Aceste femei care desenează lumea

"Femeia învinge tot, apoi plânge"

Grigore Vieru

                                                                                         +Pindic Ghiocel 

Mama! Această femeie care încă îmi desenează universul, așa cum îl știu. Dacă ea n-ar fi, nimic nu mi-ar fi!

Mamele! Aceste femei care ne desenează universul, așa cum îl știm. Dacă ele n-ar fi, nimic nu ne-ar fi!

Fragilă, puternică.

Iubire și sacrificiu.

Zâmbet și îmbrățisare.

Lacrimi și încurajare.

Determinare și sensibilitate.

Cu gândurile-n dor, când ne așteaptă.

Cu surâsu-n bucurie, când ne întâmpină venirea.

Cu privirea-n speranță, când ne însoțește plecarea.

Mirosul de mamă, ce desfătare!

Mâinile care ne-au sculptat forma și sufletul din mângâieri.

Sânii, mereu rotunzi, mereu bogați cu viață. 

Inima!

Vocea. Drăgăstoasă, cristalină, obosită, iritată, fericită, tristă, sfârșită de poveri. Timbrul complet.

Doar ochii mamei știu să  privească. 
Din pragul ușii cu palma streașină la frunte sau de pe-o cruce cu palmele așezate pe pântec, cât să ne cuprindă conturul. 
Ca într-o primăvară eternă.

Mama! Primul cuvânt rostit. Ultimul cuvânt amintit.

Mama! Această femeie care încă îmi desenează lumea, așa cum o știu. Dacă ea n-ar fi, nimic nu mi-ar fi!

Mamele! Aceste femei care ne desenează lumea, așa cum o știm. Dacă ele n-ar fi, nimic nu ne-ar fi!
 
Mama! Emoția supremă!