Ziua 198 Ce e fericirea?...si ce vrea ea?...

Ce e fericirea? Probabil că e cel mai definit concept de la facerea lumii. Din antichitate, până la filozofii neo-moderniști, de pe pereții peșterilor cu desene rupestre, până la coperțile revistelor glossy, toată lumea s-a scremut din străfunduri să explice ce e fericirea...și ce vrea ea de la noi...

În dicționarul de psihologie am găsit următorul enunț: "Fericirea e o stare deosebită de împlinire a ceva ce s-a realizat și a provocat un succes neașteptat sau mult așteptat sau așteptat tensionat. Se manifestă ca o stare euforică încărcată de trăiri intense ce nu numai că provoacă un fel de trăire recuperatorie puternică, ci și o energizare, o stare de receptivitate și toleranță, creșterea dorinței de a face ca și alții să fie fericiți"
Nu că n-aș fi de acord neapărat cu această descriere. Dar de ce n-ar fi și o stare a ceea ce urmează să se realizeze și provoace?...adică și la trecut și în prezent și la viitor...

E o chestie complicată fericirea asta...fir'ar ea să fie. Toți vorbim de ea, puțini cică o trăiesc cu adevărat...
Oare? Care e diferența dintre fericire și bucurie? Dar între fericire și extaz? E o temă aprigă de discuție pentru filozofii și psihologii contemporani.

Eu doar ce am răsfoit în ultima vreme două cărți, diferite dar puternic legate de fericire.
Prima este "Peripețiile bravului soldat Švejk" de Jaroslav Hašek. E o cărțulie pe care o știe toată lumea. Mi-a luminat și înveselit copilăria. Švejk devenise sinonim cu "tâmpit"..."redus mintal"..."prostovan"....etc. Citindu-l acum, după atâția ani, am râs cu aceeași poftă, am gustat cu aceeași savoare paginile cu tâlc ale autorului. Dar Švejk săracu' nu mi s-a părut la fel de cretin și bătut în cap. 
Švejk mi-a apărut ca un om fericit. 
Deși o ține din arest în arest, deși toți îl iau peste picior, până la urmă personajul e pur și simplu spumos: hazliu, zâmbăreț, sfătos, sincer, disciplinat în felul lui, autentic. Regimul cazon, războiul, atitudinea grosolană a celor din jur, nimic nu-l face pe bravul Švejk să iasă din fericirea lui. La cele mai insultătoare observații din partea superiorilor, Švejk zâmbește suav și găsește explicații lungi și obositoare pentru orice tâmpenie făcută. 
Un optimist idiot, ar scrie un critic.
Hašek n-a apucat să termine povestea. A murit înainte să-i găsească un sfârșit glorios bravului soldat. Dar cu siguranță că Švejk ar fi supraviețuit războiului cu succes și s-ar fi întors de la viața fericită din armată la viața fericită din civilie. 
Eu nu cred că Švejk e un idiot fericit. E un fericit visător. Sunt milioane de nefericiți idioți care trăiesc pe lumea asta. Așa cum sunt și milioane de nefericiti deștepti care trăiesc tot pe lumea asta.

Dar nici n-aș lega idioțenia sau lipsa de cunoaștere cu celebra zicere: "Fericiți cei săraci cu duhul"...căci prin duh a vrut să se spună păcat sau patimă sau gânduri negre, nicidecum spirit cunoscător. 
"Fericiti cei săraci cu duhul, că a lor e Împărăția Cerurilor". 
În concluzie, Isus contrazice flagrant definiția domnilor psihologi și pune Fericirea ca fiind acea stare care va să vină...care va să se realizeze. Adică nu-ți îmbogăți duhul cu lăcomie, cu dușmănie și alte rele, căci lăsându-l în sărăcie, Împărăția Cerurilor va fi a ta. Sună frumos, nu-i așa?
Așa și bravul (bunul) soldat Švejk...avea un duh sărac în răutăți. El este de fapt bun chiar dacă pare caraghios și dus cu pluta.

Astfel am citit despre ce înseamnă sa fi fericit. La propriu.

Dacă psihologii definesc fericirea ca ceva ce s-a realizat, iar Isus promite fericirea viitoare, m-am gândit că n-ar strica să descopăr și ce înseamnă fericirea prezentului, alta decât cea înconștientă a lui Švejk.

Fericirea conștientă și exersată. 
Iată că am dat peste o lucrare cu titlul "Formula fericirii. Minunatele descoperiri ale neuropshihologiei de azi" de Stefan Klein. 
Dl. Klein este un cercetător german care a încercat să definească mecanismele fericirii așa cum un medic ar defini mecanismele digestiei. 
Ce zice el?... Că fericirea poate fi antrenată la fel cum am face flotări să ne dezvoltăm bicepșii sau genuflexiuni să ne rotunjim pulpițele.
A identificat părțile creierului care generează dopamina, izvorul fericirii, și ne explică destul de direct cum putem fi fericiți zi de zi. Să zâmbim autentic, să ne gândim la cei dragi, să facem sex cât mai des, să ne înconjurăm de prieteni, să facem exercitii fizice, etc. Niște chestii simple care să ne țină creierul atât de ocupat încât să nu-i dăm timp sa fie melancolic sau trist.
Adică, în fiecare zi, ne putem face un fitness la creier în care să transpirăm dopamină. 
Cel mai fericit a fost dl. Klein. Pentru că a primit drepturi de autor pentru aceste idei.


Ce este fericirea? Ce vrea ea de la noi?...


Până ne vom umple cu fericiri, vom continua să trăim în lumea asta concretă în care cel mai bine se vinde nefericirea, durerea, negativismul, promiscuitatea și deșteptăciunea nemăsurată a idioților care ne înconjoară.

Mi-e dor de un Švejk!