 |
| foto: lialorena.blogspot.ro |
Prea frig pentru luna mai, prea cald pentru martie, nicicum pentru aprilie...
Vroiam să mă scufund printre flori cu ochii la cer.
Am găsit o pajiște la Mogoșoaia cu flori de mazăre, albe, cu frunze maiestuoase și muguri ca niște păstăi.
Un soare discret le mângâia cu privirea de după colțișorul vreunui nor.
Mă așezai printre ele, privind la soarele lor.
Printre flori soarele se simte altfel. Mai generos, mai luminos, mai bogat.
M-am lăsat îmbrățișat de clorofilă.
Ce frumos e să fii floare! Ce frumos e printre flori!
Săptămâna trecută am fost la Cracovia pentru un kick-off meeting regional. Genul de sedințe în care se discută despre proiecte noi, se piaptănă bugetele și estimările, se așează cifrele în locuri precise pentru a părea mai atrăgătoare.
Sună prozaic, dar e realitatea în care trăim.
Am mers cu mașina, să mă însoțesc de gânduri.
Poposii la bisericuța din Gurasada. Am mai amintit de ea aici.
Nu fusesem de ceva vreme, drumurile spre vest fiind pe alte căi.
Nu eram grăbit, mergeam către nicăieri.
Mă aștepta doar hotelul din Arad.
Așa că am zăbovit pe băncuța din curtea bisericii și în grădina din spate cu zambile.
Atunci m-am așezat prima oară printre flori. Și doar am stat un timp.
Ca de fiecare dată am încercat poarta bisericii, mereu încuiată. Acum se deschise ușor, lăsându-mă să pătrund în spațiul mic, mistic și tăcut al sfinților.
Am rămas acolo un timp, lăsându-mi gândurile în grija îngerilor.
Starea de grație fu oprită după ceva vreme de zgomotul ruginit al ușii.
Intrase un îngrijitor cu niște lumânări în mâini.
Ne speriasem unul de celălalt, neștiind cine cui îi călcase intimitatea.
Îi cumpărai tot snopul de lumânări. Le-am aprins pe rând, pentru viii și morții mei. Să le lumineze și încălzească calea.
Îngijitorul îmi zise să încing doar patruzeci de lumini și să îngân Rugăciunea lumânarilor aprinse.
Se căută prin jeburile vestei și scoase o hârțiuță mototolită cu textul rugăciunii. Era un scris de condei iar caligrafia dificil de descifrat.
Zâmbii și-i zisei că sigur Dumnezeu și îngerii lui știu sa mă asculte și înțelege oricum.
Să nu-l dezamăgesc, am luat hârtia și i-am promis c-o las pe măsuță după ce termin.
Am privit încă odată la zambile și-am plecat. Deja se înserase.
La Arad am tras la Hotel Ana. Primul lucru a fost să-mi procur două beri.
Aveam de terminat câteva pagini din prezentarea pentru ședință iar berile sigur mă inspirau să fac tabelele și graficele mirobolante.
Dimineața devreme mă pornii la drum cu graficele isprăvite, dar cu stomacul gol. Micul dejun se întâmplă de la șapte.
Parcul din Mogoșoaia e liber.
Lume puțină, doar florile de mazăre de pe pajiște adunate într-un covor fin de primăvară.
Printre flori am citit din Salinger, ultima istorisire din cele nouă povestiri ale sale - "O zi desăvârșită pentru peștii-banană". O poveste stranie și tristă.
Apoi am închis cartea și am stat printre flori.
La Budapesta mi-am lăsat mașina și am continuat cu o alta, împreună cu doi colegi. Tolănit în spate, priveam pe geam, mormăind când și când la vreo o întrebare.
Cu cât înaintam spre nord, primăvara era și mai departe.
Trecurăm prin Slovacia. Ne-am oprit la Donovaly, un fel de resort de schi, să mâncăm o halushka. Brânză de oaie cu jumări.
Cracovia este un oraș splendid.
De câte ori vin, îl descopăr altfel. O combinație de arhitectură clasică și modernă, cu populație tânără, extrem de vie și activă.
700 de baruri și cluburi, zeci de muzee, teatre, universități, un loc în care se poate trăi frumos.
Într-o seară, după cină, am ieșit într-un club cu muzică de blues "Stalowe Magnolie" - Magnolia de Oțel. Muzica bună, trupa excelentă. Aer boem, european.
Prezentarea a ieșit bine. Cifrele se așezară cum trebuie, graficele promițătoare.
Șed printre flori.
Le văd aplecările ușoare la adierile de vânt.
Ce-or gândi? Ce-or simți? Ce-or iubi?
Am părăsit frumoasa Cracovie, târziu spre după amiază.
Șapte ore până la Budapesta. Încă trei ore și ceva până la Arad.
Pierdut cu privirea pe fereastră, în regăsirea primăverii drumului spre sud, am uitat să-mi fac rezervare la Arad. Aveam una însă la Budapesta la care am renunțat. Vroiam să ajung la florile mele mai repede.
Cu o oră pierdută din cauza diferenței de fus orar, Arad-ul mă întâmpină proaspăt și liniștit la ora două ale dimineții.
Mă întâmpină și cu nu știu ce târg agricol ce umpluse toate hotelurile până la refuz. După un tur prin oraș, câteva locuri încercate cu parcări super pline, spre ora trei mi-am dat seama că nu voi găsi cameră liberă. Doar un apartament de fițe la Coandi cu mărețul preț de 600 de lei. Nu plătesc atât nici pe Lună, darămite pe noapte la Arad.
Așa că am continuat spre est, gândind că voi găsi eu pe undeva în drum un acoperiș.
Găseam, dacă aș fi avut puterea să ajung la Deva, dar nu mai puteam!
Deja vedeam luminile mașinilor din sens opus cum se descompun în ochii mei.
Chiar și când nu mai pot, mai pot un pic! Să zâmbesc!
Am ochit un motel cu reclamă roșiatică în comuna Vladimirescu, nu departe de Arad. Ceva de juma'de stea numit pompos Hotel West. Dar ce mai conta?
Florile de mazăre cu sâmburii lor în formă de păstaie, arătau ca peștii-banană a lui Salinger.
M-aș ascunde printre flori!...m-aș ascunde pe sub flori!
Să simt îmbrățisarea rădăcinilor, și să stau așa...
Neștiut, nepomenit...
