miercuri, 1 octombrie 2014

Octombrie, fierbinte


                                                                               pindicghiocel.blogspot.com


Se anunță un Octombrie fierbinte. 
Mai încins ca un Iulie. 
Toate-s clocotite. Oameni, televizoare, frunze. 
Chiar și cerul.

La Gurasada e răcoare. E liniște, e toamnă. 
Am zăbovit preț de-o clipă. N-aș ști câte minute pe ceas. Dar fu o clipă întreagă.

Și-o zării pe Asinefta.
Pe o cruce din micul cimitir.
Era lângă bărbatul ei, Ioan.

Asinefta, o fetișcană de acum un veac. 
Am stat acea clipă întreagă cu amândoi, iar gândurile zburdă.
La dragostea lor, la lacrimile ei, la puterea lui. 
La câtă iubire, fericire, suferință adunate la temelia crucii.

Toatele câte-s, acolo se adună. În țărână.

Asinefta femeie frumoasă, codană și oacheșă, cu surâsul cât un soare!

Și-am pornit la drum. Însoțit de zâmbetul și privirea-i blajină.
Că bine fuse!

Mă îndrept către un Octombrie fierbinte. 
Cu oameni, televizoare, frunze încinse.
Chiar și cerul! 


                  

2 comentarii:

  1. Asinefta, o fetișcană de acum un veac.
    Am stat acea clipă întreagă cu amândoi, iar gândurile zburdă.
    La dragostea lor, la lacrimile ei, la puterea lui.
    La câtă iubire, fericire, suferință adunate la temelia crucii.
    Poate traduci!?

    RăspundețiȘtergere