Ziua 62 Cersetorul de solidaritate

Naluca cu Par Rosu se imbraca in Zana Maselutza, trecu as noapte pe la gene, ma saruta bland, usor...si disparu in noapte...Maseaua de Minte isi baga mintile in cap si ma ierta de dureri si palpitatii...
Dimineata m-am trezit bine dispus...asta pana am iesit in casa.
Alta durere ma cuprinse...la alta masea...la "maseaua solidaritatii".
Orasul e dat peste cap, caci 60.000 de oameni din popor se adunara sa protesteze la cai verzi pe pereti. "Crema" societatii da de ceasu' mortii ca le taie din salarii.
As vrea sa le spun ca mie, din ultimul trimestru al lui 2008, mi-au taiat veniturile intai cu 20%, apoi din 2009 cu mai mult 50%. Pentru ca asa e in viata reala...muncesti, produci, vinzi, incasezi banii, iei salariu...alta regula nu exista.
In viata virtuala a clientelei, pilelor si spagilor, regula e alta... muncim prost sau nu muncim deloc, noi vrem bani si sporuri sa mergem in Turcia in "conced" si la Carrefour sa ne umplem carucioarele cu mancare.
Eu n-am unde sa protestez...doar la stele poate. Asa ca, mi-am dramuit viata altfel, cheltuieli mai putine, reduceri drastice, tzoale deloc, iar de cand Pindica si-a luat catrafusele si contributia la bugetul comun, situatia e si mai dramatica. Asta e. O sa traiesc... n-oi muri din asta.
Acum vin unii si ne cer astora care ne rupem cu munca in viata reala, cica sa fim solidari cu ei...sa nu-i dea afara, sa nu le taie din salarii si prime, sa nu sufere deloc. Mi-e sila.

Cea mai buna exprimare o gasesc in articolul lui Florin Negrutiu - Cersetorul de solidaritate

"Te ştiu de mult, mi te agăţi în fiecare zi de picioare, umil şi mieros ca un cerşetor. Întorc îngreţoşat capul şi te aud cum mă înjuri pe la spate de mamă. N-ai nevoie de banul meu, obrazul ăla gros îţi plesneşte de sănătate, dar aşa te-ai învăţat: să mă buzunăreşti, să mă fraiereşti, să mă faci. Pentru tine, am fost întotdeauna un prost bun de jefuit. Ai mei m-au învăţat să las de la mine, să învăţ, să las loc de bună ziua şi chiar să fiu căpos ca să răzbesc, dar nu mi-au zis nimic despre tupeu.
Tu, maestru al tuturor şmecheriilor, ai tupeu din plin. Ce altceva decât tupeul te împinge să cerşeşti azi solidaritatea mea? Spui că ţi-e greu, că trebuie să fim solidari în faţa crizei. Eu, solidar cu tine?! N-am nimic de-a face nici cu hoţia, nici cu prostia ta. Când tu te-ndopai, eu strângeam cureaua. Când tu petreceai la iarbă verde cu mici şi bere, eu strângeam gunoiul în urma ta. Când tu încingeai folcloristele de toate sărbătorile legale, eu făceam ore peste program. Când tu te uitai la filme porno pe o poală de bani la stat, eu băgam sâmbete şi duminici la privat ca disperatul. Ştiu că nu-nţelegi cum e cu privatul decât dacă are şi un Channel în coadă.
Acum descoperi că e criză şi-mi ceri sacrificii, făcându-mi paradă de austeritate. Economiseşti foile din imprimantă sau stingi un bec în cameră, ca să te vadă strada că şi tu te restrângi. Promiţi să-i miluieşti pe săraci cu leafa ta până la sfârşitul anului, ca să mă convingi că şi tu suferi. Ce-ţi lua să te gândeşti la "austeritate" anul trecut, când te spărgeai în chermeze electorale? Acum îmi vinzi chifla că faci reformă, când, de fapt, tu mă scobeşti în buzunar să-ţi achit nota de plată.
Cauţi să scoţi bani din piatră seacă, de la mame şi bătrâni, în loc să-i pui pe bogaţii tăi, înavuţiţi din contracte cu statul, să fie ei solidari cu tine. Un singur sfat îţi dau: să nu te atingi de pamperşii lui fi-miu. E spre binele tău, crede-mă!
Doar plăcerea de a mă umili este pe măsura tupeului tău monstruos. Mă umileşti la circa financiară, când mă plimbi pe la cinci ghişee ca să-mi iei banii, cu aceeaşi plăcere cu care mă umileşti în spital, când îmi arăţi buzunarul halatului sau când mă trimiţi să-mi aduc medicamentele de acasă.
Te-ai obişnuit să tac, să bag capul în pământ, să trec cu vederea, când mă claxonezi isteric pe trecerea de pietoni. Printr-o glumă nefericită a istoriei, m-ai luat în primire încă de la naştere. M-ai condamnat să fiu solidar cu tine, oricât de solitar aş fi vrut eu să fiu. Aş fi avut posibilitatea să fug, dar, din frică sau laşitate, am rămas, ca să mă faci tu mioritic în talk-show-uri şi în gazete.
Ai o mie de feţe, eşti peste tot, pe stradă şi la televizor. Nu ştiu cum să-ţi zic: ar fi prea puţin să te numesc Stat, prea mult să-ţi spun România. Eşti Fratele meu mai mare, manelistul. Ştiu că nu vei înţelege, dar din partea mea nu vei avea solidaritate, ci doar dispreţ.

Poate ca e cam dur...dar adevarat...si sigur ca nu se adreseaza zecilor de mii dintr-un milion si jumatate de salariati bugetari, care muncesc onest cu talent si cu daruire.