În avionul de la Cluj, lângă mine, o doamnă cam de vârsta mamei. Am găsit-o pe scaunul din mijloc ținându-se strâns de mânere.
Îmi zise că i-e frică să zboare, dar n-a avut încotro. Se duce la București, la Mireluș și apoi pleacă în vacanță în Grecia: "Har Domnului, cu mașina".
Când se porniră turbojeturile de la Airbus doamna mă rugă s-o țin de mână dacă nu-i prea mult pentru mine. Avea o palmă fină, caldă, ușor umedă. Vorbea întruna, probabil de emoție. Îmi povestea de Mireluș, că lucrează la Bucuresti de vreo cinci-șase ani, "mai bine așa decât prin Canada".
Abia când stewardesele dansau cu brațele pe culoare explicând ce și cum cu centurile am aflat că Mireluș e băiatul ei, nu fata cum îmi inchipuisem. E trecut de 40 de anișori, doi copii și o nevastă minunată...Ce frumos sună din gura unei soacre!!
Avionul demară pe pistă, apoi se ridică greoi în aer. Palmele-i se încrețiră, încetă să vorbească și respiră adânc. Mi-am zis că e momentul s-o întreb ceva să-i țin mintea ocupată..."câți ani au nepoții?"...Se lumină brusc, degetele amorțiră din strânsoare și turui de nepoți. N-am putut citi nimic. Nici nu știui când se făcu de aterizare..."Am ajuns?...ohh...no bine...ce repede... apăi cu trenu' făceam vreo 9 ceasuri"
Mireluș și nora o așteptau la aeroport. Pe mine nimeni. Mă lăsară acasă. Le era în drum.
Doamna îmi zâmbi și mă ținu de mână și în mașină... "Ce nu-mi place Bucureștiul ăsta...e așa de aglomerat!!"...clipe...prezent...
Sfârșit de iulie...Rammstein. De neînchipuit să lipsesc, de perpelit în focurile iadului să nu fiu.
Lume, multă rău. Zeci de mii, din toate generațiile.
M-am pus la coadă la fise, apoi la coadă la bere...clipe...
Acum vreo trei ani, tot la un concert, la Guns'n Roses, n-aveam nicio lețcaie în buzunar și nu se dădeau fise pe card, doar cash. Unde să mai ieși la bancomat? Băleam după o bere uitându-mă în jur și mă gândeam cum o să stau eu atâtea ore pe uscat...Când deodată, cumva din neant, apăru un băiat cu patru pahare de bere într-o tăviță de carton..."Nu le vrei? ăștia ai mei beau doar sucuri"...
Ateistul mântuirii să fi fost și-aș fi crezut brusc în Dumnezeu...clipe...prezent..
Și-începură "băieții răi" de la Rammstein să se joace cu focul, cu muzica, cu clipele..fabuloși....
Ich tu dir weh Te-am rănit
Tut mir nicht leid Și nu-mi pare rău
Ich tu dir weh
Tut mir nicht leid
Clipe...prezent...
În parcul Mogoșoaiei... pe "malu' la lac", mai zăbovesc uneori seara să privesc la lume și la clipe..să afund prezentul.
La o terasă, unde se face o pizza grozavă pe vatră, dădeam ocheade paharului de Ciuc, aburit de gradele multe de afară, în așteptarea celor patru anotimpuri de pe blat.
La o masă alăturată, un cuplu relaxat între două vârste așteptau și ei ceva. Domnu' cu o cămașă cât o parașută să-i acopere rotunjimile, bermude și papuci. Duduia îmbrăcată ca de teatru, cu voal de mătase și pantofi cu talpa înaltă, coafura vintage cu vedere la ceafă. Domnu', lăbărțat pe scaun, fuma la un trabuc, Duduia mesteca cu paiul "nește" lămâi într-un pahar. Vorbeau încet, calm, relaxat...Se opri muzica de fond o țâră și le auzii vorbele șoptite. Duduia îi reproșa Domnului că nu s-a bărbierit. Domnu' îi explica calm că e weekend și-și mai lasă nițel pielea feței să respire. Duduia trăgându-și voalul din când în când, îi spunea că i-e rușine să iasă cu el în lume așa. De papuci nu zicea nimic... Domnu' trăgea din trabuc. Duduia sorbea ceva din pai. Avea loc un fel de ceartă, dar calmă, înceată, în care fiecare asculta ce zicea celălalt. O altfel de ceartă. Se porni muzica iar cearta se topi în clipe...în prezent...
Nu trecură trei zile și veni "băiatul bun", Sting, cu un show de excepție. Două ore și jumătate de spectacol total. Cineva de lângă mine povestea că anul trecut la Budapesta a prestat doar o oră. Și-a strâns sculele și a plecat. Aici au fost câteva bisuri bune.
Ce voce!, ce chitară!, ce spirit!, ce artă!, ce vibrații transmite omul ăsta!!
Clipe... Un prezent desăvârsit...
Cluj, sens giratoriu în Mănăștur. Un Logan alb lovește în plin o Fabie roșie care nu a acordat prioritate. Un dezastru, se blocă giratoriul. În Fabia cea roșie o cucoană cu coc nu putea să iasă din mașină din pricina ușii îndoite îngrozitor. Urla și se văicărea..." Mă omori...mă omori..." Până la urmă ieși pe ușa din dreapta. În Loganul cel alb o fată bucălata, tunsă scurt și cu piercing-uri multe în urechi. Cucoana tăbărâ pe fată și-i trase două palme zdravene. Fata, buimacă în nevinovăția ei, nu știu decât s-o tragă de coc. Se adună lume ca la urs. Dar pentru ca bătaia nu era spectaculoasă, se băgară niște băieți să le despartă. Clipele-s mistuite de prezentul mirobolizant.
Și vine Roger Waters...alte niște clipe...niște prezent de trăit...
