Ziua 1143 Suflet și Zeu

 

                         Cartea Roșie la Rubin Museum of Art N.Y.

Unu Mai mă găsi de dimineață într-o magie a lenei. 
Ascultând cocoșul din vecini ce nu contenește să cânte răgușit, în octave înalte, până spre amiază.

"Pindiiiic...pe la ce oră ajungi?"  
Exuberanta pe WhatsApp. 
Mă invitase la mare, de unu mai, la chermeză. Pentru că n-am învățat încă să spun din prima "NU" i-am zis că ajung, dar lucrez, n-am vacanță ca alții. 
Cu o zi inainte zăbovisem la berou până la nouă seara să isprăvesc chestii urgente.
Chermeza începuse de luni, căci săptămâna patimilor merită celebrată cum se cuvine.

Am fost nevoit să mă ridic din lenoșenie.
Tanti trebuia să apară, căci e miercuri iar ea nu e proletară. 
Mama'n nu răspunde la telefon, o fi la piață. Musai să mă refugiez undeva. 
Unde altundeva decât la Băneasa Mall. E aproape, e mare, e răcoare, nu te plictisești....

Anul trecut, ziua muncii mă prinse tot acolo. Mi se strică telefonu', mai bine zis crăpă cartela. Singurul magazin oranj deschis acolo era. 
1 Mai picase marțea, o zi oarecare, iar mall-ul, țin minte, era plin de plimbăreți. 

Acum pustiu. Câțiva rătăciți și amețiți.
Scări rulante, direcția Nordsee. Mic dejun, creveți cu nu știu ce sos..Apoi oranj, să văd de noutăți, nimic special. 

Librăria Divertas, hai să dau târcoale agale!
Rafturi pline de cărți. Cele mai multe despre pshihologie, dezvoltare spirituală și personală, business. Se pare că-s cele mai cerute. 
Beletristica e înghesuită într-un colț. Marii clasici precum și cei în devenire stau pitiți în letargie. 
Cine să-i mai ceară?

În mijloc, pe un stativ trona cu paginile desfăcute o carte mare, grea. 
Era deschisă la capitolul "Suflet și zeu". 
Carl Gustav Jung, "Cartea roșie". 
Să tot fie vreo cinci-șase kilograme, coperți groase, roșii, 599 lei.

 În cea de a doua noapte mi-am chemat sufletul.
Sunt obosit, suflete al meu, prea mult a durat peregrinarea, căutându-mă pe mine însumi în afara mea. Am mers printre lucruri și te-am găsit dincolo de amestecul lor.

Am luat roșul din carte și l-am cântărit în mâini. L-am frunzărit, l-am mângâiat, l-am mirosit. 
Am fost la o secundă să-l iau.

Am mers printre lucruri și te-am găsit dincolo de amestecul lor. Dar rătăcind printre lucruri am descoperit omenirea și lumea. Am găsit oameni.

Nu prețul m-a speriat. Ci șansa regăsirii. M-am temut că aș putea să-mi aflu sufletul și ce-aș putea găsi în el.

Năluci cu părul roșu dansau ademenitor între coperți.

Așa c-am ieșit repede. Am intrat  în Mark & Spencer și  în Office Shoes unde mi-am cumpărat lucruri de același preț. 
Nu de aceeași valoare. Să mă amăgesc.

Joi, pe doi, m-am dus la berou să răspund listei de întrebări la ce trimisesem marți. 
Unii n-au nimic: nici Unu Mai, nici Paște, doar întrebări. 
Nu era nimeni. Lucrurile mă asteptau, și privirea spre apus.

"Pindic, mâine vii sigur?" 
Exuberanta tot pe WhatsApp. Nuș'ce are, ce pată i se puse!
După ce terminai, mi-am întins picioarele pe pervaz, am aprins o țigară, deh' nu era nimeni. 
Priveam la câmpul verde și apusul ce-l mărginea...

Dar rătăcind printre lucruri am descoperit omenirea și lumea. Am găsit oameni. Și pe tine, suflete, te-am regăsit, mai întâi în imaginea omului și apoi pe tine însuți. Te-am regăsit acolo unde mă așteptam mai puțin. Acolo, din puțul întunecat, te-ai ridicat spre mine. Mi te anunțaseși dinainte în vise, acestea au ars în inima mea și m-au mânat spre lucruri dintre cele mai îndraznețe și mai temerare și m-au silit să mă ridic deasupra mea însumi. M-ai lăsat să văd adevăruri pe care înainte nici măcar nu le bănuiam. M-ai pus să parcurg drumuri a căror lungime fără sfârsit m-ar fi speriat dacă în tine n-ar fi fost ascunse cunostințele despre ele.

Vineri, pe trei, m-am trezit însuflețit. Mă aștepta pentru un test drive noua Mazda 6 Revolution. Ohhh...orgasmicăăă!!.
2,5 litri, 200 cai putere, benzină, piele maronie, automată, full options, roșie, culoarea cireșei pârguite, tracțiune integrală, model de top, mirobolantă!!
Băiețelul din mine se trezi din somnolență. O sumedenie de butoane, beculețe, ecrane,chestii. Am ascultat cu atenție instructajul. Cum să fac dacă, ce să fac când, dacă vreau asta să fac așa. O tură scurtă cu un nene priceput și e a mea.

"Pindiiiic, te așteptăm, e soare, muzică...miștooo...da' vino odată!!!!"
Mda, păi acum aveam cu ce. Unde să te dai mai bine cu mirobolanta ca pe autostrada soarelui? Nicăieri pentru viteză.
Așa că direct A2, fără nicio ezitare...

 M-ai pus să parcurg drumuri a căror lungime fără sfârsit m-ar fi speriat dacă în tine n-ar fi fost  ascunse cunostințele despre ele.
Am peregrinat mulți ani, atât de mult până când am uitat că am un suflet. Unde ai fost în acest răstimp? Ce lume de dincolo te-a ascuns și ți-a dat adăpost? Oh! faptul că trebuie să vorbești prin mine, că limba mea și cu mine îți suntem simbol și expresie! Cum să te descifrez?

Jucăria e fabuloasă. Țâșnește de la semafor doar când îi arăți talpa. Știe deja ce vrei. 
Intuitivă, cum doar o femeie ar dori sa fie.

Liniște. E Vinerea Mare. Puține mașini, "loganiști" cei mai mulți, adică șoferi de duminică. 
Chiar așa era. Majoritatea, autoturisme de familie, cu bagaje la vedere, mergeau să petreacă Paștele undeva la neamuri. 

11 difuzoare Bose, peste tot în cabină. 
Greu de descris cum sună AC/DC, mirifilozant!


Am forjat cu grijă totusi, căci "loganiștii" de duminică nu prea se uită în oglindă, merg pe banda a doua cu 110, că așa le place, sau schimbă brusc banda tot cu 110, din motive neelucidate. 
Pe porțiunile libere și drepte am călcat pînă la o viteză de neprecizat. 
Cum ziceam, orgasmic! 
Luminile de zi ale farurilor, violete, și "privirea" decisă a sculei îi mătura de pe banda a doua pe toți. Chiar și pe "greii" cu pretenții. 
Senzația este metastazică. 
Poți să crăpi în secunda următoare. Îi pricep acum pe donatorii de organe de pe motoare. Își trăiesc ultima clipă perpetuu. 
Frânele? Olimpice!
M-am pomenit de vreo două ori cu cetăteni pe banda mea, apăruți din neant. 
Căci la.... și ceva de kilometri pe oră neantul e continuu.
Frână de la viteză greu de declarat la 100 km/h în trei sute de metri. 
Lipită de asfalt. Nu se mișcă nimic, nici măcar fundul, treapta a treia, apoi ai buton pe volan pentru a patra dacă vrei demaraj...mirobolant. 
Benzină, se simte. Motorina e pentru tractoare doar.
Senzații...viață...

faptul că trebuie să vorbești prin mine, că limba mea și cu mine îți suntem simbol și expresie! Cum să te descifrez?
Cine ești tu, copile? Ca pe un copil, ca pe o fată te-au înfățișat visele mele, nu-ți cunosc tainele.

M-am oprit la o benzinărie să trag din țigară. 
Când am luat jucăria mi s-a zis: faci ce vrei cu ea, dar nu fumezi înăuntru. Ok, se poate trăi cu asta.
În parcare văd vreo duzină de mazde, 3, 5, 6, CX5,7, 9.  Ședință tematică. 
Precum motocicliștii, fanii  ies în coloană să se dea pe mazde. 
Nu spun ce reacție excitantă a provocat apariția mea cu Revolution. 
Parc-aș fi avut ultimul tip de Rolls placat cu platină.

Am pipat lăsându-i pe excitați să studieze scula. 
Unu' vru să vadă motorul. WTF!...cine știe să deschidă capota? Asta nu mi-a spus-o la instructaj. Bine că știa cineva. S-au minunat, au pipăit, au adulmecat. 
M-au rugat să pornesc cu ei, să întregim coloana. 
Mergeau în Vamă. Fu fain!...
E ca un dans. Se merge în coloana, câte unu' mai depăsește iar ceilalti îl privesc și-i fac semne cu brațele larg întinse prin ferestre.
Whatever, e un spectacol!

După Cernavodă, după Medgidia, după dealuri, autostrada se deșiră. 
Un sens spre Mamaia, Tulcea, celălalt Eforie, Mangalia, Vama Veche. 
La răscruce ne despărțirăm. 
Soarele ne bătea din spate, dinspre apus.

Cine ești tu, copile? Ca pe un copil, ca pe o fată te-au înfățișat visele mele, nu-ți cunosc tainele.
Iartă-mă că vorbesc ca în vis, ca un om beat - ești Dumnezeu? Este oare Dumnezeu copil, este fată?

"Pindiiic...pe unde ești? Suntem la al treilea rând de tequilla...vino repede"
Nimic nu mă ademenea să mă grabesc. Habar nu am de ce!
Așa că intrai în oraș. Am sunat un prieten din Constanța care se vaită că eu nu îl caut niciodată. Răspunde căsuța vocală. O dormi.

M-am dus direct și înfipt la cafeneaua BT (adică Banca Transilvania) de pe Tomis colț cu Ferdinand. Nu atât să beau o cafea, care e aceeași Illy, cât să mă pierd în canapele. 

Au ăștia niște canapele din piele, mari, comode și moi.
Te așezi și nu se mai termină așezarea. Abisal!

Expresso lung și o limonadă fără arome, cu miere.

Lângă mine, pe canapele la fel de abisale, patru fete cam de cincișpe'-șaișpe' anișori. 
Sorbeau cu paiul din niște lichide colorate. Două din ele erau cu fața spre mine, două cu spatele. 
Una dintre cele cu vederea spre mine, vorbea afectat, trăgând din țigară și din pai în același timp. Subiectul foarte serios. 
Mi-a distras atenția pierdută la traficul de pe bulevard. 
Afectata vorbea încontinuu. Sigură pe ea, frumușică. 
Să zicem că seamănă cu Vanessa Paradise în adolescență. Șatenă, păr lung, aranjat la coafor, ochi căprui, migdalati. 
Prăbușit în abisul canapelei, o ascultam, privind-o cu coada ochiului. 
Ohh, ce spectacol!! Cam cât Revolution pe autostradă și încă odată pe atât.

Subiectul cum ziceam,  foarte serios. 
Nimic despre școală, teme. Totul despre băieți, relații și sentimente.

Vanessa le povestea prietenelor despre iubitul ei pe care tocmai îl prinsese cum se pupa cu alta. Și cum ea i-a dat un eject pe măsură, iar iubitul jelea implorând-o să vorbească cu el. Să-i explice că ce văzuse, de fapt nu era adevărat.
"Auzi cretinu', mă face proastă în față...adică nu văd bine...să vedeti...îmi dă mesaj...stai să-l citesc...Te implor răspunde la telefon, stau în casă și bocesc de două ore, nu-mi revin...lasă-mă să-ți explic...n-a fost nimic...eu pe tine te iubesc...Ce dobitoc!! 
Să vedeți ce i-am răspuns. Bou' naibii ce ești, rămai cu curva aia, ia viteză să nu te mai văd în ochi. Și apoi cred că m-a sunat de 30 de ori."

Prietenele dădeau din cap aprobator, că bine îi face!
 "Fată!...știu, e superdrăguț...de el îmi place cel mai mult, e așa de cool, de câte ori mă isterizam el vorbea calm cu mine, mă liniștea. Dar ce să-i fac bou' naibii dacă se linge cu toate parașutele?". 
Își aprinse altă țigară și continuă: " Acu' și eu dacă e să mă gândesc, și eu m-am pupat cu Victor...știti la cheful de acolo...Da!, dar de supărare și de oftică pe idiot...De ce cu aia? Cu proasta aia? nespălata... de ce tocmai cu aia?...handicapatu' dracului..
Da...și ce?...l-am mușcat pe Victor de gât și de spate. 
Asta e, eram beată...și știi fată?... 
Când ești beată simți să fii cu cineva..."  
Gesticula amplu din mâini cu țigara între degete..."Stai că sună...să-i răspund?"  Fetele mișcară din cap aprobator. Îl puse pe speaker și-l luă tare: "Ce vrei?"...Se auzea vag o tânguială, nimic clar. "Auzi bou' dracului ce ești...nu ți-e rușine?...Cum de ai tupeul să mă suni.?"...
Alte văicăreli, nu se înțelegea. "Auzi, mă iubește!" zise Vanessa dându-și ochii peste cap. 
"Handi, nu mai jeli, că e de pomană, du-te la zdreanța ta și nu mă mai freca atâta la cap...Cretinule, nu mai suna că-ți blochez număru'!..." Îi inchise telefonul iar fetele oftară de admirație.
"Iar sună...ăsta-i chiar handicapat". Apoi plecară toate patru vorbind în același timp.

 Iartă-mă că vorbesc ca în vis, ca un om beat - ești Dumnezeu? Este oare Dumnezeu copil, este fată? Iartă-mă că vorbesc încet. Nimeni nu m-aude. Vorbesc încet cu tine, iar tu știi că nu sunt beat, nu sunt confuz și că inima mi se răsucește în dureri sub rana din care întunericul rostește cuvinte batjocoritoare.

"Pindiiic...suntem pe terasă în față la Golden Tulip''   
Amicul are telefonul tot închis. Precis e plecat pe undeva, nu doarme el atâta. Vroiam să-i arat jucăria.

Dacă în Constanța e relativ liber, Mamaia e tare plină. Nu mai erau gheretele unde se plătea accesul în stațiune. Bună treaba! Parcări pline, lume, parc-ar fi luna lui august.

Nu știam unde e Golden Tulip, dar Navi de pe minunăție mă vârî exact în gaura cu pricina. Găsi și loc de  parcare. 
Ce frumoasă e viața!!!. Cât de puțin am nevoie să fiu fericit!

Pe terasă, chef în tanga. Cum vedeam pe vremuri la MTV. 
Soarele încă se holba la nisip, muzică, multe trupuri cu mișcări lascive printre mese și pe bar. 
Totul pe Marabou...

 

Nu știam piesa asta. Nici pe interpetă. La Guerrilla ăștia nu dau asa ceva, dar sună bine. Se asortează cu bikineii voluptoși de pe plajă.

Mă apropiai s-o reperez pe Exuberanta. Cam greu. 
Mă ochi una dintre Intime. Semi aburită, lascivă, Marabou...
M-a tras direct de capătul curelei de la bermude, ce atârna într-un fel, printre mesele la fel de lascive. 

Buimacă situație! Nu puteam intra așa de brusc în atmosferă. Oamenii se apucaseră de treaba asta de vreo două-trei zile și o ținuseră constantă. 
Exuberanta era exuberantă. Afumată bine, veselă, tanga negri, ochii negri, "îmbracată"-n negru toată...
"Pindiiiiiiiiiiiiiiic"... mă luă de gât..."Ce bei?...tragi un joint?"...
Nu mă întreba nimeni de mâncare. Mi-era foame. 
" Unde se mănâncă bine pe aici?".
 " E un bistro mișto lângă Hawaii...papa bun", se băgă Intima. "Hai că vin cu tine să-ți arăt, nu-i departe". 
Exuberanta. "Hai papă repede, poftă mare! Te așteptăm...". 
Una dintre Intime, roșcata cu claie creață, mă însoți la bistro. Ea  e mai simpatică, vorbăreață. Cealaltă, blonda aglomerat, e mai în lumea ei, mai absentă. Mai potrivită pentru starea mea, mai ales la masă. Dar n-o reperasem încă.

Îl lăsai pe garçon să aleagă ceva pentru mine. Pericol cu cârciumile astea deschise de 1 mai! Nu știi ce primești în farfurie. Băiatu' alesese un șnițel de pui în sos de roșii și mozarella, iar eu am adăugat doar niște legume perpelite la tigaie. Miraculos de bun! 
Șnițelul bestial, legumele corecte. 
Roșcata cu claie creață vorbea neîncetat. Că ce facuseră până atunci, că stau în Hawaii, la hotel adică, pe la ce cluburi se perindară. Nu vru să mănânce. Supse două drafturi de Stella și gura nu-i tăcu.

Vorbesc încet cu tine, iar tu știi că nu sunt beat, nu sunt confuz și că inima mi se răsucește în dureri sub rană din care întunericul rostește cuvinte batjocoritoare. "Te minți în față. Vorbești așa spre a-i păcăli pe alții și a-i face să creadă în tine. Vrei să fi profet și alergi după ambiția ta." Rana încă sângerează și eu sunt departe de a putea să trec cu vederea propriile-mi cuvinte batjocoritoare.

Pe terasă, chermeza era în toi. Exuberanta iar mă luă de gât. Uitase că ne văzuserăm deja. 
Mă întâmpină a doua oară cu același entuziasm. 
Era atât de beată că simțea să fie cu cineva. 

Apăru și celaltă Intimă, blonda aglomerat, aburită și ea dar mai reținută. 
Nu mă pupă, ci-mi trimise doar un colț de zâmbet. Cât mister!...

Am cerut un Mojito, dar fără rom. Barmanul se uită la mine pieziș: "Ăsta  nu-i Mojito". Bine, știu, fă-l s-arate a Mojito...doar cu apă!

Știam deja că n-o să rămân. Deși perspectivele se anunțau interesante...
Am supt încet la "Mojito" vreo oră. 
Se ivi prietenul publicitar. Zdrențe!
Nu-l văzusem niciodată așa și nu cred că m-a recunoscut. 
Deși nu prea aveam cunoscuți, lumea vorbea cu mine de parcă ne cunoșteam de-o viată. Așa e la petreceri. 

Nu însă când bei Mojito botezat. Toți erau optimiști. Plănuiau alt chef în nu știu ce club. Nu eram foarte sigur dacă puteau ajunge pe propriile picioare nici până în cameră.

Am plecat tiptil. Așa cum am venit, neștiut. Nu-mi simțise nimeni lipsa. 
Se făcu de asfințit. Soarele se topi la apus. 
Nu vroiam decât să simt vibrația și puterea mașinii pe drumul de întoarcere. 
Am "zburat" o oră și un pic pe autostrada, liber. Doar o mașină de poliție în mers. O văzui prea târziu, dar nici ei  nu mă văzură prea bine. Sper...

La Înviere m-am dus la biserica din curtea Palatului de la Mogoșoaia. Am stat la slujbă vreun ceas. Am luat lumină și m-am întors acasă să ciocnesc două ouă. 
Să mi le ciocnesc: Happy Eggs!..he he...

Rana încă sângerează și eu sunt departe de a putea să trec cu vederea propriile-mi cuvinte batjocoritoare.
Cât de ciudat mi se pare să te numesc copil, de vreme ce ții în mână nemărginirile. Eu mergeam pe drumul zilei. Tu ai mers nevăzut alături de mine și m-ai călăuzit din treaptă în treaptă, alăturând înțelept fragment lângă fragment și lăsându-mă să văd un întreg în fiece fragment.
Ai luat când  eu mă gândeam să rețin și mi-ai dat când nu așteptam nimic...

Dimineață, mi-am ciocnit alte două ouă. Unul roșu și celalălt galben. Cu brânză și ceapă verde.

"Pindic STF unde ai dispărut??. Nu mai vb cu tine niciodată"

Am deschis o sticlă de Dry Muscat de la Jidvei. Mi-am făcut un șpriț și am știut. 
Am știut de ce n-am rămas la chermeză. N-am putut, încă.

Pe terasă,  tolănit pe un scaun, am privit la cer.
Senin, doar niște norișori răzleți. 

Mi-aș pipăi sufletul, dar ce-aș găsi? 
Mai bine îmi fac unul nou.