joi, 22 aprilie 2010

Ziua 34 Arad-Oradea-Cluj


Primaria din Arad arata ca palat habsburgic, impetuoasa, transmite forta si opulenta. Sediul bucurestean al primariei e o replica palida a celei din Arad.
Pe frontispiciu troneaza un motto nu prea intalnit "Via, Veritas, Vita". Probabil s-au scremut sa scrie ceva mai deosebit...si sa arate calea catre adevarul vietii.
Am parasit Arad-ul dimineata pe o ploaie mocaneasca.
Drumul spre Oradea e carpit si e in valuri. Nu poti merge peste 110...e nesigur.

La Oradea am zabovit pana dupa amiaza. A mers bine. Dupa experienta de ieri cu Titi, azi parca am vorbit cu ambasadori.

Am plecat relativ satisfacut, pe drum aranjandu-mi si treburile de maine la telefon.

Pindica era prin Bacau. Am sunat-o sa vad daca a ajuns bine. Inca era pe drum, vorbea la casti, era in masina cu o colega.
Nu stiu de ce am sunat...Stiam ca pleaca la drum...atata tot...Dupa ce mi-a descris drumul si de cate radare a scapat, i-am spus ca am luat si eu radar duminica. 120 lei.
"Aha...banii de aspirator" zice ea...si incepe..." ia-ti aspirator ca asa nu se mai poate...nu mai pot cara aspiratoru' de colo colo cand vine Tanti"...Si aspiratorul se pare ca e al ei...asa simt al proprietatii n-am vazut.
Vorbea degajat cu colega de fatza...ma simteam jenat. Toata firma ei se pare ca stia deja.

I-am adus aminte ca aspiratorul l-am cumparat de la Altex pe cardul meu, impreuna cu nu stiu ce storcator de fructe... si era dedicat casei in care ar trebui sa locuiasca si ea.
"Factura e pe numele meu...nu conteaza"...Mda..pentru ca eu nu aveam niciodata timp sa ma ocup de garantii, lasam facturile pe numele ei. Ea suna, ea se agita sa rezolve orice problemutza. In fine...iar m-am indispus. Ce i-o fi venit cu aspiratorul acum? Si de fatza cu tipa aia care era in masina cu ea.

Vorbind la telefon am ratat benzinariile brand name de la iesirea din Oradea. Mai aveam benzina de vreo 138 de km. Pana la Cluj sunt vreo 140. Las' ca gasesc eu.
Un baiat a venit amabil sa ma ajute...spala si geamurile, verifica si presiunea la anvelope...asaa.

Intru in benzinarie...toate fetele erau ocupate cu furnizorul de rovigniete. Le numarau. Clientii asteptau...Helooooo...
Vine una...si cer 4 pachete de Dunhill. Scot cardul...aia se inverzeste. Nu stie sa foloseasca cardul. O cheama pe alta care bifa rovignete. Aia vadit deranjata...si neobisnuita in satul ala sa vina lumea sa plateasca ceva cu cardul, se oftica in plus.
Ia cardul, il trage prin aparat...nimic...iar il trage...nimic...la pompa dupa masina mea se facu coada.
Fericita zice..Nu merge...nu aveti cash? Eu zic NU. Panica totala. Ii zic...vedeti ca e cu cip...nu se trage prin aparat, se baga. Se uita la card ca la filme japoneze...nu cred ca mai vazuze... Unde se baga? Uite aici... Am facut training...
Benzina n-aveti? zice, ba da...Pai sa punem si benzina...Eu, NU, vreau bon separat.
Ohhh...viata mea...iar trebuia sa bage cardul in orificiul misterios.

Mi-am adus aminte ca acum cativa ani, aveam card Petrom. Veneam de la Cluj spre Oradea. M-am uitat pe lista lor si am vazut Petrom la Huedin. Zic eu, lasa, iau de acolo. Experienta a fost terifianta. Era o doamna in varsta si foarte obeza la casa. Nu invatase cum se folosea cardul si textul ei era...nu merge aparatul. Si i-am zis...ok...n-am bani...cum procedam? Daca nu merge aparatul trebuia sa afisati la pompa, da? Sunteti pe lista Petrom cu plati pe card...Ai, iai, iai...am stat 1 ora acolo...pana cucoana a sunat pe colegul de pe cealaltat tura...ala i-a explicat pas cu pas cum se face...
E bine in zona asta sa aveti cash de rezerva. Uneori e intelept.

La iesire din Alesd coloana. Am stat vreo juma' de ora. Trei sate mai incolo un accident teribil. O cisterna de benzina se ciocnise cu un Megan...din ce mi-am dat seama dupa resturi. Nu cred ca a scapat cineva din Megan dupa cum arata.
Mda...viata e ca o panza de paianjen...se poate rupe oricand.

La Cluj m-am instalat la Onix, unde stau de obicei. E nitel sub standardele mele. Adica e un hotel amenajat cu materiale top in 1995, acum nitel depasite. Iar meniul din 4-5 feluri de mancare e acealasi de cativa ani. Asta e. Bine ca are wireless.

Beau o bere si astept sa mi se faca foame.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu