 |
| pindicghiocel.blogspot.com |
De mult n-am primit o scrisoare la cutia poștală.
Să înceapă cu "Dragul meu!", "Ursulețul meu de pluș!", "Scumpetea mea infinită!", "Prietene!" sau alte asemenea vocative gingașe cu adresări la persoana a doua singular.
Ce scrisori frumoase primeam în armată! Cu inimioare desenate și floricele presate trimise în plicuri cu timbre ștampilate de Poșta Română.
Ce emoții aveam deschizându-le!
Ce de extrasistole, citindu-le!
Ce vremuri! Vremuri cenușii dar tinere.
Astăzi la cutia poștală găsesc doar facturi, înștiințări sau notificări. La persoana a treia plural cu subiecte prozaice de scos bani din buzunar.
Nu mai sunt un ursuleț de pluș. Doar un stimat domn cu cod numeric personal, dator la stat, bănci, furnizori.
Dator cu o viață. Dator vieții care nu trimite scrisori.
Inimioarele se trimit acum prin wi-fi. Fără timbru ștampilat.
Emoțiile nu au nevoie de plicuri. Nici măcar de cutie poștală. Răman mereu la fel.
Dragostea vine, pleacă precum păcatul.
Fericirea se iartă la spovedanie.
Am ajuns să nu mai cred în vorbele oamenilor. Oricât de frumoase ar fi ele şi oricât de bine ar suna, pentru mine faptele contează. Nimic altceva. Timpul decide pe cine întâlnești. Inima ta decide pe cine iubeşti. Însă doar caracterul acelui om decide dacă rămâne sau nu pentru totdeauna în viaţa ta. Şi da, când eşti atât de obișnuit cu tine, habar nu ai cât de frumos şi de bun pari în ochii unui necunoscut. Cu Spovedania, o primeşti de la Dumnezeu.
RăspundețiȘtergereDeci traiesti! Aleluiaaa!!!
RăspundețiȘtergeres-a intamplat ceva nefericit cu casuta de mail?
kissssesss