marți, 3 august 2010

Ziua 136 Printesa de la cazier...

Doar martea vad ca-mi inspira oaresce scrieri...Imi inventez eu un ceas, sa acopere cel putin unul din cele trei ceasuri rele, si ma pun de povesti...

Afara-s 35 de grade...reali vreo 44-45...ne coacem la gratar la propriu...Si ca sa fie treaba, treaba...musai trebuii sa alerg cu niste "docomente" de importanta colosala.
De la ce a pornit alergatura?...pai onor guvernu' nostru...se gandi el sa inventeze, acu vreo luna, registrul operatorilor intracomunitari cu incepere de la 1 august. Asta e un registru in care apar firmele calificate sa faca operatiuni de import-export intracomunitare, adica inauntru comunitatii europene.
Ce trebuie pentru a te califica?...sumedenie de caziere judiciare pentru toate persoanele fizice si/sau juridice posibile, rezidente sau nerezidente.Nu spun cate hartii, cate timbre fiscale, plus plata la trezorerie a sumei de 10 lei...etc. Treaba serioasa.
Eu mi-am scos cazierul acum vreo doua saptamani. In 5 minute s-a rezolvat, am cazierul curat. Dar mai sunt si actionarii...cum e mai dificil...o persoana fizica straina si o firma straina.
Buuuuun...imputerniciri, apostile, traduceri legalizate, trezorerii iar...dezbracare la pielea goala...
Ce se intampla daca nu obtii cazierele? Nasoooool...n-ai cod de TVA valid si nu poti importa si exporta in UE. Adica poti, dar TVA-ul nu se deduce.
Cata scremeli sa inventeze prostia asta de la niste functionari bugetari...cata inspiratie sa pui termen 1 august - adica prea repede si prea vacanta pentru obtinut acte. In fine...le-a iesit si asta...au reusit sa complice viata a zeci de mii de firme care si asa abia respira saracele sa supravietuiasca.
Zis si facut...azi era ziua de depus dosarelele pentru caziere.
Pentru firma la politia capitalei, iar pentru persoana fizica la politia de sector.
Dimineata la 9 erau deja 30 de grade. Primul popas - politia capitalei...Asta e pe Calea Victoriei...m-am invartit juma' de ora sa gasesc loc de parcare. Am gasit un nene cu maieu in forma de mare burta care pazea niste borduri...taman bune de parcat masina....5 lei-10 lei...depinde de masina si de moaca...m-am scos la 8 lei. Suparat ca n-am moaca si masina de 10 lei...m-am indreptat sfios catre beciurile politiei. Baremi sa fi fost un beci veritabil ca era racoare...nuuu...era un culoar unde canicula de afara se multiplica cu un coeficient serios de 1,25.
Doua cozi imense. Una pentru ridicat...alta pentru depus. La depus era mai putina lume...dar tot greu mergea. M-am prins si de ce era asa lunga coada la ridicat. Militienii de acolo...in loc sa-ti dea un nr. de inregistrare si sa caute cazierul dupa numar...nu-ti dau nimic...vii cu buletinul...si cauta cazierul dupa numele firmei...Cum ei nu prea stiu ordinea alfabetului foarte bine...e o adevarata magie sa gaseasca hartia in mai putin de 5 minute. Super organizare politieneasca...
Cozile, desigur, inghesuite...Romanilor le place sa stea unul in altul la coada...parca spatiul si aerul dintre ei le-ar lua-o inainte. Ohhh...ce mirosuri!!...ce miasme!!...Mai era si un bancomat in zona, evident acoperit de coada...aparea cate un militian in civil...sa scoata bani...."Alooo...domnu', se gasea o cumatra din urma cozii sa strige...un'te bagi in fatza?"..."Scot si eu niste marunt duduie...ca n-am bani de parizer"...mai tragea un picior la bancomat sa se miste...bancomatul icnea...uneori tziuia vreo 5 minute....unii urlau la telefon sau unii la altii...iar ecoul culoarului tip beci de parnaie...arunca decibelii cu o putere mirobolanta...
Cosmar...am scapat din sauna in trei sferturi de ora...supt de vlaga...stors de orice vointa de a mai trai vreodata pe aceste meleaguri si in aceste vremuri.
"Veniti cu buletinul joi dimineata"...ma expedie nenea de la masa tip birou, improvizata special pentru aceasta actiune de mare efect.
Dezhidratat, ametit dar ogoit ca am reusit realizarea...cautam nauc masina...nu mai stiam unde e nenea cu maieul in forma de mare burta...Caldura mare moncher...nu-i lesne sa te orientezi.
Etapa a doua...politia de sector...Am gasit parcare usor, vis a vis, unde un garcon de la un hotel pazea asfaltul incins ca un gratar de mici. Am transferat doar 5 lei...caci erau multe locuri libere...si m-am avantat cu mai multa incredere catre etapa a doua a problemei.
Sediul sectiei e modern, sticla si termopane, nitel aer conditionat cat sa nu te sufoci, coada mai domoala...eeee...p-astia ii fac repede...Da de unde? Intra cineva...si statea-si statea-si tot statea-...Doamne Dumnezeule...ce tot face?...usa era deschisa...se mai auzeau tzipete..."N-ai aia...asta nu e...aia unde e?"...O voce stridenta si ascutita domina peisajul sonor...M-am asezat pe un scaun...desi toata lumea statea desigur inghesuita sa nu scape locul din aer al evolutiei vietii.
La un moment dat...vocea stridenta si ascutita iese din "berou" sa vorbeasca cu cineva....si am vazut-o....era Printesa...printesa ghicitorilor din Giulesti...printesa florareselor din Dorobanti...visul nemasurat de a nu fi cu ea pe o insula pustie in caz de apocalipsa...
O tanti blonda...cam de 54-55 de ani...neoficial 49 daca o intrebai...cu parul strans...rubensiana la trup si la caracter...avand o moaca cu pometi cazuti ca a unui buldog...pe care nu se vazuse zambetul de o suta de ani.
Se vedea o mare suparare pe chipul ei...probabil scaderea salariului cu 25% coloborat cu alte tristeti personale si fiziologice.
Vorbea rastit...se vaicarea...ca nu mai face fatza...ca ea nu mai merge la Capitala sa stea ca proasta acolo...sa trimita sefu' pe altcineva...Sedinta de pe hol dura vreo 10 minute cu tanguieli...smiorcaieli...tzafnosenii...chicoteli si molfaneli...timp in care nu s-a eliberat niciun cazier si nici nu s-a primit niciun dosar - coada fiind una si buna pentru ambele operatiuni.
Mon Dieu...Printesa m-a cucerit...personaj de povesti perverse...
Mi-a venit si mie randul intr-un final.
Am intrat, recunosc timorat de personalitatea ei...
"Buna ziua"
Pauza...la sectie nu se raspunde la salut
Statea cu ochii pe hartii si dadea limbi la greu la niste timbre fiscale pe care le aplica cu constiinciozitate..
"Ce aveti? De depus? sau de ridicat?"
"Depus"..ingaimai eu timid...
"Aha...moment"...timp in care mai trase niste limbi pe 3 timbre...
"Ia sa vedem...aveti doua cereri?
"Nu...una"
"Pai de ce sunt doua?"
Offf...colega imi facuse doua din prea mult exces de zel..."Mai bine sa ai la tine decat sa n-ai"
"Rupeti-le"
Cele doua cereri erau pe niste formulare A5, unul sub altul pe o foaie A4.
Trebuia sa indoi hartia si sa le dezbin.
Eram transpirat tot...daca rup aiurea din greseala...fac iar coada..
"N-aveti o linie?"...ma gandeam sa pun o rigla sa le rup elegant.
"Noi aicea la politie n-avem nimic...nu vedeti in ce conditii lucram? Nici agrafe n-avem"
Am rupt gingas foaia in doua...destul de frumos sa nu-mi fie refuzata...
Printesa citea actele..."Unde scrie numele tatalui?"..Nu scria..." Asa am primit...poate n-are tata.."...
"Cum sa n-aiba? Toata lumea are tati"...filozofa ea lipindu-si limba de alt timbru...
"Pai n-are...n-am primit...si nu stiu"
"Eu v-o iau asa...dar sa nu-mi ziceti dupa aia ca daca nu va da cazieru' e din vina mea"
"Mai bine ii dam un nume"...mormai ea..."Ce nume sa-i dam?"...
Intre timp intra sefu'...unu mare...in camasa cu carouri grena si pantaloni verzi.
"Ce zici? ca nu mai mergi la capitala?"
Printesa se schimonosi brusc...obrajii ii cazura la pamant...si incepu sa se vaite iar...
"Sefu' sunt terminata...uite cate dosare...ce de timbre...sa mearga soferu'...ce? el nu stie sa stea acolo? Eu nu mai pot...de dimineata n-am pus nimic in gura"...nu ca ar fi fost si bine sa se mai indoape...
Sefu isi incorda muschii:"Termini aici si iti iei viteza la capitala...da? Termina cu prostiile...dau cu tine de pamant..sa nu mai aud vociferari" Si iese vijelios...
Printesa ramasa nemiscata privind aerul dislocat de plecarea sefului...si incepu sa-i curga doua lacrimi...doua lacrimi perfecte...pe obrajii ei de buldog...se prelingeau egal...pana spre barbie...
Ohhh...mi s-a facut mila de ea....Printesa mea...dupa ce ca era suparata...mai venii si sefu si o puse la punct...
Nu stiam ce sa fac. Mai bine tac...cine stie cum reactioneaza Printesa si-mi respinge dosarul...
S-a asezat trista la birou...se sterse la ochi cu degetzelele ei rotunde...inghiti in sec...si zise
"Ii punem un nume sau il lasam asa?"...aaa..imi reveni din vraja...uitasem...daa...numele tatalui..
"Il lasam asa"
"Bineee"...Trase cate o limba pe fiecare timbru...aplica o stampila cu numar de inregistrare si zise...
" Puteti veni joi intre 16 si 18...V-am programat mai devreme ca sunteti finutz"
Ohhhh...Printesa ma umplu de respect si admiratie..."Cata bunatate!"
"Va gasesc tot pe dvs? Sau o sa fiti la capitala?..."
"Pe mine...tot pe mine"
I-am zambit recunoscator...si parca-parca...se vazu un mic rictus de zambet pe fatza ei...
O doamna cu suflet bun...suparata pe viata...trista...obosita...as fi vrut s-o imbratisez...s-o fac sa uite cateva secunde de umorile ei...
Mi-am lasat Printesa limbacind la timbre...cu lacrimile transformate in saliva...
Joi cand vin...ii iau niste flori...sa-i vad zambetul si sa-i ofer un moment de fericire...



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu