Ziua 334 Totul e minunaaaaat

Mi-am adus aminte ca sfarsitul povestii de la Pizza Hut a fost nitel diferit. Deh...trecura ceva ani...e greu sa se pastreze pe retina memoriei toate detaliile.
Dupa ce i-am explicat Sefei...de ce acele simboluri de cupluri celebre sunt total nepotrivite pentru un cuplu amorezat care vrea sa pape o pizza...caci povestile nu ca erau triste...erau de-a dreptul tragice...de fapt se numesc tragedii. Si cum sa alegi o tragedie ca simbol al dragostea vesnice, ca brand de marketing?...In fine...imi amintii ca Sefa...teribil de iritata dupa interventia mea...rautaciosa si plina de venin...de' eram singur si ofticat...si dupa un oftat general de dezamagire al publicului indragostit din sala...ohhhhhhhhhhhhhhh....:(:(:(...m-a intrebat intzepata..."Dar ce ar fi trebuit sa alegem ca denumire pentru meniurile noaste?"...
Am stat doua momente sa cuget, timp in care respiratiile se oprira...si din putzul gandirii proprii zisei: "Intrucat si avand in vedere ca toate povestile de dragoste celebre sunt adevarate drame, cel mai potrivit cuplu pentru pentru pizze-le dvs nu putea fi decat Fat Frumos si Ileana Consanzeana"..."Dar e o singura pereche...iar noi avem trei meniuri!!" icni Sefa contrariata. " Da, e dezarmant...dar e singura poveste cu final fericit din toate povestile din lume. Au trait fericiti pana la adanci batraneti...Asa ca...pentru a crea trei meniuri...se pot denumi...Fat Frumos si Ileana Consazeana la tinerete, Fat Frumos si Ileana Consanzeana la maturitate...si Fat Frumos si Ileana Consazeana la batranete.Totul e minunaaat...iar cuplurile isi pot alege meniul in functie de varsta si stadiul relatiei lor de dragoste...Meniul cu Fat Frumos cu a sa Ileana la tinerete...poate fi o pizza combinata cu blat pufos...cu sosuri picante si active...la maturitate...poate fi o pizza bine facuta...asezata...o reteta de succes...iar la batranete...un blat crocant...chiar ars pe margini...doar cu legume si masline...cu sos dulce...un meniu calm si linistit. Clientii romani care stiu povestea foarte bine se indentifica mult mai bine cu simbolul...si as pune pariu ca perechile in varsta ar cumpara meniul de la tinerete...sa-si guste din inceputurile iubirii...bla...bla...bla..."...Am facut pe desteptul la greu...ca na'...asa e cand esti singur de Valentine's si n-ai alta ocupatie...faci pe desteptu'. Sefa n-a zis nimic, ii pierise subit intzeparea...un murmur optimist s-a auzit prin prejur...iar apoi hohotele de ras si invitatia la masa cu Romeo, Desdemona si restul.
Totul e bine cand se termina cu bine...adica totul e minunaaaaaat.

Cum e sa vezi totul minunat cand in jur totul e o mizerie? De la deseurile aruncate peste tot, pana la murdaria din atitudinea celor din jur...De ce s-o observi?
Dimineata...la iesirea din Tg. Mures spre Sighisoara...o duba de la astia de la drumuri...scruta soseaua, cu un aparat special, sa-i prinda pe cei fara rovignieta. Mi-am adus aminte brusc...ca-mi expirase rovigneta taman ieri..hait...deja iesira baietii sa ma opreasca. Dar exista un Dumnezeu...Baietii erau dupa un Rompetrol...ce e un Rompetrol?...E un loc de unde se pot cumpara rovigniete. Am facut stanga...am intrat in benzinarie...inainte ca ei sa ma inhate si sa-mi aplice o amenda mirobolanta. Era si absurd...tot timpul platesc taxele de drum...era nedrept. La ghiseu o fata suparata tare...sau nedormita...sau trista..Pe ecuson scria: Erszebet...unguroaica suparata...
Stiu cateva cuvinte unguresti...e bine sa le folosesc cand si cand..Un zambet deschis si un...."Szia, mit csinalsz?"...Accentul de bucurestean m-a tradat...nu eram ungur..In doua secunde am avut parte de o Erszebet amuzata de accentul meu, incantata ca o salut pe ungureste desi sunt roman, zambitoare si amabila. O Erszebet frumoasa in doua secunde. A fost cea mai draguta rovigneta pe care am cumparat-o vreodata. Nu mi-a vandut rovigneta, ci zambetul si caldura de care aveam nevoie la ora aia. Nu e minunat? Am iesit apoi pe sosea...baietii de la drumuri m-au lasat in pace. Am scapat.
Mi-am facut treaba prin zona saseasca...si apoi am luat azimut Cluj din nou...si apoi spre Oradea. Un traseu intortocheat.
Pe drum...intr-un sat prin judetul Cluj...un nene a iesit din lateral dreapta fara se asigure...am pus o mare frana si era sa intru in shantz. Pe bancheta din spate stanga, era fetitza lui...in ea intram...si la ce Dacie avea...nu stiu daca scapa usor. Omu' s-a speriat...de faza...se astepta sa tzip la el...sa-l injur...Nu stia cum sa se scuze. I-am zambit si i-am zis sa-si imbratiseze fata...tocmai scapase teafara. Se uita la mine mirat de cererea mea. Am insistat...tot nu intelegea. I-am zis ca sun la politie si raportez incidentul...isi pierdea permisul. La asemenea argument, si-a luat fata in brate. Stangaci...nu cred ca o luase cu adevarat in brate vreodata. A tinut-o un moment si i-a dat drumul repede. I-am zis imperativ...sa o tina in brate mai mult. Are o fetitza vie si intreaga. A fost o scena cehoviana. Se adunase lume ca la circ. Omu' ca si nevasta lui erau niste bastinasi din satul cu pricina...nu pricepeau ce vreau. Iar fetitza...careia i-am fazut fatza inspaimantata, in timp ce ma apropiam cu masina intr-un carambol demn de stirile de la ora 5, fetitza s-a bucurat cel mai mult de aceasta imbratisare. Si-a tinut tatal strans de mijloc si nu s-ar fi desprins. I-am rugat nevasta...sa-si puna sotul sa-si ia fata in brate in fiecare zi...si sa se bucure ca o are. Nu e minunat?
Zece kilometri mai incolo...dupa ce iesisem din sat...cand deja trecusem de 120 la ora...mi-a iesit un alt roman in fatza, grabit sa depaseasca coloana. O miime de moment m-am vazut cu motorul rasturnat pe mine...si m-am gandit...ha...ia sa vad cat de tari sunt airbag-urile astea!!!...Am iesit cu rotile din dreapta pe marginea drumului...aproape ca ne-am atins in oglizile laterale...si ne-am vazut de drum. M-am oprit apoi intr-o parcare undeva pe sosea...mi-am aprins o tigara...si m-am uitat la apusul care cobora peste dealuri. Ce bine ca l-am prins. Nu e minunat?
Hmmm...la cat merg eu cu masina, am vazut multe...dar doua accidente iminente si potential grave, in cinci minute, n-am apucat sa experimentez. Nu e minunat caci pot privi apusul? E.
Am ajuns cu bine la Oradea...si e totul minunat.
Maine cu siguranta va fi o zi minunata.

Ziua 332 Trist(an) și I(fără)solda

De la începutul anului, când mă întreabă cineva ce mai fac, răspund invariabil: "Deja trăiesc în alt an". Am trecut de neliniștile sărbătorilor de iarnă și am dat de liniștea dragului Sfânt Valentin.

Sunt la Cluj de câteva ore bune. Am tras ca de obicei la Onix. Același meniu, stabil de ani de zile, doar prețurile sunt mai mari.
Mi-am recunoscut odaia. Aceeași 104, pe colț, cu două ferestre despărțite de isoscelul camerei.

În restaurant pustiu, e Sf. Valentin. Amorezii nu vin la Onix să ia cina. Poate sunt în camere să-și isprăvească iubirea neconsumată.
Erau doar trei cucoane, două cu coc, a treia  ochelaristă, între două vârste incerte, corpolente, cu alură de inspectoare la stat. Ședeau la o masă rotundă și savurau un vin alb, precis dulce. M-au dezbrăcat nițel din priviri aparent interesate. Așa credeam eu în primele momente. M-am înșelat amarnic. Când apăru ospătarul, abia atunci le-am văzut adevăratele bale din ochi. Băiatul e tinerel, înalt, brunet, cu cioc, un fel de Johnny Depp la tinerețe. Un cadou de top pentru orice duduie de Valentine's Day.
Pe mine mă priviseră neutru, instinctiv, căci doar ce intrasem și eram singurul bărbat din cârciumă. La "Johnny Depp" însă le ploua fix în gură. Și aveau dreptate. Chicoteau, comandau, se răzgândeau, alegeau, reveneau, doar să-l țină pe Toy Boy în preajmă. Gura mea pofticioasă de-o bere avea de așteptat.
Am devenit de-a dreptul surescitat când am observat că "Johnny" era mult mai cald și mai amabil cu mine decât cu "inspectoarele". Rânjea cu gura până la urechi, vocea-i vibra de emoție, iar privirile-i erau ucigător de cuceritoare. Îmi schimba scrumiera la fiecare chiștoc leșinat, îmi umplea paharul după fiecare semi-sorbire, mă chestionă atent de două ori cât de fierbinte să fie supa. M-a suprasolicitat prin atenția, grija și căldura lui masculină. 
Timp în care "inspectoarele" își turnau singure șpriț-ul în pahare. Una alteia.

Numai țin minte, oare când ziua Sfântului Valentin mă prinse singur la o masă, într-un restaurant, cu o bere adusă de un chelner cu ochi dulci, în zâmbete galeșe.

Cu Pindica deja era regulă. De Sf. Valentin luam o cină "romantică" undeva în oraș. Nu pricepeam de ce trebuie să fiu romantic musai de Sf. Valentin. Nici nu mi-am bătut capul prea tare. Cineva zice că trebuie să fim romantici  fix în 14 februarie, mai pe seară. Ca și cum în alte zile n-ar trebui. Dar ce te faci, când într-o astfel de zi, ești singur? Cum ce faci? Te uiți cum salivează "inspectoarele" sau cum se mișcă unduit ospătarul prin restaurant. Asta în 2011.

Și mă răscoliră amintirile.

Prin '96-'97, tot de-un Sf. Valentin, am intrat înfrigurat în singura Pizza Hut de la acea vreme (pe bulevard colț cu Calea Victoriei), să mănânc ceva.
Ca și acum, eram lihnit și solo.
La Pizza Hut era o regulă stranie pentru acele vremuri. Nu puteai da buzna, ca boul în grajd, să te zbengui pe unde vrei. Așteptai cuminte la intrare și cineva din personal te conducea la o masă. Doar dacă erau locuri libere. Când este aglomerat, se găsesc doar locuri proaste. Adică celebrele mese de două persoane de pe culoar, înghesuite între mesele generoase cu locuri bune de pe margine.
Deși se vedea de la o poștă că-s singur, protocolul este același: "Câte persoane?", "Una...adică eu"."Fumători? Nefumători?". Sunt condus la o măsuță din aceea de pe culoar. În stânga și-n dreapta plin de cupluri, sau găști de cupluri care-și sărbătoreau îndrăgosteala. Lumânărele, șampanie, muzică de amor în surdină, inimioare invizibile plutind prin aer.
Singur, într-o astfel de atmosferă, te simți ca un musafir nepoftit. Parcă i-ai deranja de la iubirea lor.
În fine, mie mi-era doar foame.

Imediat apare o fată cu lista de bucate și începe să-mi prezinte oferta.
"Avem meniuri speciale de Valentine's. Puteți alege din trei variante: "Romeo și Julieta", "Othello și Desdemona" sau "Tristan și Isolda"...apoi continuă să turuie cu detalii despre conținut, ce tip de pizza, aperitive și, surpriză...șampanieeeee!!
"Ups, dar eu sunt singur, domnișoară!". Fata zâmbi triumfător: "Nu-i nimic, avem soluție, există meniuri pentru o singură persoană"..."Și cum se numesc? Romeo, Othello?..."Nuuuu, se numesc la fel, au aceleași produse de bază, doar că șampania este la sticlă mică, de-o persoană".

Dacă Zeul Masturbării și al iubirii de sine nu fusese inventat, îl găsisem la Pizza Hut. De Valentine's Day.

În plus, în prețul meniului era inclusă  și o poză în doi, încadrată de o inimioară și de numele celor din perechea celebră de îndrăgostiți aleasă în functie de pachetul din ofertă. N-am mai întrebat dacă poza e valabilă si pentru meniul single. 
Cum ar fi fost o poză cu inimioară și "Romeo" tipărit în stânga sus, cu-n zâmbet tâmp și o șămpănică înghesuită într-o sticluță de 200 ml? Mirobolant!

Am studiat lista cu atenție să văd ce-mi aleg. Cel mai avantajos ca preț era să comand meniu la pachet.
De Valentine ăștia te cuplează cu tine însuți orice ai face.

Se întoarce fata să afle ce am ales. Mai pun vreo două întrebări, răspunde cu profesionalism. Știa toate compozițiile din pizze, toate aperitivele, tot.
"Mai am o curiozitate..." zic eu răsfoind meniul. "Da, poftiți!".
"Cine a avut ideea asta cu denumirile...Romeo și Julieta, Othello și Desdemona? Șampania mică?..."
Fata se fâstâci nițel: "Ăă...nu știu ce să vă spun. Mă depășește"...
Am luat o moacă nesatisfăcută. Mi-era mie foame, dar dacă tot m-au pus la măsuța aia pe culoar și mi se oferise șămpănică, am cerut să vorbesc cu un șef. Să mă lămurească, altminteri nu puteam  digera  meniurile speciale.

Vine o doamnă într-o uniformă de șefă, înaltă, cu părul strâns, cu-n aer și-un zâmbet profesionist.
Zice:"Cu ce pot să vă ajut?".
O întreb despre adâncul ideii cu denumirile cu pricina.
Șefa, mai sigură pe sine, răspunse: "Dacă nu știați, departamentul nostru de marketing creează oferte speciale pentru fiecare eveniment mai deosebit. Am avut promoții de Crăciun, o să avem și de Paște. Încercăm să fim aproape de clienții noștri și să le satisfacem toate dorințele".
Un răspuns standard, corporatist, adică bătut câmpii.
Repet întrebarea:"Ce semnificație au aceste denumiri de personaje celebre pentru meniurile de la Pizza Hut?".
Deja îndrăgostiții de la mesele cu locuri bune de pe margine și cu șampanii mari, de 750 ml., pe mese, ridicaseră capul, căci și tonul se ridicase un pic, fără a fi conflictual.
Șefa, simțind că lumea deja o observă, își luă o aură și mai profi': "După cum bine  știți, Romeo și Julieta, Othello și Desdemona, Tristan și Isolda semnifică dragostea absolută, dragostea necondiționată, pură, autentică...". Vorbea de parcă tânjea ea însăși după un Romeo, Othello sau chiar Tristan. "...Și ne-am gândit să transmitem acest sentiment unic și neprețuit clienților noștri cu ocazia acestei sărbători speciale". În vocea ei vibra curentul amețitor al iubirii, patima și pasiunea, candoarea și căldura amorului veșnic, nepieritor.
Îndrăgostiții de la mesele cu locuri bune de pe margine și cu șampanie mare, de 750 ml., deja erau curentați de fiorul vorbelor șefei, auzindu-se în public gingașe suspine de apreciere. Se uitară urât la mine gândindu-se: "Ce-o vrea și bursucul ăsta? Vine singur de Valentine's, se oftică și o stresează pe șefă."

Între timp veni fata și goli șămpănica, de 200 ml, într-un pahar. S-o vadă șefa că muncește.

"Și cum se transmite sentimentul ăsta unic? Prin blatul de la pizza? Sau prin sos? Romeo e mai dulce? Othello e mai picant?".
Șefa încerca din răsputeri să nu-și arate ușoara iritare. "Noi dorim doar să transmitem în felul nostru dragostea pe care o purtăm dragilor nostri clienți".

Ce frumos!! Lozinca asta mă făcu brusc sarcastic.
A ajutat și șămpănica de 200 ml  parcată toată în pahar, căreia bulele amețite îi formau deja perlajul.

"Totuși, zic, nu sunt sigur dacă dragii clienți vor să se identifice neapărat cu aceste simboluri".
"De ce credeți asta?" întrebă șefa contrariată. Îndrăgostiții din jur  uitaseră de pizza, de șampania mare de 750 ml și de lumânărele romantice.
"Păi...Romeo și Julieta s-au sinucis, Othello i-a tăiat gâtul Desdemonei din cauza unei batiste, iar Tristan și Isolda au decedat prematur, aproape împreună, într-una dintre cele mai triste povești scrise vreodată"

Îndrăgostiții au amuțit, șefa s-a blocat. A urmat un moment de liniște apăsător.

Deodată, dintr-un colț, a izbucnit un hohot de râs sănătos. "Vino frate la masa noastră, nu mai sta chircit acolo!...că ești simpatic".
Erau două perechi la o masă mare, de șase locuri. Cu șampanii omenești, de 750 ml.
S-au făcut prezentările: Romeo, Julieta, Desdemona și Othello. Pe masă erau aranjate frumos pozele cu ei.
"Tu?"
"Eu?...Păi...eu sunt Trist și Fără Soldă".
Au pufnit în râs și am rămas cu ei la povești.