luni, 14 februarie 2011

Ziua 332 Trist(an) și I(fără)solda



De la începutul anului, când mă întreabă cineva ce mai fac, răspund invariabil: "Deja trăiesc în alt an". Am trecut de neliniștile sărbătorilor de iarnă și am dat de liniștea dragului Sfânt Valentin.

Sunt la Cluj de câteva ore bune. Am tras ca de obicei la Onix. Același meniu, stabil de ani de zile, doar prețurile sunt mai mari.
Mi-am recunoscut odaia. Aceeași 104, pe colț, cu două ferestre despărțite de isoscelul camerei.

În restaurant pustiu, e Sf. Valentin. Amorezii nu vin la Onix să ia cina. Poate sunt în camere să-și isprăvească iubirea neconsumată.
Erau doar trei cucoane, două cu coc, a treia  ochelaristă, între două vârste incerte, corpolente, cu alură de inspectoare la stat. Ședeau la o masă rotundă și savurau un vin alb, precis dulce. M-au dezbrăcat nițel din priviri aparent interesate. Așa credeam eu în primele momente. M-am înșelat amarnic. Când apăru ospătarul, abia atunci le-am văzut adevăratele bale din ochi. Băiatul e tinerel, înalt, brunet, cu cioc, un fel de Johnny Depp la tinerețe. Un cadou de top pentru orice duduie de Valentine's Day.
Pe mine mă priviseră neutru, instinctiv, căci doar ce intrasem și eram singurul bărbat din cârciumă. La "Johnny Depp" însă le ploua fix în gură. Și aveau dreptate. Chicoteau, comandau, se răzgândeau, alegeau, reveneau, doar să-l țină pe Toy Boy în preajmă. Gura mea pofticioasă de-o bere avea de așteptat.
Am devenit de-a dreptul surescitat când am observat că "Johnny" era mult mai cald și mai amabil cu mine decât cu "inspectoarele". Rânjea cu gura până la urechi, vocea-i vibra de emoție, iar privirile-i erau ucigător de cuceritoare. Îmi schimba scrumiera la fiecare chiștoc leșinat, îmi umplea paharul după fiecare semi-sorbire, mă chestionă atent de două ori cât de fierbinte să fie supa. M-a suprasolicitat prin atenția, grija și căldura lui masculină. 
Timp în care "inspectoarele" își turnau singure șpriț-ul în pahare. Una alteia.

Numai țin minte, oare când ziua Sfântului Valentin mă prinse singur la o masă, într-un restaurant, cu o bere adusă de un chelner cu ochi dulci, în zâmbete galeșe.

Cu Pindica deja era regulă. De Sf. Valentin luam o cină "romantică" undeva în oraș. Nu pricepeam de ce trebuie să fiu romantic musai de Sf. Valentin. Nici nu mi-am bătut capul prea tare. Cineva zice că trebuie să fim romantici  fix în 14 februarie, mai pe seară. Ca și cum în alte zile n-ar trebui. Dar ce te faci, când într-o astfel de zi, ești singur? Cum ce faci? Te uiți cum salivează "inspectoarele" sau cum se mișcă unduit ospătarul prin restaurant. Asta în 2011.

Și mă răscoliră amintirile.

Prin '96-'97, tot de-un Sf. Valentin, am intrat înfrigurat în singura Pizza Hut de la acea vreme (pe bulevard colț cu Calea Victoriei), să mănânc ceva.
Ca și acum, eram lihnit și solo.
La Pizza Hut era o regulă stranie pentru acele vremuri. Nu puteai da buzna, ca boul în grajd, să te zbengui pe unde vrei. Așteptai cuminte la intrare și cineva din personal te conducea la o masă. Doar dacă erau locuri libere. Când este aglomerat, se găsesc doar locuri proaste. Adică celebrele mese de două persoane de pe culoar, înghesuite între mesele generoase cu locuri bune de pe margine.
Deși se vedea de la o poștă că-s singur, protocolul este același: "Câte persoane?", "Una...adică eu"."Fumători? Nefumători?". Sunt condus la o măsuță din aceea de pe culoar. În stânga și-n dreapta plin de cupluri, sau găști de cupluri care-și sărbătoreau îndrăgosteala. Lumânărele, șampanie, muzică de amor în surdină, inimioare invizibile plutind prin aer.
Singur, într-o astfel de atmosferă, te simți ca un musafir nepoftit. Parcă i-ai deranja de la iubirea lor.
În fine, mie mi-era doar foame.

Imediat apare o fată cu lista de bucate și începe să-mi prezinte oferta.
"Avem meniuri speciale de Valentine's. Puteți alege din trei variante: "Romeo și Julieta", "Othello și Desdemona" sau "Tristan și Isolda"...apoi continuă să turuie cu detalii despre conținut, ce tip de pizza, aperitive și, surpriză...șampanieeeee!!
"Ups, dar eu sunt singur, domnișoară!". Fata zâmbi triumfător: "Nu-i nimic, avem soluție, există meniuri pentru o singură persoană"..."Și cum se numesc? Romeo, Othello?..."Nuuuu, se numesc la fel, au aceleași produse de bază, doar că șampania este la sticlă mică, de-o persoană".

Dacă Zeul Masturbării și al iubirii de sine nu fusese inventat, îl găsisem la Pizza Hut. De Valentine's Day.

În plus, în prețul meniului era inclusă  și o poză în doi, încadrată de o inimioară și de numele celor din perechea celebră de îndrăgostiți aleasă în functie de pachetul din ofertă. N-am mai întrebat dacă poza e valabilă si pentru meniul single. 
Cum ar fi fost o poză cu inimioară și "Romeo" tipărit în stânga sus, cu-n zâmbet tâmp și o șămpănică înghesuită într-o sticluță de 200 ml? Mirobolant!

Am studiat lista cu atenție să văd ce-mi aleg. Cel mai avantajos ca preț era să comand meniu la pachet.
De Valentine ăștia te cuplează cu tine însuți orice ai face.

Se întoarce fata să afle ce am ales. Mai pun vreo două întrebări, răspunde cu profesionalism. Știa toate compozițiile din pizze, toate aperitivele, tot.
"Mai am o curiozitate..." zic eu răsfoind meniul. "Da, poftiți!".
"Cine a avut ideea asta cu denumirile...Romeo și Julieta, Othello și Desdemona? Șampania mică?..."
Fata se fâstâci nițel: "Ăă...nu știu ce să vă spun. Mă depășește"...
Am luat o moacă nesatisfăcută. Mi-era mie foame, dar dacă tot m-au pus la măsuța aia pe culoar și mi se oferise șămpănică, am cerut să vorbesc cu un șef. Să mă lămurească, altminteri nu puteam  digera  meniurile speciale.

Vine o doamnă într-o uniformă de șefă, înaltă, cu părul strâns, cu-n aer și-un zâmbet profesionist.
Zice:"Cu ce pot să vă ajut?".
O întreb despre adâncul ideii cu denumirile cu pricina.
Șefa, mai sigură pe sine, răspunse: "Dacă nu știați, departamentul nostru de marketing creează oferte speciale pentru fiecare eveniment mai deosebit. Am avut promoții de Crăciun, o să avem și de Paște. Încercăm să fim aproape de clienții noștri și să le satisfacem toate dorințele".
Un răspuns standard, corporatist, adică bătut câmpii.
Repet întrebarea:"Ce semnificație au aceste denumiri de personaje celebre pentru meniurile de la Pizza Hut?".
Deja îndrăgostiții de la mesele cu locuri bune de pe margine și cu șampanii mari, de 750 ml., pe mese, ridicaseră capul, căci și tonul se ridicase un pic, fără a fi conflictual.
Șefa, simțind că lumea deja o observă, își luă o aură și mai profi': "După cum bine  știți, Romeo și Julieta, Othello și Desdemona, Tristan și Isolda semnifică dragostea absolută, dragostea necondiționată, pură, autentică...". Vorbea de parcă tânjea ea însăși după un Romeo, Othello sau chiar Tristan. "...Și ne-am gândit să transmitem acest sentiment unic și neprețuit clienților noștri cu ocazia acestei sărbători speciale". În vocea ei vibra curentul amețitor al iubirii, patima și pasiunea, candoarea și căldura amorului veșnic, nepieritor.
Îndrăgostiții de la mesele cu locuri bune de pe margine și cu șampanie mare, de 750 ml., deja erau curentați de fiorul vorbelor șefei, auzindu-se în public gingașe suspine de apreciere. Se uitară urât la mine gândindu-se: "Ce-o vrea și bursucul ăsta? Vine singur de Valentine's, se oftică și o stresează pe șefă."

Între timp veni fata și goli șămpănica, de 200 ml, într-un pahar. S-o vadă șefa că muncește.

"Și cum se transmite sentimentul ăsta unic? Prin blatul de la pizza? Sau prin sos? Romeo e mai dulce? Othello e mai picant?".
Șefa încerca din răsputeri să nu-și arate ușoara iritare. "Noi dorim doar să transmitem în felul nostru dragostea pe care o purtăm dragilor nostri clienți".

Ce frumos!! Lozinca asta mă făcu brusc sarcastic.
A ajutat și șămpănica de 200 ml  parcată toată în pahar, căreia bulele amețite îi formau deja perlajul.

"Totuși, zic, nu sunt sigur dacă dragii clienți vor să se identifice neapărat cu aceste simboluri".
"De ce credeți asta?" întrebă șefa contrariată. Îndrăgostiții din jur  uitaseră de pizza, de șampania mare de 750 ml și de lumânărele romantice.
"Păi...Romeo și Julieta s-au sinucis, Othello i-a tăiat gâtul Desdemonei din cauza unei batiste, iar Tristan și Isolda au decedat prematur, aproape împreună, într-una dintre cele mai triste povești scrise vreodată"

Îndrăgostiții au amuțit, șefa s-a blocat. A urmat un moment de liniște apăsător.

Deodată, dintr-un colț, a izbucnit un hohot de râs sănătos. "Vino frate la masa noastră, nu mai sta chircit acolo!...că ești simpatic".
Erau două perechi la o masă mare, de șase locuri. Cu șampanii omenești, de 750 ml.
S-au făcut prezentările: Romeo, Julieta, Desdemona și Othello. Pe masă erau aranjate frumos pozele cu ei.
"Tu?"
"Eu?...Păi...eu sunt Trist și Fără Soldă".
Au pufnit în râs și am rămas cu ei la povești.

Un comentariu: