Ziua 71 Transilvania mon amour...

Treburi importante, urgente si capitale ma manara inoportun, surprinzator si gratios catre drumul Clujului...atestat documentar inca de pe cand se numea doar Napoca.
Asa ca miercuri dis de dimineata ma porni la drum, ca taranu' la coasa sa nu-l prinda amiaza pe deal.
Si ca drumul sa fie plin de substanta, musai niste popasuri de adapat calu' trasurii sunt necesare si obligatorii.
Asa ca am facut un mic ocol prin frumosul "muncipiu" Sf. Gheorghe poreclit si Sepsiszentgyörgy.
Intalnire scurta si la obiect la o cafenea cocheta langa fostul hotel Bodoc, actualul centru de training pentru restauratori si renovatori de obiective turistice de importanta istorica.
Fosta parcare a hotelului...o gaura cu asfalt ambiguu e o parcare municipala al carei cost sfideaza orice concurenta. 3 lei/ora. Un nene de 70 de ani, fara dinti este curatorul parcarii-muzeu, dotat cu chitante oficiale.
Daca ora de parcare este intre cele mai scumpe din tara, doar aeroportul din Otopeni e mai sus, in schimb expresso cu lapte, zahar, biscuite, lingurita si zambet profi de chelnerita guresha este intre cele mai ieftine...adica tot 3 lei. Legea compensarii este valabila. Un expresso+ parcare la Bodoc, inseamna un expresso, fara parcare la Universitate in Bucuresti.
Am plecat spre Cluj, deja canicula de mai incepea sa arda capota masinii.
Am vorbit cu baiatu' cu garsonierele in regim hotelier sa trag tot in Calea Turzii blocurile albastre cum vii pe stanga. Mi se paru ca totul e ok.
Ok era rezervarea doar, nu locatia. Nu avea nimic liber acolo...ci in alta parte, pe la Expo Transilvania, dupa colt, langa calea ferata. Ohh...nu-i bai...asternut curat si acoperis sa fie.
Preventiv l-am sunat pe Amedeu...sa vad ce face...sa nu cumva care va sa zica sa ma prinda pe teritoriul lui. Am scapat..era prin Germania cu treburi...deci nicio sansa sa ma miroasa prin zona.
Eram ca nadusit dupa drum si nitel umflat de la aerul conditionat din masina. Un dush...o respiratie racoroasa si-s ca nou.
Ma vad cu unu' Bilascu, la Corso in buza cozii calului lui Matei Corvin botezat de muma-sa Mathias cel Viteaz.
Bilascu e un roman neaos care vorbeste fluent ungureste. L-am auzit turuind la telefon.
" Ma...da de unde stii asa bine ungureste Bilascule"...Pai is ungur ma Pindic.."Cum asa ma?
" Pai...sa-ti zic...bunica-meu...Bilasko Efraem...ungur sadea vreo 99%, restul jidan, dupa razboi i-a venit pofta sa linga anusuri de secretari de partid sa faca si el cariera. Si tot a lins...a lins...s-a perfectionat...a invatat sa desfaca si bucile mai larg doar sa fie mai eficient...nimic...si asa...desi era comunist convins era sa faca parnaie...Si prin 48 s-a dus la Sfat si si-a schimbat numele in Emil Bilascu...in 2 luni era deja activist sef pe la Gherla...apoi secretar cu propaganda...secretar cu partea organizatorica si tot asa...a facut cariera...Asta a fost cheia...numele. Ungur cu aroma de jidan infunda puscaria, roman neaos...a iesit la pensie erou al muncii socialiste...
"Pai bine ma Bilascule, de ce n-ai reparat chestiunea?...Cum s-o repar? " E cum!!...te duceai la sfat...si treceai la numele vechi..."
Neemm, ma Pindic, e mai bine asa. E mai bine...ce-s prost?...Cu romanii fac afaceri bune, ca-s roman, da?...iar cu ungurii si mai bune...ca n-au vazut ei roman sa vorbeasca asa bine ungureste...si ma iubesc toti...Lasa asa...m-am prins eu cum e...tre' sa serpuim prin viata sa nu ne pape popandaii...
Si Bilascu asta...stia sa se serpuiasca...mare om, mare caracter...
Ne mutaram dupa vreo doua cafele si o limonda la Irish Pub sa vedem mare finala...Ce finala Bilascule?...Cum nu stii? Finala cupei...CFR cu Vaslui...
I-auzi...muream prost si nu stiam...Pai hai la marea finala.
Am mancat niste felii imense cu paine cu untura si ceapa...si cotlete de porc cu varza a la irlandezi...am baut Ursus la halba...si ne uitaram la meci.
Toata lumea tinea evident cu CFR-ul. Tipau, se ridicau din scaune la orice faza, fluierau, injurau arbitrii.
In conditiile astea nu mi s-a parut corect ca frumosul oras Vaslui sa nu aiba suporteri la Irish Pub din Cluj...asa ca am decis sa fiu suporterul lor secret.
Din pacate, CFR-ul a castigat, cu noroc si fara merit...carciuma s-a umplut de urale si chiote. Bilascu de fericire a facut cinste si totul s-a terminat cu bine.
M-am retras pentru deliberari somnoase. Fu destul de greu...locatia era langa o cale ferata a naibii de aglomerata...gramezi de trenuri treceu suierandu-ti somnul.
Dimineata, pe langa trenuri se auzeau si niste ciocane pneumatice de la o fabrica din apropiere, plus bormasina vecinului de la 4. Mda..locul asta seamana perfect cu Spice. Nu-l mai pup curand. Daca data viitoare, nenea nu are loc in Calea Turzii, atunci ma duc la Onix...si gata.
Dupa amiaza, mi-am terminat treburile si cu Bilascu si cu asociatii lui si ma porni iar la drum.
Vineri trebuie sa fiu la Adjud pentru o promisiune de contract ferm super tentant. Altfel ce sa caut eu la Adjud?
Asa ca am taiat din nou Tinutul Secuiesc, liber si autonom si am trecut in Moldova prin pasul Oituz.
Pentru ca Adjud, in trecerile mele spre Bacau sau Iasi, nu mi-a inspirat nimic...am decis sa dorm la Onesti, fostul Gheorghe Gheorghiu-Dej. Am gasit hotelul Trotus, incredibil de vioi si de plin ( cine naiba vine la Onesti? -uite ca vine)...primitor si cu preturi de 4 stele din Bucuresti centrul centrului. Mda...mai conteaza?..Unde sa mai caut la 10 seara alt loc mai ieftin?
M-am ghiftuit cu mamaliga si branza de burduf...asa mi-a venit mie...si o bere Ciuc de la vecinii de peste munti.
O sa bag un pufic somnos degraba...sa ma prezint la Adjud in forma potrivita promisiunii de contract ferm si tentant ce sper ca va fi sa fie...