteleg...poate e vorba de abuz psihic...cel fizic daca apare s-a rupt si relatia imediat.

Nu intelege ea...eu nici atat...

La Petőfi FM  începu un program de muzică ușoară ungurească, adică acea lălăială deprimantă. 
Am cautat, din mers, un CD orbește.
Am agățat-o pe Mariza, ahaa, merge...n-am ascultat-o demult. 
Nici că se putea să aleg o muzică mai sentimentală decât Fado!

Cam tânguită Mariza asta, dar baremi în portugheză sună mai bine. Depresia pare mai optimistă, plus că e și un ritm mai senzual.

4.Ca sa renunti la prejudecati trebuie sa fii constient ca le ai, de cele mai multe ori pare a fi normalitate!

 N-am priceput nimic...Cine e conștient de propriile-și prejudecăți?...

Pe M0, centura Budapestei, GPS-ul face figuri. Zice că acumulatorul e pe terminate și trebuie pus la încărcat. Dar are cablul fixat în priza de la brichetă!! Hmmm...Îl mai învârt...îl mai răsucesc...și la brichetă și la mufa cea sensibilă...Când se încarcă, când nu...

5. Mmmm...mi-as salva partenerul oricand, cu orice risc si sacrificiu, majoritatea isi controleaza viata intr-o anumita masura... 

 Asta da curaj și ofrandă, Carolyn a cam dat-o în bară.

Mufele nu se fixau nici să le pici cu ulei de argan. Scula clipi de vreo două ori și-și dădu obștescul sfârsit, afișându-mi un ecran de un negru tulburător.
Mariza trecu pe ceva mai săltăreț. Iar ca să fie totul minunat telefonul muri și el. Nici nu-mi aminteam cum se numește localitatea cu pricina...Hegheșlolom...whatever!!...cin' să țină minte? 
Trandafiri albi mi se rasfiră prin ochi...

6. Asta e varza, ma refer la idee...incepeti sa dati dovada de respect....fara respect nu incepe si nu exista dragoste, e temelia unei relatii...adica cum sa incepi...trebuie sa existe de la inceput!  

Terapeuta de succes sângerează, e aproape K.O.

Trebuie să opresc. Să văd ce-i cu mufa, ce-i cu telefonul. Mă simt pierdut. Nu știu unde să ajung. 
Off, sufletul meu!...

Ce mai văicareală!! Cine să se ocupe de Mariza să-i închidă gura?

7. Pasiunea se stinge, si cine nu e de acord sa "arunce cu pietre in mine"..Oricat de solida ar fi relatia, cu timpul pasiunea se stinge, te poti reindragosti de aceeasi persoana sa spunem inca odata..dar nu o poti face iarasi si iarasi. Raman de cele mai multe ori alte sentimente care solidifica un cuplu. 

Aproape mi-i se făcu milă de biata Carolyn.

GPS-ul e terminat, nu se alimentează. Telefonul reporni după două resetări, dar nu prinde semnal în roaming, deci nici net. Excitant!.

Acum parca as bea si eu un gin tonic...se pare ca nu a reusit sa ma convinga cu nimic, poate nu oi fi destul de inteligenta si poate cartea nu era adresata potentialului meu intelectual, sau poate sunt perceptii diferite asupra subiectului!"   

Oamenii inteligenți ai Carolynei sunt extratereștrii.

Shit happens! Semnalul e ofilit rău. Sunt pierdut în pusta hunică. Destinul mi-e frânt, precum graficele mele cu liniuțele fracturate în unghiuri ascuțite de variabilele necontrolabile ale vieții.

A generaliza o situatie, pornind de la o experienta personala de viata, personal mi se pare nefireasca. 

Nefiresc de necontrolabil.

Deodată și subit în același moment, Telenor HU învie pe display cu un 3G fabulos, abia de țineam telefonul în mână de semnal puternic ce era!

CD-ul cu Mariza se isprăvi, intrai pe email, aflai orașul, strada. Copy/paste pe harta din telefon și gata, apăru "gaura" pe unde trebuia sa ies de pe autostradă și indicatoarele viguroase spre Abacus.
Trecui pe radio, tot pe Petőfi. Se terminase programul de muzică "patriotică", iar acum se auzea...

Când trebuie să merg, alerg și invers...printre liniuțe paralele. Seamănă cu prezentarea mea. Alte năluci mă năvăliră.

Am uitat de cafea...s-a racit si frisca, s-a transformat intr-o chestie lipicioasa..bleaahh..ma duc sa iau alta si mai scriu ceva...nu am terminat!

Nimerii la Abacus, spa business hotel, patru stele...Polonezii ajunseră primii, deja la a nenumărată sticlă de vin.

Zsurek, prietenul meu, mă întâmpină zâmbind galeș, cu moaca lui senină de fecioară prihănită. Mă cuprinse în brațe bărbătește..."Miss you my friend..." Nu ne văzusem din ianuarie. "Ce bei?"...ăsta e salutul lui de bun venit.

Chiar asa ...ca bine ai mai spus, oamenii inteligenti nu stiu treaba asta cu dragostea..or fi stiind mai bine aia "neintelegenti"! De aceea mi-e drag sa te citesc, pana si  cacofonia intentionata si comparatia dintre dragostea si ceafa de porc suculenta ma fac sa zambesc!

Ședința se derulă tern. Prezentările fuseră bune, dar arctice. Zsurek, sentimental de felul lui, avu o prezentare cu accente poetic-romantice: poze cu oceanul învolburat și bărcuțe pe cale să se răstoarne (metaforă la organizația noastră care plutește în apele tulburi ale crizelor de tot felul). Ne aminti că fără dragoste nu ne putem aștepta la rezultate, iar ultima pagină, care de obicei se termină cu "Vă mulțumesc pentru atenție", la el era "Vă iubesc și vă îmbrășisez". Impresionant! Culmea, nu l-a luat nimeni la mișto...n-a hăhăit nici unul dintre noi... 

Acum sa ne plimbam putin...sunt si eu cu tine, cu Tom la plimbare, daca as avea talent la desen, cred ca imaginea creionata de mine nu ar fi departe de realitate!   

Metaforele mă năpădesc...

Melancolici, după sedința din prima zi, am plecat spre Etyek, la Hernyak Birtok. Nu e nici bibliotecă, nici muzeu. Ci un birt de degustări de vinuri, pe un deal, în mijlocul unei podgorii. Ne-am degustat elegia din noi, stingând-o cu multipe soiuri de Chardonet, Pinot sau Cabernet. Totul Hernyak.

As vrea sa intelegi, nu traiesc prin nimeni, nu sunt "o hoata de identitati" daca ma transpun si ma las purtata de imaginatie nu inseamna ca ma rup de realitate, doar ca reusesc prin ochii mintii atunci cand citesc ceva sa fiu acolo..cand vreau si cand imi place. La tanti Carolyn,..nu am fost si nici nu vreau sa fiu...ca nu-mi place!

În ultima zi, supriză din partea gazdei. Vizitarea faimoasei băi turcești din Budapesta - Rudas Gyógyfürdő, veche de pe vremea când orașul era paşalâc. Pe plăcuță scria 1568 - sub domnia lui Muzrat Paşa...sau Murzat...whatever!

Stai ca mai am ceva de spus...ne dam batute si nu ne mai indragostim...ma lasiii!!...sau ca sa fiu mai convingatoare o spun pe moldoveneste...ma lesiii...dragostea vine sau nu vine...si daca vine oricat "de batuta te lasi " tot te prinde si te zapaceste...cred ca am spus bine, chiar te zapaceste, cred ca de aceea e si asa dorita...ne place sa fim zapaciti....mai ales noi astia neinteligentii!!

Dacă eternul feminin pare a fi Misterul, am aflat care este eternul masculin...Baia Turcească.

Intri, plătești, primești o brățară, te duci la cabină, lași toate țoalele acolo, îți pui un șorțuleț alb cu vedere la fese și intri în baie. Acolo doar bărbați, în aceeași costumație, sau fără, se plimbă sau hibernează în apa fierbinte.

Revenind la Tom..imaginatia mea creeaza urmatoarea scena...tu in masina privind mereu in oglinda retrovizoare si catelul alergand...mi s-a intamplat si mie odata cand am fost cu cortul la munte...in inima muntelui, unde aveai impresia ca nici picior de om nu a mai pasit, un catelus a aparut dintre brazi si nu a plecat de langa tabara 2 zile...e atat de trist cand trebuie sa ii lasi in urma!!

O încăpere cam de patru sute metri pătrați, cu un bazin în mijloc, rotund, încadrat de niște coloane cu arcade între ele, în stil bizantin, iar pe margine, bazine mai mici cu apa la temperaturi din ce în ce mai ridicate. 
Mult abur, burți, buci și cefe masculine. 
Aglomerat. Atingeri bărbătești. 
Am atârnat în apă până mi-a venit rândul la masaj. 

Încins de la abur, parcă o văzui pe Marisa cum se îndepărtează pe culoar. 
Înaltă, cu părul scurt și galben, echipată în șorțuleț cu vedere la fese, se strecura calină de privirile celor care nu o vedeau. 
Dispăru iîn vaporii plutitori, urmată de o armonie Fado.

Am tresărit din miraj când Zsurek mă atinse pe umar: " Hai, e ora de masaj!"
Trei paturi de piatră, acoperite de un prosop mare și alb, iar în dreptul capului un prosop răsucit pe post de pernă.

Despre Bebe nu comentez...doar ca mi-au dat lacrimile de ras la celebrul raspuns..daca o fortam ma lua la palme! Nostim personaj...real, fictiv cum o fi...dar nostim!

Apar doi hăndrălăi musculoși, la bustul gol. Pare nițel terifiant.
Te dușează un pic, apoi aplică un strat sănătos de săpun. Apoi începe masajul, sistematic, de la tălpi în sus, fiecare centimetru. Se atinge aproape tot, dacă nu intenționat, din greșeală, într-o intimitate masculină extremă. 
Simții eternul din noi. Nu-i chiar așa de rău cum ar părea.

Zsurek, vizibil stresat, încerca să întrețină o conversație, să pară relaxat. 
M-a intrebat dacă am primit și eu de Paște (cel catolic) urarea pe sms "Happy Eggs!". Normal c-o primisem. 
Expeditoarea este o admiratoare a noastră comună de la Group Marketing. 
Acum vreo câțiva ani, la o conferință în Brazilia, tot după o degustare strașnică, doamna, aburită bine, ne-a împărtășit mie și lui Zsurek fantezia ei secretă. Să ne aibe pe amândoi în același timp. Dacă se poate pe loc, în camera ei, că e mai confortabilă. O inspirase precis emisfera sudică.
Zsurek începu să râdă amintindu-și, imitându-i accentul și vocea. 
Încerca cu greu să ignore faptul că "eunucul" lui îl atingea la ouă ritmic, masându-i coapsele. 
Ce-o fi vrând să zică cu Happy Eggs? Care eggs?

În afară că era o problemă de moralitate, amândoi având atunci neveste acasă (el încă o mai are), în afară că era o problemă de deontologie profesională, căci pe linie de marketing chiar ne era șefă, problema fundamentală era ea. Pur și simplu n-am fi putut. Cu ea! 
Mai degrabă ne-am fi convins unul pe altul, dar fără ea. 
Cam asta își amintea Zsurek în timp ce palme puternice îi masau fesele goale. M-am simtit complimentat că m-ar fi preferat pe mine duduii de la Group Marketing. I-am mulțumit frumos. Atunci l-am simțit cel mai aproape.

Si totusi trebuie sa inchid niste situatii....norocul tau.

Eternul masculin...

Am plecat din Budapesta spre Oradea, apoi la Sibiu să-mi adun catrafusele...și spre casă, dulce casă!

P.S  Ma Pindic..esti fain!!!!!!!!!!

Odată ajuns, cuibul n-avea curent electric. Sărise siguranța de la panoul general de afară, cine știe de când?!
Frigiderul și congelatorul duhneau, florile semi-adormite de nestropire.Tanti fusese cu două săptămâni înainte.

Casa mea...Life After People!

P.S..la P.S.......Ce-as pluti si eu!!!! Adorabila exprimare!

Am iesit pe terasă și am rugat un vecin care-și plimba cățelul prin curte să tragă clampeta de la siguranță în sus.
 
M-am prăbușit pe canapea în mijlocul mirosului pestinențial.

Pe terasă era Mariza. Îmi zâmbea poznaș prin fereastră.

Cablul TV mergea.
Pe VH1 cânta Dido.

Eternul masculin se simte cel mai bine singur.

Carolyn știe sigur cum l-aș putea atinge și altfel. Îi scriu...

P.S. Bebe e real, nu e ginecolog, nu e din Sibiu.

P.S. la P.S. Eternul masculin există...

Ziua 1111 Despre vise și alte amăgiri...dulci amărui

Mă tot bântui de ceva zile prin Sibiu.
Un proiect important a făcut necesară relocarea pentru mai mult de două-trei zile, căci planificarea, urmărirea și evaluarea unor aspecte se fac mai lesne și mai rapid dacă fizic le dai culoare.
Am locuit câteva zile la un hotel cu iz de pasăre tropicală, apoi din motive logistice m-am mutat în Orașul de Jos pe esplanada Zeului luminii, protector al muzicii și al poeziei, dirijor al corului muzelor.
Cu așa atmosferă inspirantă nici că puteam da greș targetelor precise, reci și foarte scurte.
Orice proiect de genu' ăsta implică nițică mai multă mobilizare decât de obicei, timpul se convertește în bani, presiunile sunt mărețe, iar planul de acțiune este impunător și dens.

Unde ar mai fi loc de vise? Între coloanele excelul-ui? La subsolul paginilor cu prezentări musai în power point?
Visele își fac loc, chiar și printre cifre uneori.

În week-end n-am fost acasă. 
Să ce...?!

Am lucrat până spre prânz, când soarele zâmbea pe cer, apoi hăituit de foame și de Sâmbătă, mi-am închis coloanele, subsolurile și cifrele mirobolante să-mi caut visele și hrana.

E frumos Sibiul sâmbăta pe la prânz. 
E Paștele catolic. 
Pe ici colo pe la ferestre erau lipite desene cu ouă roșii și iepurași poznași. 
Atmosferă de sărbătoare. Oameni domoli. Aer respirabil.

Pe centru, deși e soare și călduț, n-am găsit măsuță afară nicăieri, doar la Casa Frieda.
Pe drum mi-am luat Dilema Veche, care pentru a-mi stârni și mai mult nemâncarea avea ca temă "Hrana - între belșug și risc". Poza, alb-negru, înfățișează niște lămâi frumos așezate lângă niște păstăi lungi și aliniate, probabil verzi.
Până să vină ospătarul am apucat să citesc motto-ul din josul paginii: "Statisticile arată că foarte puțini dintre cei care dezvoltă obiceiul de a mânca supraviețuiesc." Wallace Irwin...
Că bine zice!

Așa că, inspirat de dl. Irwin, am cerut o supă de legume și un piept de pui cu legume la cuptor, inclusiv păstăi, inclusiv o feliuță de lămâie. Ca în poză...
Am tot căutat berea în paginile Dilemei, n-o găsii...dar mi-am luat un pahar. Dacă e Soare, e voie.
Am sorbit din supă, apoi, la pieptul de pui, a început să picure.
Lumea  se agită brusc să intre în restaurant, picolii alergau de zor să debaraseze, să sprijine scaunele de mese, să facă ceva.
Totul se învârtea în jur amețitor, doar  eu priveam la picăturile de ploaie ce picurau pe păstăile din farfurie și pe lamâile din poză. Rămăsesem singur.

Totul se dovedi efemer. Picăturile se opriră, iar soarele zâmbi iarăși.
"Nu te grăbi, muritori suntem!"

Nemuritorii din restaurant, derutați, nu știau ce să facă...să se întoarcă la mese? să aștepte alți stropi?...să plece?...

Ce am putea gândi despre vise?...sau despre amăgiri?...mai bine fac cunoștință cu berea altoită de ploicică.

Mă oprii la librărie, la Humanitas, să mai răsfoiesc. Albume cu fotografii vechi, nu mă satur niciodată să le studiez, cărți, hărți, brelocuri, atlase, muzică...

Mi-a atras atenția o copertă galbenă cu profilul unei perechi la masă, cu câte-un pahar într-o mână iar cu cealaltă ținându-se senzual.

„Cuplurile care săvârşesc oricare dintre cele mai prosteşti şapte greşeli sunt ca doi bucătari care stau în faţa unui castron cu aluat, încercând să facă o prăjitură excelentă din două reţete greşite. Fără să-şi dea seama, amestecă ingrediente incompatibile (abuzul şi dragostea, secretomania şi intimitatea), otrăvitoare (resentimentele şi pedepsele) sau imposibil de digerat (minciuna, comportamentele despotice sau dependente). Fiecare respectă o altă reţetă. Când prăjitura nu creşte, glazura e sărată şi umplutura acră, fiecare presupune, fără să stea pe gânduri, că partenerul său a greşit ceva. Niciunul nu va pune la îndoială reţeta sa.“
Aha.! 26 de lei...ia să vedem!

Am luat cartea și-am intrat direct în Leonidas bistro & cafe s-o frunzăresc.

De fapt oamenii inteligenți din titlu, sunt femeile. Scrisă din propria experiență a autoarei, altfel o terapeută de succes din ce se înțelege, poveștile, sfaturile, îndemnurile sunt adresate doar jumătății feminine a creației.

Este o carte pentru femei. Dar perspectiva pare interesantă.

Ce zice Carolyn despre cele mai prostești șapte greșeli pe la care le fac oamenii inteligenți, adică femeile.

În capitolul 1 "Adevăratul mecanism de funcționare a unei relații".

"...Ne pomenim în mijlocul rămășițelor unei iubiri care s-a sfârșit prost, frângându-ne mâinile și întrebându-ne:
-De ce s-a dovedit că e atât de ticălos? Ce mi s-a întâmplat?
Adevărata întrebare ar trebui să fie:
-Cum aș fi putut eu să împiedic asta?
Avem adesea senzația că nu merge ceva așa cum ar trebui, că este loc pentru mai bine, dar nu reușim să ne dăm seama cu exactitate ce anume ar trebui făcut și de ce. Undeva în adâncul ființei noastre, există teama că avem anumite lipsuri și că, de aceea, nu merităm un bărbat de care să fim fericite."
 
Mă gândeam la Pindica...dacă și ea o fi avut astfel de frământări.

"Așa că ne promitem să începem o viață nouă. Ținem regim, ne mai luăm încă o diplomă, ne schimbăm cariera sau dăm iama prin magazine, încercând să devenim mai atrăgătoare pentru următorul Făt-Frumos."...
Aici i se cam potrivește.
"...Poate că ne dăm bătute, pur și simplu, și nu ne mai îndrăgostim niciodată. Indiferent care ar fi finalul, cauza este adesea - indiferent cât am fi de deștepte - repetarea uneia dintre cele mai prostești șapte greseli pe care le fac oamenii inteligenți."
Și le enumeră:
" 1. Nu mai fortați intimitatea (și începeți să lăsați relația amoroasă să evolueze).
  2. Nu vă mai asteptați ca partenerul să vă citeasca gândurile (și începeti să-i spuneți întocmai ce simțiți și ce vă doriți).
  3. Nu mai adoptați pozitia martirului (și începeți să refuzati să vă lăsați abuzată).
  4. Nu vă mai imaginați că aveți întodeauna dreptate (și începeți să renunțati la prejudecăți).
  5. Nu vă mai salvați partenerul (și controlați-vă propria viață).
  6. Nu mai considerați că aveti un partener sigur (și începeți să dați dovadă de respect față de omul iubit).
  7. Nu mai lăsați pasiunea să se stingă (și făgăduiți-vă că vă veți îndrăgosti iarăși și iarăși)."

Stăteam atârnat la bar, pe un scaun înalt, cu tălpile-n aer, gândindu-mă. Și m-am gândit, am analizat, am aprofundat fiecare din cele șapte puncte...
Concluzia?. Imposibil să mă pun în pielea Carolynei sau a oricărei alte femei. Perspectiva poate fi totuși privită și în oglindă, nu? Adică și noi, jumătatea masculină a creației, suntem oameni inteligenți, nu? Putem să facem și noi aceleași greșeli prostești?...

Am cerut încă un gin cu apă tonică să mă înviorez.

De ce fac femeile asemenea greșeli? Zice mai încolo:
" Mai mulți factori își aduc contribuția, îndemnându-ne să cădem în plasă: fostele noastre relații, credințele înrădăcinate despre oameni, despre iubire, și subaprecierea propriei persoane. Nu ne putem aștepta să corectăm greșelile dintr-o relație fără să le înțelegem de ce le-am făcut și - ceea ce este chiar mai important - de unde am preluat ideile care ne-au condus la repetarea lor. Între numeroasele intepretări greșite, pe primul loc se află concepția noastră eronată despre dragoste."

Mda...de fapt oamenii inteligenți nu știu cu ce se mănâncă dragostea...se piperează? ...se sărează nițel?...niscavai mirodenii?...
Și mă întorc la titlul din Dilema Veche: "Hrana - între belșug și risc"

E "ca când" dragostea cu vise și alte amăgiri...dulci amărui ar fi precum o ceafă de porc plină de grăsime întoarsă pe grătar, colesterolică.

Duminică n-am coborât la micul dejun. Am dormit neîntors până spre prânz.
Am aflat de la niște băștinași că ar fi prin Cisnădioara un loc unde se mănâncă bine. Apfelhouse, adică Casa Mărului. Sună eco!
Ușor de ajuns...din Calea Dumbrăvii, stânga semn Cisnădioara, prin pădure apoi pe stânga iar, indicatoare cu un măr roșu peste tot. Frumos loc, fabulos peisaj!
Supă de pește și un mușchi de vită cu sos remoulade. O apă și atât.

Soarele de afară mă îndemna să hălăduiesc prin împrejurimi. În zonă, ai pe unde. La Rășinari am fost, la Păltiniș am fost, la Ocna am fost. Am aflat de Gura Râului în Mărginime.
Am luat drumul Sebeșului, la Cristian o cotii spre apus la Orlat și-am ajuns. E un baraj, faină zonă, liberă azi de turiști. Eram doar eu, vântul și un cățel pribegit, lățos, negru și de talie mică. M-am jucat cu el, se urca pe mine de bucurie. L-am flocăit fără să-mi pese că e plin de purici și de alți trântori. Aveam o napolitană cu ciocolată. A înfulecat-o dintr-o înghițitură. Nu s-a dezlipit de mine cât m-am plimbat, respirat, privit, ascultat pe acolo. Să tot fi zăbovit vreo două ceasuri...eu și cu Tom - cățelul...îl botezasem deja. Ne-am luat rămas bun cu greu. Tom a alergat după mașină mai bine de un kilometru. Mă durea inima...ce l-aș fi luat!!!

M-am dus apoi la mănăstire, la Orlat. Cățărată pe un deal, vopsită în alb, înconjurată de brazi pitici. Ora era spre cinci. Până la vecernie mai era. Măicuțele dormeau duse și în buna tradiție ortodoxă, un mare lacăt atârna la intrarea în Casa Domnului. Pe ușă doar un afiș cu programul slujbelor și un poster imens cu și despre donațiile pentru Catedrala Mântuirii Neamului. Offf...de-aș ști că ne mântuim astfel aș dona în fiecare zi ceva bănuți. Nimic despre loc, istoric, hram și alte amănunte neinteresante pentru gazde.
Am plecat tiptil, să nu trezesc măicuțele, pe drumul Sibiului, să mai hăndrălesc pe străzi.

Am cercetat zidurile cetății în detaliu, numărând cărămizile și comparând Turnul Dulgherilor cu Turnul Olarilor să văz care era cea mai falnică breaslă din Hermannstadt acu' mai bine de 600 de ani.

Apoi am trecut pe lângă Oldies Pub și-am aflat că în Sibiu, în weekend, se respiră teatru non stop 25 de ore, editia a III a, 30-31 martie 2013, în timp ce eu respiram fluturi și purici pe niciunde.
Era un afiș cu un spectacol de muzică și teatru prestat de cunoscuta trupă Lipicioșii din localitate.
Titlul: "Despre vise și alte amăgiri". Ca să vezi!!, 15 lei, ora 22.
N-am întârziat, au întârziat ei. Au apărut dupa 11, cum le stă bine celebrităților. M-am postat la bar pe un scaun înalt, între doi stâlpi zdraveni de susținere a tavanului, să fiu aproape de bere. Lume de tot felul, adolescenți, tineri, adulți așa ca mine, chiar niște pensionari. Interesant mix.
Clubul e decorat clasic, cu tot felul de postere pe pereți, de la Che Guevara, James Dean până la Charlie Chaplin și Janis Joplin, lumină difuză, aer respirabil de teatru, în ciuda tutunului ars peste tot.
Muzica oldies, adică cam de când eram eu prin liceu, nu mai veche.
Lângă mine, rezemat de-un stâlp, un domn pe la 45 de ani, cu alură sportivă, figură de actor de cinema, păr șaten dezordonat, ochi albaștri spre verde. 
Bebe. 
Era însoțit de două fete, fetele lui bănuiam. Ce fain!...să fi tată așa de tânăr cu fete așa de mari și să mergi la club cu ele.
Deja visam. Bebe era un pic afumat de bere, fuma prețios ridicând capul și trimițând fumul spre tavan. Suda țigările. Fetele chicoteau, iar el le răspundea cu zâmbete amărui din colțul gurii.
N-a avut nicio ezitare să intre în vorbă cu mine. 
M-a abordat în engleză, mi se întâmplă des, crezând că-s vreun catolic în vacanță de Paște. Mi-a întins o mână zdravănă: Bebe...Pindic.
Și pentru că Lipicioșii erau sfioși și întârziau să apară, s-a pus pe vorbit, bere si fumat. Ne-am făcut cinste reciproc cu câte un draft de Ciuc și îl lăsai să-și povestească visele și amăgirile.
Pe scurt, Bebe e deprimat, divorțat, nevastă-sa plecase de acasă de vreun an, doi copii adolescenți, viața dată peste cap. Nu înțelegea. De ce se cărase nevastă-sa așa de senină.
Ma gândeam la Pindica. Îi dau telefonul ei, poate îi face un desen.

Bebe, confuzat, trist, frustrat, își căuta răspunsurile fără însă să-și știe întrebările.

Lipicioșii tot nu se iviră.

Inspirat de Carolyn îi zic: "Măi Bebe, ai forțat intimitatea cu ea?" zice:.."Păi nu prea avea chef de sex, dacă o forțam mă lua la palme"..."Nu Bebe, n-ai înțeles. Ți-ai lăsat partea amoroasă a relației cu ea să evolueze?" Bebe contrariat..."Adică cum?"...adică e clar. Greșelile prostești ale femeilor nu pot fi făcute de b[rbați. Ei pur și simplu nu le pricep.
Optimist, am continuat: "Ți-ai lăsat nevasta să-ți citească gândurile crezând că le înțelege? fără să-i spui exact ce simți?".
Bebe credea că-l iau la mișto. M-am oprit. Dacă îl intrebam dacă s-a dat martir sau victimă îmi turna berea în cap.

Între timp își făcură apariția Lipicioșii. Trei băieți și o fată...

Bebe schimbă subiectul.
M-a întrebat dacă după spectacol mergem într-un club ca lumea cu fetele, să ne distrăm. Fetele erau de fapt niște prietene, nu fetele lui. Mi-a explicat că după ce l-a părăsit nevasta, s-a abonat la un festival sexual cu prospături. Adică și-a luat singurul lucru bun care îi lipsea. Optimistă abordare.

Începu și cântarea. Cam subțire, voci incerte, umor vag, improvizații amatoristic regizate.
Totuși, așteptam subiectul despre vise și alte amăgiri.

Bebe stătea tot sprijinit de stâlp. Fetele lui îi aplaudau pe Lipicioși, iar el avea deja certitudini:
"Mă Pindic, dacă nu s-o întors ea până acuma, apăi nici că se mai întoarce..."
Am zâmbit, l-am luat de umăr și cu un aer de cunoscător îi spun:
"Când crezi că știi toate răspunsurile, vine viața și-ți schimbă întrebările. Se poate întoarce oricând, chiar și peste cinci ani..." Bebe rânji neîncrezător, sorbi din bere si mă pupă tandru pe obraz.
"Mă Pindic, ești fain! Așa să ne ajute Dumnezeu"

De la Lipicioși n-am aflat nimic.
De la Bebe doar despre visele și amăgirile lui, printre sfârcuri și pulpe fragede.

Am plecat spre Orașul de Jos, trecând pe sub Podul Minciunilor la o oră mică a dimineții de luni. Nimeni pe stradă.
Doar eu, caldarâmul și felinarele. Am privit la pod și nu m-am împiedicat de adevăr, nici atunci, nici înainte.
Doar visele-mi și alte amăgiri au fost și sunt mereu dulci-amărui.

Ce-aș pluti!...

Citește și continuarea,  aici

Ziua 1063 Rezervația de îngeri

                                                                              Rene Magritte - The Lovers

Ședeam, privind prin fereastra largă cum picăturile de ploaie lovesc geamul cu o mângâiere drăgăstoasă, lenoasă. 
Ce atingeri! Ce prelingeri! Ploaia se iubea cu fereastra. Se sărutau, se îmbrățișau, se contopeau.
Câtă senzitivitate să observ toate astea! La birou. 

E Valentine's Day!

Iar fereastra, dar și picăturile sunt însuflețite de fiorul mirific al iubirii, dansând. 

Totul pare însuflețit de același fior. Buricele degetelor pe tastele calculatorului, privirea pierdută la tabelele încărcate și colorate de pe ecran, telefoanele care sună fără oprire, oameni care intră și vor câte ceva, pixul care își așterne pasta pe hârtie, desenând semnături când problema e decisă, ics-uri când problema e rezolvată, linii când problema trebuie subliniată, liniuțe când problema e descoperită, săgețele când problema are o direcție clară și puncte de suspensie când problema e suspendată.
Asa că n-am zăbovit prea mult la birou. Îmi aranjai hârtiuțele, liniuțele, săgețelele, punctulețele, am tras capacul la laptop, am închis lumina, ușa și am plecat însufletiț.

Pe drum mă gândii, ce fac? Să mă duc acasă să-mi pipăi însuflețirea de unul singur? Sau ce-ar fi să revăd Pizza Hut de pe bulevard, dupa 15 ani, de Valentine (vezi postarea despre Tristan si ceilalti  Ziua 332 Trist(an) și I(fără)solda ). Să descopăr cu ce eroi ai iubirii veșnice mă așteaptă specialiștii de marketing de la acest faimos lanț de pizzerii. 
Așa că am luat direcția buricul târgului, la oră de vârf, însoțit de aceeiași stropi care-mi sărutau parbrizul acum, sound-ul de la Guerrilla, țigara și gândurile mele.
Am încercat noua parcare subterană de la Universitate. Plină cu automobile însuflețite de cuplurile ce-au ieșit să-și celebreze dragostea.

La intrare m-am postat disciplinat  sa vină cineva să mă preia. "O persoană? Fumători, nefumători?"...Whatever! Așa că am primit aceeași măsuța cu două locuri unde am stat și acum 15 ani. 
Am fost neplăcut impresionat că n-am observat niciun meniu special, niciun personaj de poveste, nicio șămpănică, așa că îmi luai o pizza cu blat pufos.  

Cupluri adulte, plictisite, ce-și bifau o ieșire, care totuși mai mormăiau câte ceva, perechi de tineri cu ochii pe telefoane și deștele pe taste, fiecare pe al lui.
Cam liniște. Abulic!

Ce dor mi-era de-un Romeo, de-un Tristan, de Othello și de fetele lor! 
Ce povești! 
Dragostea e intensă și veșnică cu condiția să mori repede.

Mort n-ai cum să mai greșesti, n-ai cum să te plictisești, n-ai cum să fi într-o căutare continuă.
Ăsta o fi secretul poveștii lor? 
 

Ce s-ar fi întamplat, de exemplu, dacă Othello ar fi cunoscut-o pe Julieta pe twitter? Sau pe facebook? Și s-ar fi plăcut. După o vreme Julieta l-ar fi părăsit pe Romeo. Sau invers. Desdemona ar fi supraviețuit, asta e cert. Romeo la fel, n-ar fi avut pentru cine să se sinucidă. 
Iar dacă Julieta și-ar fi ținut batistele nu la foarte mare vedere, ar fi avut o poveste de iubire cu Othello entuziasmantă, cel puțin la început. Romeo și Desdemona și-ar fi plâns dragostea pierdută, ar fi fost deprimați, dezorientați, cu lumea cazută pe ei, fără să știe, bieții de ei, că tocmai ce scăpară cu viață. 
Othello și Julieta s-ar fi iubit ei ce s-ar fi iubit. Cu anii Othello ar fi făcut burtă și gușă, Julieta riduri și celulită. Totul ar fi continuat aplatic, într-o rutină sublimă. 
Și atunci? Nu s-ar fi știut de ei. N-ar fi avut nicio șansă să apară în meniurile speciale ale unui brand faimos de pizza la sfârșit de secol XX. Lumea n-ar fi aflat de ei.

Am băut sucul repede și am ieșit să mă plimb pe bulevard, în jos spre Cișmigiu. 
Hotelul Bulevard e aproape gata renovat, prăvălii și cinematografe închise. 
Pe timpuri aici se ițea protipendada la plimbare. Hotel Cișmigiu e și el gata, arată ca nou.
Pe aceeași parte lipit, la etaj, este Institutul Cervantes, iar la stradă, Librăria Humanitas.
Am traversat spre librărie.

Înăuntru lume multă, coadă. Ce se dă?!
La o măsuță, un Moș Crăciun, cu-n chip blajin și o chică albă pe umeri, ședea de vorbă ogoit cu cineva care dorea un autograf. 
Nu era niciun afiș. Am intrebat. Era o lansare de carte de poezii. 
Moș Crăciun este Emil Brumaru, poet și scriitor. 
Vorbea domol, nu se auzea până la capătul cozii. Probabil punea întrebări să afle niscai detalii și să le scrie admiratorilor o strofă personalizată.
Lumea stătea răbdătoare cu câte o carte în mână, în așteptarea conversației de la măsuță și a semnăturii cu dedicație. 
I-am luat si eu cartea de pe un raft. "Rezervația de îngeri"
Iată un titlu pe care l-aș fi putut produce și eu când eram năvălit în fiecare noapte de năluci cu părul roșu, de fluturi și rădăcini firoase, printre flori fiind...

Deschid la întâmplare, 

"Cum stau și scriu, o, îngere de pază, 
Îți simt răsuflarea-nvăpăiată-n ceafă, 
Și-ntr-o lumină tulbure de-amiază, 
Cu aripile mă îmbrățișezi și-o clipă
În pieptul tău cu fulgi și în al meu se înfiripă
O groaznică tandrețe..."

M-am așezat pe un scaun,
  
"Îmi spui că-i seară. 
Ziua a fost blandă
Cu tine, mai șoptești, mă-nvălui, darnic, 
Cu-aroma ta neomenească încă... 
O, îngere,-ți răspund, tu-mi stai zădarnic 
Alături... 
Numai o femeie știe parfumul clipei să-l desfacă
Ca pe un fruct rotund și, blând, sa-mi deie 
Miezul mustos..."

Am zăbovit așa, juma de ceas.
M-am dat printre rândurile brumărite cu iubire, dorință, regrete, venerație, adorație pentru jumătatea feminină a creatiei. 

Fabulos omul! Moș Crăciun a venit de Valentine!

Numele îmi spunea ceva, dar nu citisem nimic de el până acum. 
M-am ridicat, coada mergea greu. Vorbea la fel de încet, la fel de domolit. 
Mi-aș fi dorit enorm să ajung la măsuță, sa-i prind fluturii din cuvinte, dar mă prindea miezul nopții. 

Am luat cartea cu paginile deja obosite de răsfoieli, plimbându-mă printre rafturi. 
La difuzoare se auzea Ramsey Lewis, un piano jazz, potrivit cu atmosfera, cu coada, cu Emil și îngerii lui.
Am pescuit încă o carte, "Plansul lui Nietzsche" a lui Irvin D. Yalom, unul din autorii mei preferați. Plutii spre caserie să plătesc.
Emil 22 de lei, mai ieftin decât o pizza și-un suc, Irvin 37.

Se opriseră picăturile de ploaie. Nu mă mai mângâia nimic.

Am ajuns acasă, și curios de ce plânge Nietzsche, m-am pus să citesc. Doar capitolul 1, restul îl voi păstra pentru o duminică ploioasă. 

Am adormit cu gândul la semnele lăsate pe hârtia de la birou. 
Visam hârtia fierbinte, lipită de mine, cum pasta de la pix se scurge amestecând ics-urile, liniuțele, săgețelele și punctele de suspensie desenând un fluture.

Numai o femeie știe parfumul clipei să-l desfacă
Ca pe un fruct rotund și, blând, sa-mi deie 
Miezul mustos...

Ziua 387 Printre Flori...

                                                           foto: lialorena.blogspot.ro

Prea frig pentru luna mai, prea cald pentru martie, nicicum pentru aprilie...

Vroiam să mă scufund printre flori cu ochii la cer. 
Am găsit o pajiște la Mogoșoaia cu flori de mazăre, albe, cu frunze maiestuoase și muguri ca niște păstăi.
Un soare discret le mângâia cu privirea de după colțișorul vreunui nor. 
Mă așezai printre ele, privind la soarele lor. 
Printre flori soarele se simte altfel. Mai generos, mai luminos, mai bogat. 
M-am lăsat îmbrățișat de clorofilă.

Ce frumos e să fii floare! Ce frumos e printre flori!

Săptămâna trecută am fost la Cracovia pentru un kick-off meeting regional. Genul de sedințe în care se discută despre proiecte noi, se piaptănă bugetele și estimările, se așează cifrele în locuri precise pentru a părea mai atrăgătoare.
Sună prozaic, dar e realitatea în care trăim.

Am mers cu mașina, să mă însoțesc de gânduri.
Poposii la bisericuța din Gurasada. Am mai amintit de ea aici.

Nu fusesem de ceva vreme, drumurile spre vest fiind pe alte căi.

Nu eram grăbit, mergeam către nicăieri.
Mă aștepta doar hotelul din Arad. 
Așa că am zăbovit pe băncuța din curtea bisericii și în grădina din spate cu zambile.
Atunci m-am așezat prima oară printre flori. Și doar am stat un timp.

Ca de fiecare dată am încercat poarta bisericii, mereu încuiată. Acum se deschise ușor, lăsându-mă să pătrund în spațiul mic, mistic și tăcut al sfinților.
Am rămas acolo un timp, lăsându-mi gândurile în grija îngerilor.
Starea de grație fu oprită după ceva vreme de zgomotul ruginit al ușii.
Intrase un îngrijitor cu niște lumânări în mâini.
Ne speriasem unul de celălalt, neștiind cine cui îi călcase intimitatea.
Îi cumpărai tot snopul de lumânări. Le-am aprins pe rând, pentru viii și morții mei. Să le lumineze și încălzească calea.
Îngijitorul îmi zise să încing doar patruzeci de lumini și să îngân Rugăciunea lumânarilor aprinse.
Se căută prin jeburile vestei și scoase o hârțiuță mototolită cu textul rugăciunii. Era un scris de condei iar caligrafia dificil de descifrat.
Zâmbii și-i zisei  că sigur  Dumnezeu și îngerii lui știu sa mă asculte și înțelege oricum.
Să nu-l dezamăgesc, am luat hârtia și i-am promis c-o las pe măsuță după ce termin.
Am privit încă odată la zambile și-am plecat. Deja se înserase.

La Arad am tras la Hotel Ana. Primul lucru a fost să-mi procur două beri.
Aveam de terminat câteva pagini din prezentarea pentru ședință iar berile sigur mă inspirau să fac tabelele și graficele mirobolante.
Dimineața devreme mă pornii la drum cu graficele isprăvite, dar cu stomacul gol. Micul dejun se întâmplă de la șapte.

Parcul din Mogoșoaia e liber.
Lume puțină, doar florile de mazăre de pe pajiște adunate într-un covor fin de primăvară.
Printre flori am citit din Salinger, ultima istorisire din cele nouă povestiri ale sale - "O zi desăvârșită pentru peștii-banană". O poveste stranie și tristă.
Apoi am închis cartea și am stat printre flori.

La Budapesta mi-am lăsat mașina și am continuat cu o alta, împreună cu doi colegi. Tolănit în spate, priveam pe geam, mormăind când și când la vreo o întrebare.

Cu cât înaintam spre nord, primăvara era și mai departe.
Trecurăm prin Slovacia. Ne-am oprit la Donovaly, un fel de resort de schi, să mâncăm o halushka. Brânză de oaie cu jumări.

Cracovia este un oraș splendid.
De câte ori vin, îl descopăr altfel. O combinație de arhitectură clasică și modernă, cu populație tânără, extrem de vie și activă.
700 de baruri și cluburi, zeci de muzee, teatre, universități, un loc în care se poate trăi frumos.

Într-o seară, după cină, am ieșit într-un club cu muzică de blues "Stalowe Magnolie" - Magnolia de Oțel. Muzica bună, trupa excelentă. Aer boem, european.

Prezentarea a ieșit bine. Cifrele se așezară cum trebuie, graficele promițătoare.

Șed printre flori.
Le văd aplecările ușoare la adierile de vânt.
Ce-or gândi? Ce-or simți? Ce-or iubi?

Am părăsit frumoasa Cracovie, târziu spre după amiază.
Șapte ore până la Budapesta. Încă trei ore și ceva până la Arad.

Pierdut cu privirea pe fereastră, în regăsirea primăverii drumului spre sud, am uitat să-mi fac rezervare la Arad. Aveam una însă la Budapesta la care am renunțat. Vroiam să ajung la florile mele mai repede.
Cu o oră pierdută din cauza diferenței de fus orar, Arad-ul mă întâmpină proaspăt și liniștit la ora două ale dimineții.
Mă întâmpină și cu nu știu ce târg agricol ce umpluse toate hotelurile până la refuz. După un tur prin oraș, câteva locuri încercate cu parcări super pline, spre ora trei mi-am dat seama că nu voi găsi cameră liberă. Doar un apartament de fițe la Coandi cu mărețul preț de 600 de lei. Nu plătesc atât nici pe Lună, darămite pe noapte la Arad.
Așa că am continuat spre est, gândind că voi găsi eu pe undeva în drum un acoperiș. 
Găseam, dacă aș fi avut puterea să ajung la Deva, dar nu mai puteam!
Deja vedeam luminile mașinilor din sens opus cum se descompun în ochii mei.

Chiar și când nu mai pot, mai pot un pic! Să zâmbesc!

Am ochit un motel cu reclamă roșiatică în comuna Vladimirescu, nu departe de Arad. Ceva de juma'de stea numit pompos Hotel West. Dar ce mai conta?

Florile de mazăre cu sâmburii lor în formă de păstaie, arătau ca peștii-banană a lui Salinger.

M-aș ascunde printre flori!...m-aș ascunde pe sub flori!

Să simt îmbrățisarea rădăcinilor, și să stau așa...
Neștiut, nepomenit...

Ziua 358 Reguli de buna practica pentru barbatii ale caror neveste au plecat de acasa - ghid indrumar de semi-buzunar

Mi-a povestit odată Pindica, când încă era acasă, despre un tip la Billa, care deschidea cartoanele cu ouă și le controla pe fiecare în parte să nu fie sparte.
"Auzi dragă, ce mitocan!, stătea cu ditai căruțul, ocupa tot raionul și pipăia fiecare ou sa vadă dacă e întreg. Blocase tot culoarul...nu se putea apropia nimeni să-și ia ouă".
Parca o văd. Fuma cu un aer prețios, dădea din cap explicând cum mângâia ăla oule, imitând cu mâinile gestul. "Precis îl părăsise nevasta, parcă era drogat...Se uita pe toate părțile la fiecare ou, și dacă i se părea ceva suspect, lua alt carton...și tot așa. Cred că mânca doar omletă. N-avea cine să-i gătească. Așa o să pățesti și tu dacă o sa plec de acasă".

Gura divei, adevărat grăia.

Uitasem faza, dar azi, nu știu cum se făcu, la Carrefour fiind, apropiindu-mă de raionul de ouă, îmi amintii. M-am uitat sfios împrejur, să nu mă observe nimeni, și am deschis cartonul cu ouă să le verific. Erau în regulă. De fapt, îmi dădui eu seama, cu gândurile mele simple, că e natural să verifici oule din carton. De multe ori sunt deja crăpate. Așa că le mângâiai și eu pe toate părțile să le controlez de fisuri sau alte hibe ascunse.
Și m-am mai gândit eu că, de fapt, mângâiatul ăsta de ouă ține de instinctul de conservare și supraviețuire. Când mergi cu nevasta la shopping, ești un simplu împingător de cărucior. Ea se ocupă de încărcat. Tu, ca bărbat, doar de împins căruțul și de prezentat cardul la casă.

După ce nu mai există nevasta, apar schimbări importante.
În primul rând nu mai e nevoie de cărucior. Un coș de mână e de ajuns. Viața se simplifică major. Se complică doar atunci când trebuie să citești etichete, să faci diferența dintre detergent, înălbitor sau balsam de rufe, sau dintre soluția de curățat geamuri și cea de parchet.
Așa că, din proprie experiență. mi-am zis să întocmesc un scurt ghid cu reguli de bună practică pentru bărbații părăsiți de neveste.
Atenție!, acest îndrumar se adresează exclusiv bărbaților ale căror neveste au plecat de la domiciliul conjugal. Soții care-și lasă nevestele în casă, nu au nevoie de acest manual. Ei pleacă de obicei la amantă sau în cel mai rău caz la mama. Așa că, pentru ei nimic esențial nu se schimbă.

În concluzie, experiența mea de 358 de zile mă califică pentru întocmirea acestui mic îndrumar, jumătate de buzunar.

Așa că:

1. Controlează fiecare ou din carton încă de pe raft. Oule trebuie nu numai să nu fie sparte, dar nici măcar fisurate. Chiar dacă le pui în frigider, sunt șanse mari să se strice. Dacă nu știi să gătești altceva, faci foamea.
2. Imediat după ce nevasta se cară din casă, chiar din prima zi, vei simți un gol în suflet. E prea multă liniște, e prea mult spațiu, e prea mult vid. Ți se pare că ești trist, ți se pare că lumea nu are rost fără ea. Greșit. Dacă poți face ce vrei, nu înseamnă că e ceva rău. Fă tot ce nu puteai înainte. Schimbă canalele la televizor des și insistă pe programele de sport. Lasă-ti șosetele, chiloții, cămășile, pantalonii, înșirati de la ușă până unde vrei. Ai această libertate. Poți mânca liniștit pe canapea, turcește, cu ochii la fotbal, fără să te îngrijorezi că faci firimituri. Nu te băga în duș dacă n-ai chef. Poți sta nespălat o oră-două...nimeni nu stă să te miroase. Dacă tot te speli, fă mai bine o baie. Poți fuma în spuma din cadă, ia-ți și un coniac. Nu aprinde lumânărele prin jur, te vor deprima. Concentrează-te să faci cât mai mult fum și lăcăraie și trage cu sete din coniac. Dacă nu ești fumător, aprinde o țigară oricum. Te va face să te simți bine căci nu e nimeni să te certe că fumezi în baie.
3. Nu asculta melodiile legate de memoria relației. Schimbă registrul. Ascultă altceva, complet diferit. Interzis la melodiile siropoase, leneșe, cu subiect de amor neîmplinit. Îți va alimenta deprimarea. Nu asculta muzici în limba română sau în alte limbi pe care le știi bine. Toate cântecele au subiecte gen "Iubito ai plecat, sufletul mi-e împietrit..etc" Greșit total. Te încarcă cu așa zisa tristețe, cu gânduri negre...îți vei vedea brusc nevasta în brațele unui june brunet și focos...ziua va fi un coșmar. Asa că, cel mai bine e să asculti melodii în germană, în rusește, chiar sună ok. Cel mai safe e în ungurește. Sigur nu vei pricepe nimic, chiar dacă dizeuza(ul) plânge după iubirea neîmpărtășită. Important ca ritmul să fie cât mai săltăreț.
4. Dacă ai chef de un film, aplică principiile de la pct.3. Vezi titlul, verifică subiectul pe net, orice mică asemănare cu povestea ta dăunează. Alege filme cu cowboy, mafioți sau SF. Nici comediile nu-s de recomandat. În ziua de azi comediile sunt romantice, în care cuplurile trec prin tot felul de întâmplări mai mult sau mai puțin haioase, îar în final rămân împreună. Adică happy end. Pentru tine asta nu e o veste bună. Îți induce senzația că n-ai putut și tu la fel. Adică happy. Deci interzis și la comedii.
5. Nu te bucura că, odată nevasta plecată, poți face sex cu cine vrei, când vrei, cum vrei, mai ales că ai locul liber. Interzis să aduci o tipă în casă mai devreme de 6 luni. Nevasta când pleacă  nu-și poate lua toate lucrușoarele. Ai să fi uimit de cât timp are nevoie să și le care pe toate. Poate să dureze și ani. Când ai crezut că gata, și-a luat tot, mai rămâne câte un uscător sau ondulator de rezervă, rujulețe, pantofiori, poșetuțe, etc. Poate să apară inopinat oricând își va aduce aminte. Nu e deloc funny să te găsească făcând exerciții la sol sau la canapele cu vreo cadână. Așa că abține-te de la sex, cel puțin la domiciliu, o perioadă. Nu-i da motivul pe care ea eventual și-l închipuia când a plecat.
6. N-o suna niciodată s-o întrebi unde e nu știu ce lucru. Îi vei oferi satisfacția maximă știind ce chinuit trebuie să fii, pierdut în spațiu în propria-ți casă. Mai bine întoarce totul pe dos, dar N-O SUNA!
7. N-o suna în general. N-ai de ce. Să ce? Dacă suferi, mai bine să nu știe. Aplică spuma de baie, trabucul și coniacul de la pct.2.
8. Dacă te sună ea, fii amabil, utilizează o voce masculină și puternică, râzi sănătos, bagă câte o glumă, oferă-te să o ajuți. Același lucru dacă vă întâlniți. Schimbă tunsoarea dacă mai ai păr pe cap, lasă-ți perciuni mai lungi, sau barba de 1 cm. Îmbracă-te obligatoriu cu haine noi, pe care nu le știe, altă cămașă, alți pantaloni, alt parfum. Fii relaxat, zâmbește! Pune un prieten să te sune de 2-3 de ori cât timp ești cu ea. Să te audă că ai program, că mergi acolo...sau acolo...la club, la concert. "Aaaa...nu pot sâmbătă...merg la munte...Eee..cu cine? Vorbim mai încolo". Îi vei vedea fața contrariată. Femeile sunt curioase...o confuzezi. Ea se aștepta să fii dărâmat, trist, căzut. Nu epata prea mult, că se prinde. Femeia are miros fin. Între telefoanele aranjate, poți să-i zici că ți-a fost dor nițel, casa e goală fără ea...etc. Nu prea mult, să nu bată la ochi. Fii masculin, inspiră forță, să vadă ce a pierdut. Nu te ruga de ea. O femeie când pleacă, pleacă. Nu se mai întoarce. Dacă te milogești îi vei inspira milă. Dacă ești vesel, masculin și relaxat, o vei surprinde. Ce e mai fain ca o femeie zăpăcită de situație? Nu fi mitocan, evită reproșurile istorice, nu intra în capcana ei. Ea sigur te va ademeni în discuții în care să-ți și să-și motiveze acțiunea părăsirii domiciliului conjugal de care oricum tu te faci vinovat. Recomandat este ca acest tip de întâlniri să fie scurte, la o cafea și un suc. Interzis cine sau prânzuri cu nevestele care au plecat de acasă. Discuții prelungite și fără sens. În plus trebuie să plătești nota.
9. Chiar dacă o vrei cu disperare înapoi acasă, nu-i arăta!. Îți va trece cam în două luni. Dacă nu vine în două luni, nici n-o să mai vină. Dacă totuși se întoarce acasă, așteaptă-te să plece din nou. Peste un an, peste trei luni...dar va pleca. Nu poți să fi masculin și plin de forță în fiecare zi. Perciunii mai lungi sau barba tunsă scurt, cămășile și hainele noi nu pot fi altfel mereu. Și nici tu. Vei repeta fără să vrei greșelile care au făcut-o să plece prima dată. Și va pleca din nou.. Gândește-te că există alte zeci și sute de femei pentru care aceleași greșeli nu contează.
10. Prima lună e critică. Trebuie să rezolvi chestiuni logistice de importanță vitală. De exemplu, de unde se pornește mașina de spălat. Sau la ce se folosește Coccolino. În primele treizeci de zile vei avea convingerea sută la sută că ea se va întoarce. Că e doar un capriciu. Așa că nu te vei grăbi să anunți situația familiei tale sau prietenilor. Până când crezi tu că se va întoarce, trebuie să-ți speli cămășile și chiloții. Nu poți umbla jegos. Primul lucru urgent este să înveți să utilizezi mașina de spălat rufe. În maxim zece zile se epuizează textilele pe care le folosești la îmbrăcat. Nu poți să te duci la birou în camașa de ginerică care stă de ani de zile împachetată bine pe un raft, mai mult de o zi. Așa că studiază manualul de utilizare. Dacă nu-l găsești, ceea ce e foarte posibil, n-o suna! Îi vei auzi sigur la telefon rânjetul de satisfacție: "Ești mort fără mine!". Caută undeva pe mașina de spălat două lucruri. Cum se numește și ce model e. Găsești manualul pe net. Dacă nu-l găsești și nu te descurci...căutându-l vei intra fără să vrei pe forumuri de gospodine și mămici care stau acasă. Cere-le ajutorul. Vei fi uimit câte femei vor sări să te ajute.
Vei găsi la locul lor tot felul de detergenți și cutii din plastic. Îți va lua ceva timp să citești etichete și să descoperi fiecare la ce se folosește. Vei fi nițel confuzat de detergenții praf și de cei lichizi. Nu vei ști pentru ce e unul sau celălalt. Nu te speria. Îi poți folosi, dar pe rând. Pindica, de exemplu, îi folosea pe cei lichizi la îmbrăcăminte, iar pe cei solizi (praf) la așternuturi și prosoape. Recunosc că i-am moștenit obiceiul.
Nu amesteca detergentul cu balsamul. Au locașuri separate. Ce e balsamul? Nu știu, cică e bun să dea nu știu ce miros pufos. Dacă scrie Coccolino sau Lenor...ăsta e balsam. Scrie în manual cum se utilizează. Daca te încurci...nu-l folosi. Nu se întâmplă nimic.
Fii atent, în principiu nu se amestecă chiloții cu cămășile. Există programe separate. Mașinile de spălat au tot felul de programe, de temperaturi, butoane, led-uri...etc...toate proiectate pentru logica complexă a unei femei, nicidecum pentru creierul simplu și sintetic al unui bărbat. De aceea nouă ni se par complicate. Nu dispera! Gândește-te că dacă o femeie poate conduce un autoturism, și de multe ori foarte bine, poți și tu să învârți la butoanele unei mașini de spălat.
Altă regulă de bază, nu amesteca rufele albe cu cele colorate. Vei avea chiloti și maieuri roz sau după caz alte culori. Ceea ce nu e chiar o tragedie. În mod obișnuit n-ai cum să greșești. Rufa iese cumva spălată de acolo. Te mai pot confuza și alte recipiente tip Vanish. Unele albe, altele colorate. Nu le băga în seamă. Astea cică sunt pentru pete. Fițe feminine. Noi oricum nu vedem petele, așa că nu avem de ce sa le folosim. În principiu dacă rezolvi problema cu mașina de spălat, cam 50% din situație e ca și rezolvată.
11. Te uiți prin bucătărie să vezi ce scule mai sunt pe acolo. Cu frigiderul n-o să ai dificultăți. Ai deja experiență. L-ai deschis de mii de ori să-ți scoți berile de la rece.
Poti însă să descoperi o mașină de spălat vase. Nu te speria. E mult mai simplu decât la rufe. Vasele se bagă la grămadă, nu pe culori. Poți să bagi inox cu porțelan. Detergentul, de obicei, e tip pastilă. Trebuie să-l găsești pe undeva pe lângă mașină, prin bucătărie. Nu căuta în baie, că n-ai șanse. Gândește-te că nevastă-ta nu se ducea până în baie să ia o pastilă pentru mașina de spălat vase. Trebuie sa fie undeva pe lângă. Un sertăraș, o ușiță...un ceva. Pastila se introduce într-un locaș situat pe partea interioară a ușii mașinii. Nu-s programe așa multe. E doar unul de prespălare, unul de pahare și unul de vase. De obicei sunt niște figuri sugestive, cu un pahar, cu o farfurie. N-ai cum să ratezi. Butoanele de obicei sunt poziționate pe latura de sus a ușii, nu-s frontale. Așa că le vezi ușor de sus, nu trebuie să te apleci. O să te gândești, cum pana mea apăs?...pornește mașina cu ușa deschisă?...iese apa?. Nuu, ogoaie-te!...Apeși butonul, închizi ușa și mașina pornește automat. Când se termină, de obicei după doua ore și ceva, deschizi ușa, iese aburul și cu ocazia asta se usucă și vasele. Floare la ureche! Dacă nu te descurci, sau nu găsești mașina de spălat vase (să n-o confunzi cu cuptorul)...atunci n-ai ce face, trebuie musai să le speli de mână. Vezi că și aici sunt tot felul de soluții de spălat. De obicei nu-s amestecate. Nicio nevastă nu pune detergenții de vase împreună cu cei de rufe. Pe undeva pe langă chiuvetă trebuie să vezi un recipient pe care scrie Ajax sau Fairy...sau altceva. Citește eticheta să nu fie soluție de desfundat uitată pe acolo.
Ce mai poate fi? Un aragaz sau mașină de gătit electrică. Aici e simplu...nu intru in detalii.
Cuptor cu microunde. Mda...dacă vrei floricele, trebuie să consulți manualul sau modelul de la pct.10. Adica net, sau forumuri de mămici. De obicei niște floricele super ies la 600W cam în 5 minute și 30 de secunde. Verificat. În rest, nu prea ai nevoie de microunde, să ce? Să dezgheți carne? Nu cred.
Mai poate fi un cuptor pe gaze sau electric. Te sfătuiesc să nu te bagi. N-ai nevoie de el, cel puțin deocamdată. Nu te apuci să faci plăcinte sau friptură la cuptor. Mai bine iți iei o shaorma și o încălzești la microunde. Tot la 600 W ai nevoie de 2 minute, să fie fierbinte.
12. O să mai găsești tot felul de alte recipiente...Pronto, Mr.Muscolo, etc...lichid de geamuri...soluție de parchet. Nu te băga. Oricum nu vezi praful foarte bine. De ce să te complici? Mai bine iți iei o Tăntiță să facă curățenie și să calce rufe. Ea va ști ce și cum să folosească și îți va spune ce să cumperi. Ca să nu te încurci, mergi în supermarket cu recipientele goale să știi cum arată eticheta. Sau fă-le o poză.  Altfel, dacă mergi doar cu lista cu denumiri, la raft te zăpăcești. Sunt sute de tipuri de prostii de curățat. O să te enervezi...le lași baltă, te duci la raionul cu bere și umpli coșul cu sticle. Cu bere nu poți spăla pe jos.
13. Nu dispera că mori de foame. Se poate trăi foarte bine cu ouă cu șuncă, cu macaroane cu brânză, cartofi prăjiți, fasole la conservă, supă instant. O lună-două până află mama sau prietenii, te descurci. Recomand pate-ul de Sibiu de porc sau de pui, untul tartinabil Lurpak: a dispărut din Carrefour, cică e doar la Auchan, dacă nu, President, sau chiar unt românesc...e cam beton, dar merge. Cârnăciorii semiafumați de  la Aldis sunt altă delicatesă. Se pot mânca și cruzi, dacă foamea e mare, sau prăjiți la foc mic cu un pic de ulei. Cât timp se prăjesc, se pune fasolea la microunde cam 1 minut jumate la 600W. Se completează cu niște castraveciori cornișon Maxim's (cei mai buni). Pentru diversificare se poate lua fish fingers sau alte congelături de pește care se "gătesc" ușor la microunde. E simplu, pe cutie scrie la câți wați și câte minute. Ăștia merg foarte bine cu cartofi fierți. Se curăță cartofii, se spală și în loc de pus la prăjit, se pun la fiert în apă. După ce dau în clocot, se mai lasă câteva minute. Se pot mânca tăiați sau piure. Adică se pisează. Se poate adăuga și nițel unt, dar nu Lurpak că e scump (ăsta e pentru sendviș-uri)...ci unt de albalact sau de covasna...foarte buuun. Pentru ceva dulce și simplu, recomand budinca de la Mega Image- în pahare de plastic de 750 g împreuna cu Pinguin choco. La Carrefour găsești Danette sau altele.
Nu suna sub nicio formă nevasta să întrebi unde e sarea, piperul sau alte mirodenii. Trebuie să fie prin bucătărie undeva. De obicei pe un raft de sus. Uleiul sau oțetul se țin in dulapurile de jos. Pe acolo-s toate. Nu căuta în dressing, că nu le găsești. Dacă chiar nu găsești ceva, înseamnă că nu mai e...și nevasta a uitat să specifice când a plecat. Mergi la magazin și te aprovizionezi.

Acestea ar fi câteva reguli de bună practică pentru primele luni, cand încă mai crezi că vine înapoi. Când o să-ți fie clar că nu se mai întoarce, te vei relaxa. Între timp știi să folosești mașina de spălat rufe, să-ți faci fasole la microunde, să cumperi chestii...etc. Dacă mama locuiește în același oraș cu tine, îți poate face câte o ciorbică sau o mâncărică, ca la mama...Chiar mai bună, căci fiecare mamă autentică de băiat se va întrece să gătească bunătățuri mai gustoase decât cele făcute de mârșava care i-a părăsit băiețelul. Dacă nu, pe modelul manualului de la mașina de spălat rufe, vei căuta cărți de bucate, sau te vei conversa pe forumuri de mămici...și vei învăța să gătești. Vei ajunge cu siguranță un maestru, un super chef. Indubitabil te vei îndrăgosti din nou. Toate defectele majore din fața nevestei vor fi calități pentru noua ta iubită. Vei fi un vrednic, vei găti, vei spăla, vei fi atent, drăguț, tandru, scump...iar noua ta parteneră, nedumerită, va rămâne veșnic cu întrebarea "Cine o fi proasta care l-a părăsit pe acest bărbat desăvârșit?!!!"

Te vei târâ și tăvăli nițel pe jos

Dar apoi te vei ridica, vei iubi și vei fi iubit...viața se scurge ea cumva...

 

Aaa...am uitat... când gătești, te sfătuiesc să iei în brațe un taburet sau scăunel de bucătarie...și... dansează un tango!...Îti vor ieși cele mai gustoase macaroane cu branză...ever...