Ziua 1137 Se întâmplă lucruri...

Acasă începe să arate a locuință vie.
Se aude o mașină de spălat torcând, un tv cântând, o hotă huruind de abur supt, florile se înviorară, soarele zâmbind la ferestre.
Păi da! Toate sculele ale căror butoane le-am învățat învârtirea, se treziră la viață.
Singurul, încă stingher, e cuptorul electric. Zace leșinat.

La berou' toate's cum le lăsasem.
Aceeași fereastră uriașă cu vedere spre apus, câmpul verde, tabelele, graficele. Nemișcate, toate încremenite în așteptare. În așteptarea mea...he, he...

Pe mine mă așteaptă doar lucruri, numai florile ce însuflețesc doru-mi.

Zilele fuseră pe rând, de luni până vineri, adormite în rutină. 
Trezit la șapte fără un sfert, orbecăit după ibricul de alamă, zahărul de pus la fiert, apoi nimerit cafeaua în apa clocotită, sorbit aroma agale, cei trei "sh" mirobolanți (shit-shave-shower), sorbit ultima aromă, ferchezuit cu ce se potrivește zilei (mai business, mai semi), urcat în mașină, salutat portarul și femeia de serviciu, Guerrilla, șosea, Guerrilla, țigară, câte un apel, două, berou'...aroma slabă de filtru, mail-uri, tabele, privit spre apusul ferestrei, peste câmpul verde, alte telefoane, oameni, fiare, mecanisme, grafice, ulei hidraulic, iar privit la apus, iar oameni, mail-uri, ulei, vaselină, jucării din oțel, ședinte, discuții individuale, brainstorming, motivare, lenea de o țigară, scuze, motive, justificări, zâmbete, neîncredere, bani, facturi, specificații, iar ulei, uși deschise, închise, ferestre largi mereu spre miazănoapte, soare coborând în zare, întuneric, închis butoanele, ieșit, în mașină, Guerrilla, oprit la Carrefour uneori pentru chestii, șosea, portar, parcare, lift, acasă...unde doar florile mă așteaptă. 

Se întamplă lucruri...

Joi m-a sunat un prieten, publicitar de felul lui, să mă anunțe că în seara aia se întâmplă noaptea agențiilor de publicitate. Un fel de noaptea muzeelor...sau noaptea muzelor...
Că cică e mișto, că e muzică, sucuri, bere și vin, oameni... 
Că se întamplă lucruri....

M-am dus. Mă plictisisem de ursuleții polari de pe Wild. Am trecut pe acasă, mă schimbai  mai casual și, ca să n-ajung primul, semnai condica pe la nouă și ceva. 
Era încă devreme, ceva lume totuși, brățară la intrare. Ca la baia turcească din Budapesta. Lipseau șorțurile cu vedere la fese. În rest totul cam la fel.
Mi-am luat o bere, în ideea că e și ultima, și m-am postat undeva pe marginea terasei să mă pot sprijini de ceva. 
Public "subțire" de advertising, clienți, hipsteri și hipsterițe, artiști, creativi, promotori, vânzători, gură cască cu brățară, așa ca mine. 
Ce de lucruri se întâmplă!

Din când în când se apropia câte cineva, ne prezentam, schimbam două-trei vorbe și cineva-ul trecea mai departe. Eu, sprijinit de bucățica mea de margine.

Apăru o fată care mă cunoștea. Exuberanta...
"Pindiiiiiiiiiiiiiiiic...."....sări să mă pupe. Este o prietenă a prietenului meu publicitar, așadar și prietenă cu mine oarecum. 
"Ce mai faci măi Pindic?...Exiști?"...chestii de introducere. 
După fata asta se iviră încă două, prietene intime d-ale ei. Prezentări, una-alta. 
Exuberanta dorind să-și facă o  poză cu mine dădu telefonul la una dintre intime și se agăță de gâtul meu. Rânjete..cheeseee...
Așadar, eu cu trei hipsterițe, de două minute, prezentări, poze, fără să rețin bine cum le cheamă pe celelalte. 
În minutul trei, cine apare?...La intrarea terasei?... Într-un deux piece culoarea oului de rață, fustă deasupra rotulelor, fără dresuri căci e cald, pantofi mov, poșetuță asortată, roșcată închis, bronzată la solar, graseind zâmbete profesionale în stânga și-n dreapta?...Cum cine? Pindica!

Mă suprinse fix la poza doi, cu Exuberanta călare pe mine și Intimele chicotind în jur. 
Tresării! Nu mă așteptam s-o văz după atâta vreme acolo. 
În minutul trei, poza doi, cu fetele înghesuindu-mă. Mda! 

Se opri să vorbească cu nu știu cine, dar nu mă slăbea din ochi. 
E frumoasă! Vorbea calm, dădea ușor din cap, își încrucișa sau desfăcea coapsele de căprioară, proptindu-se când pe un toc mov, când pe celălalt. 

Exuberanta nu se oprea cu selfie-urile, povestindu-le Intimelor chestii din trecut, chefuri, chermeze și lucruri pe care le trăisem împreună.

Pindica asculta atentă pe nu știu cine, trăgând cu coada ochiului către noi. 
Aștepta să se tireze zânele. Ele nimic. Aveam loc bun, la balustradă, unde erau pișcoturi și aveai unde să-ți atârni berea. 
Deja o mâncau tocurile. Nu știa cine-s cadânele. Poate eram cu vreuna din ele. Sau cu toate trei. Să nu cumva se umple de ridicol. Vârsta și experiența îi spuneau să aibe răbdare. 

Se întâmplă lucruri...

Se alătură încă cineva în grupul ei și al nu știu cui. Se iscă o conversație vibrantă. 
Îi sună telefonul. Se întoarse ușor să poată vorbi. 
Exuberanta și Intimele ronțăiau covrigi și sugeau din bere cu paiul. 
Nu m-am mișcat. Mă prefăceam că ascult ce vorbeau fetele cu o mină interesată.
Tocurile-i mov fierbeau. Începeau să se topească în pardoseală.

Într-un final, sigură pe ea, se desprinse din convesație și se apropie. 
Fetele o priviră nițel cruciș căci era cea mai business formal înțolită din zonă. 

Femeile când se uită la alte femei, încep cu pantofii. 

Pindica le ignoră cu nonșalanță și mă întrebă că ce-i cu mine pe acolo. Nu părea ofuscată, ci amuzată. Își făcu loc în grupul meu format din mine și  cele trei mimoze. "Ce mai faci?...cum merge treaba?"...chestii... 
Exuberanta și Intimele îi fixau încă pantofii. 
Nu le lăsă se se holbeze prea tare. Ieși din decor cu grație, făcându-mi cu mâna.

"Cine-i tipa?" întrebă una din Intime. Chiar n-aveam chef să răspund. 
Bine că veni alt băiat, prieten cu una din ele. Uitarăm toți de pantofii mov.

N-am mai stat mult. M-am desprins de balustrada cu pișcoturi. 
Am dat o tură. Pindica dispăruse. 

Am plecat spre casă cu ochii movuliți de tocuri.

În weekend am citit două cărți. 
Am terminat "Plânsul lui Nietzsche", pe terasă la soare, deși era destinată unei duminici ploioase. De citit!
Apoi pe pajiștea din Mogoșoaia, printre flori, am recitit după mulți ani, "Tropicul Cancerului" a lui Henry Miller. De foarte citit!

Se întâmplă lucruri...așa că...